De câte ori nu ţi-a venit să îţi dai palme că ai avut încredere în el/ea şi că apoi, brusc s-a schimbat total? Regreţi poate că ai crezut că e genul ăla de persoană “what you see is what you get”. Pe cine dai vina, pe cine te-a dus de nas atâta timp lăsându-te să crezi ceva ce nu era adevărat? Te-ai gândit că poate că e vina ta că mereu te iei după aparenţe?
Înainte de a trece mai departe vreau să ştii un lucru despre mine: Eu am o concepţie la care ţin foarte tare, nu-mi dau cu părerea despre un lucru, nu dau sfaturi, decât în condiţia în care eu însămi am avut experienţa respectivă. Ceea ce iţi spun e constatat pe pielea mea, nu din auzite.
Ce sunt aparenţele? Nu putem intra în detalii până nu le dăm o definiţie. Aparenţele sunt opusul realităţii/esenţei. Aparenţele sunt ceea ce putem numi iluzii sau măşti. Aparenţele sunt o minciună urâtă/frumoasă în interiorul căreia s-a camuflat un adevăr frumos/urât… sau dacă preferaţi definiţia din dicţionar: uite aici.
Când spui aparenţe te poţi gândi la zicala “aparenţele înşeala” sau te poţi gândi la expresia “de ochii lumii”.
Aparenţe de ochii lumii. Aici ne putem referi la oamenii care merg la biserică fără să creadă cu adevărat în Dumnezeu, care fac asta doar pentru a se lăuda cu statutul de “credincios” sau pur şi simplu pentru a nu fi crezuţi pacătosi. Tot aici intră şi acele persoane care investesc în câteva bunuri scumpe, pentru a fi văzuţi drept înstăriţi. La fel şi cei care de ochii lumi nu divorţează cand e cazul, de ochii lumii nu fac ceea ce le place pentru a evita criticile.
Cum au apărut aceste aparenţe? Nu este ceva ce a apărut. Aparenţele au existat dintotdeauna. Doar că prăpastia dintre aparenţă şi esenţă nu era atât de mare. Ceea ce a determinat ca aparenţele să devină opusul realităţii sunt pretenţiile oamenilor, în general cele nefondate. Oamenii care sunt nemulţumiti de ei, de alţii au făcut ca cei care nu se pot ridica la anumite standarde să recurgă la aparenţa lor.
De ce judecăm după aparenţe? Pentru că principalul simţ care ne conduce este văzul. Ochii nu pot penetra materia, nu pot vedea până în mintea sau sufletul unei persoane, aşa că se opresc la exterior. De aceea oamenii pun preţ atât de mult pe aspectul fizic sau pe „prima impresie”. Pentru că pe moment e singurul criteriu de selecţie pe care se pot baza. Da, ştiu, e dezamăgitor pentru unii, dar asta e legea naturii. Dar nu vă faceţi griji, natura de unde ia, dă înapoi altceva. Nu-i nici o pierdere.
De ce judecăm după aparenţe? Pentru că nu avem răbdare sau timp (tocmai din cauza asta s-a inventat, zic eu, conceptul de speed-date).
De ce judecăm după aparenţe? Pentru că suntem superficiali şi materialişti. (Şi nu, nu te supăra, nu o zic în sens rau, ci în sensul că pentru tine au mai multă importanţă lucrurile palpabile.)
Conteaza aparenţele? Din păcate, de cele mai multe ori, da. Când îţi cauti un job, un iubit etc. De aceea e bine să investeşti măcar un minimum de efort în imaginea ta. Şi nu mă refer aici doar la felul în care eşti îmbrăcat, ci şi la limbajul tău, acţiunile tale.
Diferenţa dintre aparenţe şi realitate. Diferenţa poate fi infirmă sau dimpotrivă, enormă. Diferenţa dintre cele două e de fapt diferenţa dintre ceea ce este o persoană în realitate şi ce vrea ea să fie/ce crede că e/ce cred alţii că e/ce vor alţii să fie. E diferenţa dintre aşteptări şi realizări.
Cum pot vedea dincolo de aparenţe?
Mulţi m-au întrebat cum şi ce să facă pentru a vedea dincolo de aparenţe, de ce eu pot şi ei nu. Înainte să raspund trebuie să te intreb: vrei să vezi dincolo de aparenţe dar eşti pregătit pentru asta? Omenii mereu vor adevărul, dar de multe ori nu-i pot face faţă. Nu degeaba se zice că ceea ce nu ştii, nu te poate răni. Uneori e bine ca lucrurile să rămână în ceaţă, întrebările fără răspunsuri.
