Body Language – Doar un simplu mit?

Limbajul trupului are un rol foarte important în comunicarea de zi cu zi. Se spune că cea mai mare parte a mesajului pe care dorim să îl transmitem se face prin elemente nonverbale precum postura corpului, privirea, gesturile, expresiile faciale şi nu numai. Cărţi despre limbajul nonverbal, care promit că pot descifra orice gest există la tot pasul. Se ridică însă câteva semne de întrebare. Cât de adevarate sunt cărţile şi sfaturile din ele? Cu câtă exactitate pot descifra ele gesturile cuiva? Sunt ele realitate sau în mare parte ficţiune?
În primul rând, fiecare persoană are felul său propriu de a se manifesta. Nu înseamnă că dacă cineva nu te priveşte în ochi în timpul unei conversaţii te minte şi nici dacă stă cu mâinile încrucişate că a adoptat o poziţie defensivă. Gesturile nu pot fi scoase din context. Trebuie mai întâi să înţelegi întreg contextul în care o persoană reacţionează într-un anumit fel şi abia apoi să încerci să interpretezi gestul său. Poate persoanei respective îi este doar frig, motiv pentru care sta cu braţele încrucişate şi nu încearcă deloc să pară defensivă.
Apoi, auzim foarte des că prin studierea limbajului trupului putem să vedem dacă o persoană minte sau spune adevarul.
Poţi minţi cu gura dar cu expresia pe care o ai în acel moment se spune întotdeauna adevărul! (F. Nietzsche)
Doar parţial adevărat. În realitate, nu e suficient să citeşti o carte pentru a vedea asemenea detalii. Trebuie mult exerciţiu şi nici atunci nu e foarte sigur că vei interpreta corect gesturile. Omul poate să fie un bun observator însă cu greu va reuşi să diferenţieze minciuna de adevăr. Există unele mici gesturi care te pot da de gol însă metoda nu e 100% sigură. Este posibil însa să anticipezi ce va face o anumită persoană sau ce simte în acel moment, emoţiile şi stresul fiind stările cel mai uşor de identificat.
Documentarea despre limbajul trupului este însă foarte importantă pentru că există anumite elemente care ne pot fi de ajutor în diverse situaţii. O strângere fermă de mână, privitul în ochii interlocutorului, umerii drepţi şi capul ţinut sus vor arăta că eşti o persoană hotărâtă şi sunt foarte utile de la un interviu de angajare până la situaţiile mai puţin formale. De asemenea, există multe gesturi utile în cazul în care doreşti să convingi pe cineva. Rămâne doar să fii atent şi îţi controlezi gesturile şi cu siguranţă vei avea o comunicare cât se poate de reuşită cu cei din jur!