De obicei, într-o relaţie sau într-o situaţie, cel mai uşor este să renunţi. Să-ţi iei jucăriile şi să pleci. Să nu mai „lupţi”. Să nu mai tragi tare. Să nu mai încerci. Să renunţi. Să găseşti alternativă. Să nu vezi lumina de la capătul tunelului.
Eu sunt genul de om care încă vede luminiţa aia mică de la capătul tunelului în cazul României. Sunt genul de om care deşi nu s-a născut aici, tot promovează ţara asta. Sunt genul de om care n-ar pleca din România nici în ruptul capului din foooarte multe motive.
Am scris acum ceva timp un articol cu cele mai importante câteva motive. A avut un impact negativ asupra unor mentalităţi supărate pe ţara asta. Dar de curând am cerut pe Facebook motive pentru care merită să nu pleci din România. Aici am adunat câteva răspunsuri.
Haide să facem împreună o listă mare cu motive frumoase pentru care românii n-ar trebui să mai renunţe la România.
Irimia Daniela: pentru ca aici sunt toti cei pe care ii iubesc…
Vasile Isabelle: Pentru ca in acest spatiu geografic a vrut Dumnezeu sa ma nasc… Pentru ca aici am invatat sa traiesc… iubind si respectand oamenii acestui popor. Pentru ca ROMANIA, cu frumusetile, jertfele, cultura si spiritualitatea ei, cu valorile crestine vii, este scara mea catre ablolut. Pentru ca SUNT ROMAN si nicaieri in lumea asta mare nu mi-as regasi sufletul.
Reviro: Pentru ca aici ai oportunitati pe care nu le ai afara, pentru ca aici inca mai e mult de dezvoltat si poti sa contribui la asta, pentru ca aici stii unde sa te duci cand ai nevoie de sprijin si stii ca esti sustinut de oameni de-ai tai, care vorbesc aceeasi limba cu tine. Pentru ca poti ca, in loc sa te plangi de o situatie, sa ajuti la schimbarea ei, astfel incat sa ajuti la bunastarea ta si a altora.
Discover Romania in 12 steps: Pentru faptul ce fiecare din cei nascuti aici sunt responsabili de felul in care arata aceasta tara. Daca aceasta tara este aratata cu degetul, tu nu faci diferenta si esti la fel ca toti acei nasoli. Pentru ca aici te-ai nascut, aici sunt strabunii care au luptat sa o apere chiar cu pretul vietii, iar acum tu te lepezi fara sovaire. Pentru ca vei fi intrebat la un moment dat de copiii si nepotii tai UNDE IMI SUNT RADACINILE?! Pentru ulitele copilariei, amintirile cele mai frumoase, mancarea mamei, prieteni, peisaje, horele românesti. Pentru ca noi suntem singurii care iti vedem latura frumoasa, indiferent de greselile tale. Pentru ca esti roman, indiferent unde te-ai duce. Pentru ca timpul trece asa repede, iar maine parintii tai nu vor mai fi….
Crina Popescu: Pentru locurile inca „virgine” ce pot fi explorate si vizitate si mancarea inca naturala ( stiti prea bine ce gust au fructele si legumele de import )
Maria Krause: Cei mai mulţi care consideră că România e un loc nasol unde n-ai nici o şansă au plecat să se vaite că n-au nici o şansă în alte locuri nasoale, aşa că în România nu mai trebuie să le suportăm văicărelile. Astfel calitatea vieţii noastre s-a îmbunătăţit şi nu avem de ce să plecăm din ţară, mai ales că prin alte locuri riscăm să dăm tot peste ăia şi să le ascultăm pisălogeala.
Anca Diana Banica: prieteni cu care poti vorbi bogat/colorat folosind toate expresiile posibile si imposibile romanesti, haz de necaz pur, munti cu trasee pe care nu te plictisesti, branza buna si o viata urbana cu de toate 🙂
Tina Olaru: Pentru munte si pentru mare. Pentru sarmale. Pentru rosiile din gradina lui mamaie (yummm). Pentru Bucuresti. Si mai ales pentru Brasov. Pentru a nu fi strain. Pentru multe altele…
31 de răspunsuri
Pentru că aici nu ești străin. Pentru că valorile „vestice” spre care tindem presupun tocmai patriostism și conștiință națională, fără de care niciuna dintre țările pe care le admiram și la care tânjim cu atâta ardoare nu ar fi ajuns ceea ce sunt acum. Pentru că e frumos să pleci și să descoperi, dar e datoria ta ca om, datorie față de tine, să te întorci și să lupți, altfel nu îți faci nici datoria de român, dar nici nu îți însușești calități occidentale. E de ajuns să dai României o șansă, să faci un tur al locurilor minunate și să cunoști câțiva din milioanele de oameni extraordinari, câțiva din armata de luptători, ca să îți dai seama de potențialul țării.