Să vezi dincolo de aparenţe e o abilitate la care ajungi în timp, cu multă răbdare şi perseverenţă. Dar se poate, asta îţi garantez eu. Nu exista vreo cale anume. Ceea ce îţi sugerez eu este să incepi ciţind „Cartea gesturilor”, de Peter Collet.
Unde greşesti tu? Greşeşti pentru că nu ai răbdare să îi cunoşti pe oamenii de lângă tine şi cataloghezi mult prea repede. Nu le acorzi oportunitatea de a-ţi arăta ce sunt ei cu adevărat.
Unde greşesc ei? Ei greşesc atunci când creează aceste aparenţe, aceste măşti. Greşesc pentru că se ascund. Pentru că mint sau manipulează folosindu-se de aparenţe.
Ce poţi face tu? Să ai mai multă răbdare cu oamenii, să le acorzi încredere, să le oferi şansa de a-ţi arăta cum sunt, să nu-i judeci prea curând. Să pui mâna să citeşti nişte cărţi care să te ajute să-ţi cizelezi aptitudinile sociale.
Să te iei sau nu după aparenţe? Aparenţele în mare parte sunt înşelătoare, deci e preferabil să nu te iei după ele. Când nu ştii cu exactitate ce să crezi, urmează-ţi intuiţia sau pur şi simplu riscă. Asumându-ţi nişte riscuri, chiar dacă rezultatul e unul negativ, cel puţin înveţi să ai curaj, să fi responsabil pentru alegerile tale, să te maturizezi, să îţi învingi teama.
De ce să nu lasăm aceste aparenţe să ne învăluie? Pentru că te fac să uiţi cine eşti. Imaginea falsă cu cea reală se vor contopi atât de bine încât nu vei mai ştii care eşti/ai fost tu.
Ce să nu crezi despre aparenţe (sunt doar mituri). Că un om care te priveşte în ochi când vorbiţi nu poate fi un mincinos. Am încercat chiar eu acest lucru şi am constatat că de multe ori cei mai mari mincinoşi te privesc cu atâta uşurinţă in ochi….
Au şi vreun rol pozitiv aceste aparenţe? Desigur! Atunci când ai anumite cerinţe pe care nu le poţi împlini, aparenţa că le-ai împlinit e un substitut care face bine încrederii în sine. Îţi pot da o stare de fericire. Chiar dacă e o fericire falsă… Iar uneori… deşi pare greu de crezut, tocmai aparenţele, această mască, reprezintă adevărata esenţă a fiinţei, dar la care, din anumite motive nu putem ajunge.
Ce mai trebuie sa ştii despre aparenţe:
Aparenţele trebuie întreţinute. Şi asta presupune multe din partea ta, nu doar efort. Presupune răbdare, sacrificii, compromisuri, riscuri. De multe ori nu se merită tot acest efort. Aşa că gândeşte-te bine înainte de a-ţi pierde timpul cu aşa ceva
Sunt de condamnat oamenii care sunt una în aparenţă, alta în realitate? Depinde. Depinde în ce scop folosesc aceste aparenţe. Nu e corect să-i numim pe toţi făţarnici. Unii nu au ales să fie aşa, ci a fost o nevoie subconştientă. Unii au recurs la aceste iluzii pentru că le sunt necesare. De condamnat sunt doar cei abili în manipularea aparenţelor şi care se folosesc de acest lucru pentru a-şi atinge anumite scopuri. Cei care se folosesc de aparenţe pentru a le face rău altora.
Ca să vezi cât de mare e diferenţa dintre esenţă şi aparenţă
…am să mă dau drept exemplu chiar pe mine. Fiind blondă mulţi cred iniţial că duc şi lipsă de neuroni, ceea ce pe parcurs mereu au realizat că nu-i adevărat. Timiditatea mea ei au luat-o drept aroganţă. Umorul şi autoironia le-au lasat impresia că sunt tare prostuţă. Faptul ca petrec mult timp în casă i-a făcut să creadă că nu sunt sociabilă. Pentru refuzul meu de a fi geloasă sau posesivă m-au catalogat drept lipsită de sentimente. Capacitatea mea de a trece peste orice, a nu mă lăsa afectată, pentru ei e nepăsare. Pentru că evit certurile au crezut că nu ştiu să îmi apăr punctele de vedere. Lista e extrem de lungă, dar cred că am dovedit deja cât de diferiţi suntem în aparenţă faţă de esenţă.
Dar în final să nu uităm că aparenţele sunt o parte din noi. Uneori această discrepanţă dintre real şi aparent nu e ceva rău, nu e decât incapacitatea oamenilor de a interpreta. Nu sunt ceva de care putem să ne debarasăm. Ceea ce e ideal să facem e să apropiem cât mai mult imaginea reală de cea aparenţă.
