Ne împărţim în pesimişti şi optimişti, negativişti şi pozitivişti, realişti şi supra-realişti toată ziua dar nici măcar nu ştim ce-i de fapt „optimismul”. Nu-i cam ciudat să folosim un cuvânt pe care nu ştim să-l explicăm?
Îmi amintesc că acum ceva timp am avut o mică „confruntare” cu cineva. Îi spuneam că-i cam pesimist şi asta nu-i bine deloc. I-am recomandat să vadă mai des partea plină a paharului. Răspunsul pe care mi l-a dat a fost unul destul de dur: „Deci tu spui că dacă mi-a murit mama şi sunt supărat ar trebui să zâmbesc?„. Pe moment voiam să-i zic că „Nu asta-i optimismul.” … dar de fapt, da, asta voiam să facă. Să zâmbească, să fie vesel, să-şi folosească timpul aşa cum trebuie, nu plângându-şi mama zi şi noapte. E greu, îmi închipui, dar tocmai de aia optimismul este un exerciţiu, un antrenament.
Şi acum întrebarea este: Antrenament? Pentru cine?
Şi eu răspund tot cu o întrebare: Cine ne conduce: conştientul sau subconştientul?
Dau şi răspunsul: Subconştientul.
Deci pentru cine-i antrenamentul? E un antrenament impus de conştient subconştientului.
Greu de digerat? Poate că la prima vedere da, dar de fapt este foarte logic.
Am întrebat zilele trecute pe Facebook ce este optimismul. O parte din răspunsuri sunt aici:
Ce nu s-a zis şi voiam să se zică?
6 răspunsuri
poate diferenta dintre un optimist si un pesimist va elucida misterul cuvintelor nespuse: pesimistul zice „mai rau de atat nu se poate!” optimistul afirma „ba se poate!” 😉
cu alte cuvinte, optimismul inseamna sa „zambesti, maine va fi mai rau!”
Deci, optimismul este de fapt ipocrizie.
@Daniela – deşi ipocrizia e o atitudine, nu, optimismul nu-i ipocrizie. 🙂
Optimismul este si8 o oportunitate . Dar doar una de moment. Nu face altceva decat sa duca la dezamagire.
Am avut multe divergente cu anumite persoane pe tema optimismului.Incercam sa le demonstrez ca se poate si ca eu am reusit sa fiu optimist si sa am aproape tot ce imi doresc.M-am lovit insa de societate,idei preconcepute si oameni care inca traiesc in trecut.
Pentru mine optimismul a inceput acum 2 ani dupa ce colega mea de munca mi-a recomandat Secretul,vazand cat de pesimist sunt si cate probleme am din aceasta cauza.De atunci mi s-a schimbat viata aproape radical dar stim cu totii ca exista intotdeauna reversul medaliei.Am dat peste oameni care imi spuneau ca nu voi face nimic cu teatrul ca nu sunt bun de nimic,si toate vorbele astea imi spulberau tot optimismul.Insa am avut puterea sa ma gandesc ca tot ceea ce vreau sa fac,fac pentru mine ci nu pentru gura lumii,asa ca pentru mine optimismul e un stil de viata!