Banii și ce îți aduc ei

Eu sunt născută în ’83, când comunismul deja era un elefant mare ce aștepta să crape și oamenilor le era foame des. Imediat ce antreprenoriatul a devenit legal (băi, ce vremuri negre au fost peste țara asta), taică-miu și-a dat demisia și s-a apucat de afaceri. Din punctul ăsta de vedere, ai mei au fost un model pentru mine. Au lucrat cot la cot ani de zile și cam tot ce au făcut ei a decolat cu succes: ba un depozit de import de banane – portocale din Grecia care ajunsese să aprovizioneze tarabele din vreo 3 – 4 județe, ba prima terasă-restaurant din orașul meu în care oamenii se înghesuiau buluc de ajunsesem să servim clienți și pe treptele de la intrare și în parcul din față. În fine, au fost multe.
Primii bani i-am câștigat pe la 4 ani, când am organizat împreună cu frate-miu o adaptare a unui basm cu Făt Frumos și ne-am pus familia să plătească un bilet ca să între în „sală de spectacole” (camera lui frate-miu) și să privească minunea.
Ai mei m-au încurajat mereu să îmi câștig banii. Un pic cam dur uneori, adică la 12 ani căram navete de Pepsi de sticlă de 0.25 l, dar cel puțin am știut că e ok să muncești pentru ceea ce își dorești.

Pe măsură ce și-au dezvoltat afacerile însă, părinții mei au și pierdut foarte mult: de la mașină cu șofer, am ajuns să stăm fără mobilă în casă. De la petrecere cu 80 de invitați la un tort făcut cu bani de la bunică-mea, Fanta luată de mătușă-mea și 2 invitați.
Modelul din educația mea referitor la bani a fost unul foarte divers: lui taică-miu îi plac foarte mult banii. Maica-mea în schimb i-a disprețuit destul de mult, văzându-i ca o problemă din cauza cărora lumea nu merge tocmai lin.
Părerea mea este cu niciuna dintre tabere. Banii, vedeți voi, sunt niște materiale. Adică, sunt plastic, hârtie sau metal. Ei au primit încărcătură pentru că noi aveam nevoie să ne împărțim cumva pe „căprarii”: care are cel mai mult din acest material, este șeful tribului. Pentru că da, mie banii mi se par a fi ceva destul de tribal. Sau, mai exact, ceva între tribal și un joc de Monopoly al nabii de realist.
Sigur, poate banii va aduc obiecte drăguțe, dar ei nu vă aduc prietenii sau o familie cu care să vă iubiți. Ei nu vă aduc respect și nici nu determină dacă ați fost un om de succes în viață. Și banii, să știți, nu o să vă aducă iubire sau respect din partea oricărui om v-a spus că nu o să puteți face nimic cu viața voastră, atunci când erați mici și impresionabili. Și banii din portofel nu o să înmoaie inima acelui părinte care v-a bătut mereu la cap că nu sunteți suficienți.
Banii nu o să vă aducă nici sănătate, nici copii care să vă iubească. Și nici nu o să pună zâmbete din suflet și până pe buze sau acceptare, iertare, înțelegere, iubire de sine.
„Vai, ce cuvinte siropoase!” o să îmi spuneți. Așa-i. Nici mie nu îmi plac siroposeniile. Decât atunci când sunt adevărate.
Dar hai să vă spun ce o să vă aducă banii: multe provocări. Despre voi, despre ce credeți că meritați, despre relația voastră cu abundența, despre mitizarea asta nenorocită a sărmanului, săracului, victimei în cultura românească.

Banii o să fie dușul rece care vă trezește la realitate și o să vă lege de pământ. Și tot ei o să vă transforme din visător în analitic. Pentru că ei chiar au puterea să facă asta. Banii o să vă pună față în față cu traumele, temerile și cu stima voastră de sine.
Iar la final, când o să îi înțelegeți cu adevărat, banii o să vină iar voi o să ridicați din umeri. Pentru că dragii mei, ca majoritatea lucrurilor în viața asta pe care o trăim, banii sunt doar o oglindă în care nici nu ne dăm seama că ne uităm.