7 răspunsuri
Imi place foarte mult articolul pe care l-ai scris. Ai punctat in esenta toate aspectele legate de aparente.
Bineinteles ca prima impresie conteaza foarte mult, sau cel putin asa se spune; insa exista si oameni care nu pun mare accent pe acest lucru. Cred ca ii putem cataloga drept oameni trecuti prin viata si care au gustat candva din amaraciunea aparentelor/realitatii. Si este de apreciat ce ai spus aici:
„Fiind blondă mulţi cred iniţial că duc şi lipsă de neuroni, ceea ce pe parcurs mereu au realizat că nu-i adevărat. Timiditatea mea ei au luat-o drept aroganţă. Umorul şi autoironia le-au lasat impresia că sunt tare prostuţă. Faptul ca petrec mult timp în casă i-a făcut să creadă că nu sunt sociabilă. Pentru refuzul meu de a fi geloasă sau posesivă m-au catalogat drept lipsită de sentimente. Capacitatea mea de a trece peste orice, a nu mă lăsa afectată, pentru ei e nepăsare. Pentru că evit certurile au crezut că nu ştiu să îmi apăr punctele de vedere.”
Desi nu te cunosc, apreciez aceasta calitate a ta de a ramane neutra la rautatile si capacitatea oamenilor de a pune etichete de la prima vedere.
Inca o data, felicitari pentru acest superb articol!
Un articol foarte, foarte bun, as putea zice o analiza completa asupra acestui lucru care la un moment dat si-a pus amprenta asupra noastra.Am o singura observatie:Pentru că evit certurile au crezut că nu ştiu să îmi apăr punctele de vedere….aici cred ca gresesti, in vremurile pe care le strabatem noi in acesta „jungla” pentru despre omenire nu mai poate fii vorba nici macar in locurile sfinte ar trebui sa fii cu un pas inaintea orisicui, daca intelegi ce vreau sa spun, nu stiu este doar un sfat poate am exagerat cand am spus ca, ceea ce faci este un lucru gresit. Imi permit si eu sa spun inca odata felicitari pentru cele scrise, nota 10+.
Multumesc Evil, multumesc Adrian pentru comentarii. Ma bucur ca va place articolul. Mai ales eu fiind la inceput de drum(cu scrisul) m-ati incurajat foarte mult.
@Evil, asa e, tocmai din acest motiv eu nu pun pret pe aparente. Chiar daca pare ciudat la varsta mea(20 de ani)sa spun ca sunt trecuta prin viata, am avut parte de experiente foarte complicate de la o varsta frageda, ceea ce m-a facut sa caut si ce se ascunde in spatele aparentelor.
Nu vad alta solutie mai buna decat a ramane neutra. Genul acesta de oameni „rai” nu se vor lasa induplecati de explicatii sau de dispute. Pe cand, nebagandu-i in seama, se calmeaza singuri. Nu stiu cum e la altii, dar eu asa am procedat mereu si a mers.
@Adrian, iti multumesc pentru sfat si apreciez sinceritatea ta cand ai spus ca „gresesc”.
Sper ca am inteles bine ce ai vrut sa spui(am tendinta de a intelege mereu gresit).
Stiu ca de multe ori, din anumite puncte de vedere e gresita atitudinea mea pe care mie imi place sa o numesc non-violenta(pentru mine si cearta este o forma de violenta). Sunt constienta ca traiesc intr-o jungla in care de obicei supravietuieste cel care stie sa se faca auzit(nu neaparat ascultat) si pare mai fioros.
Dar mai sunt si altii, asa ca mine, care supravietuiesc si chiar ajung la destinatie tocmai pentru ca nu isi pierd timpul incercand sa elimine obstacolele pe care le pot ocoli, pentru ca stiu sa se strecoare printre „fiare” fara sa fie observati( ignorati din cauza caracterului blajin si deci neconsiderati adversari de temut).
Sa nu crezi ca eu niciodata nu imi apar interesele. Doar ca nu ma agit degeaba pentru lucruri care nu sunt vitale.
sunt la fel ca tine.nu cred ca trebuie sa intru in conflicte ca sa demonstrez ca am un punct de vedere si nici sa cred ca timiditatea mea este o slabiciune sau mai rau un defect.traim timpuri inumane dar exista o sita divina care cerne fara sa bagam de seama.iti multumesc pt articol.
De acord, nu trebuie sa – i demonstram unei persoane ca impresia ei e gresita deoarece ” impresia mea este realitatea mea” , asa ca aceasta incercare va conduce sigur la un conflict Insa putem influenta impresia in mod pozitiv sau in mod negativ, depinde ce ne dorim…