Nu e nimic de făcut în România? Nu au fost niciodată mai multe de făcut! Trebuie doar să îi dai o șansă
Pentru ca romanii au inventat motorul cu reactie, stiloul, penicilina si multe altele! Pentru ca romanii sunt printre cei mai buni ingineri din lume! Pentru ca inca mai avem colturi de natura! Pentru ca oricum ar fi, tot ducem treaba la bun sfarsit! 😛
Pentru cele 4 anotimpuri, pentru frigul iernii, pentru zapada, mare, mancare, branza, evenimente culturale, limba, oportunitati
ariel, vezi ca tu scrii articole despre tara asta dar habar nu ai cum arata steagul ei
auăleo, îţi dai seama, albastrul era la stânga…
depinde de pe care parte vezi steagul :))
troll ce eşti.
am fost plecata dincolo de hotare si voi pleca din nou peste cateva zile . studenta fiind , de fiecare data cand trebuie sa plec ma gandesc ce las in urma ,raman cu acel gust amar si cu speranta intr-un colt al sufletului ca poate intr-o zi n-o sa mai fiu nevoita sa aleg acest drum .
eu n-ar trebui sa renunt la Romania pentru ca aici las in urma propria-mi inima , amintirile ,visele. aici e acel *acasa* la care ma gandesc mereu acolo ,departe.de fiecare data ma gandesc daca atunci cand ma voi intoarce ii voi mai gasi pe toti ai mei in viata.e destul ca-mi vad parintii an de an mai batrani , cu un rid in plus acolo in coltul gurii. dispar incet incet toti cei dragi …iar peste ani cand ma voi intoarce definitiv ,ma voi trezi intr-o lume goala si voi realiza ca nu am obtinut nimic , ci doar am pierdut parinti ,frati,bunici.timpul nu il voi mai putea recupera niciodata.
Pentru ca avem o tara absolut superba, cu tot ce vrem: mare, munte, canioane, vulcani stinsi si noroiosi, castele, gradini etc. Daca am fi cu totii altfel, am fi una dintre cele mai vizitate tari din lume. Garantat! Si daca esti bun in/la ceva, poti sa fii bun si la tine in tara! Eu iubesc Romania, cu bune, cu rele. Cand plec in strainatate (doar in vizita, ca turist) vad lucruri frumoase, care-mi pare rau ca nu le avem si noi, dar pe de alta parte imi dau seama ce avem noi bine si nu au altii. Citisem undeva, mai demult: „Daca nu ne iubim Romania, o sa ne-o iubeasca ungurii de tot!”
Am citit si articolul asta si iarasi pareri de 2 bani si nimic concret , ma da nici macar unul capabil sa aduca ceva palpabil.
Va demontez toate motivele astea stupide pe care le-ai propus aici, nici macar unul nu e de luat in calcul.numai palavrageli si aiureli. AAAA RAUL RAMUL SI BLA BLA-URI. Get are real job in Europe or USA OR Canada, and we then we talk. Da nu la cules fasole, ceva de genul Microsoft, Google, Hp, Ibm etc sau banci sau firme mai micute dar pozitii ok si mai discutam atunci.
Uite o e replica foarte interesanta din filmul fast 5 care se poate aplica si in romania:
Five hundred years ago,the Portuguese and the Spanish came here, each trying to get the country from their natives.
The Spaniards arrived,guns blazing, determined to prove who was boss. The natives killed every single Spaniard. Personally, l prefer the methods of the Portuguese.They came bearing gifts.Mirrors, scissors, trinkets.Things that the natives couldn’t get on their own, but to continue receiving
them, they had to work for the Portuguese. And that’s why
all Brazilians speak Portuguese today. Now, if you dominate
the people with violence,they will eventually fight back because they have nothing to lose. And that’s the key.
l go into the favelas and give them something to lose.
Electricity, running water, school rooms for their kids.
And for that taste of a better life,
l own them.
STRADA E ROMANIA, E GHETOU, EU TRAIESC IN ROMANIA DECI TRAIESC INTR-UN GHETOU.
Inca o chestie: sti cum e in America?
Hey Alex how come i have to work at McDonald’s? AAAAA Because you are Mc-Stupid. People with a degree don’t go to McDonald’s … DING .. I WANT TO WORK AS A SERVICE LADY.
CATI ABSOLVENTI DE FACULTATE LUCREAZA LA MC-DONALDS IN ROMANIA, SAU MIC.RO , SAU REAL, SAU CAREFOUR, SAU METRO SAU ORICE ALT CACACIOS DE SUPERMARKET SI NU VB AICI DE A AVEA EXPERIENTA CI DE A LUCRAT ANI DE ZILE ACOLO PENTRU CA NU AI UNDE SA TE DUCI IN ALTA PARTE CA SA CASTIGI UN CACAT DE SALARIU DE 200$ FUCK YOU ROMANIA FUCK YOU.
V-am intrebat cu cine vreti sa schimbati Romania? CARE SUNT AIA CARE MILITEAZA SI CHIAR VOR FACE CEVA?
STUDENTII DIN REGIE? CEI DE LA ARHITECTURA? ROMANA AMERICANA?
SAU MA INTREB VOR FI CEI DE LA LICEUL JANE MONET? unii mai prosteaza asa usor , alti’s cu fite.
CU CINE VRETI VOI MAI SCHIMBARE CU ASTIA?
http://live.montrealgazette.com/Event/Montreal_student_protest?Page=0
Uitati aici manifestatie de 200.000 de studenti , fac protest pentru ca citez ” to protest against tuition hikes of $1,625 over five years. ”
Si ma intreb la noi in Romanica cam cat a crescut taxa la facultati in 5 ani? a? si ce salariu au ei si ce salariu avem noi? si ce preturi la mancare au ei, ca de sunt americani si ce preturi avem noi?
cati protestanti au fost in Bucuresti cand s-au taiat salariile? cateva sute prin ianuarie 2012 si prin 2011 cand au fost taierile de salarii si au ajuns la un surprinzator numar de vreo maxim 10.000 de oameni !
Deci sa facem asa un mic calcul: taieri masive de salarii / masuri de austeritate => cateva sute pana la 10.000 de oameni
Mariri taxe facultate in 5 ani cu 1.600 $ 200.000 de STUDENTI ….
daca fac o mica cautare pe google de manifestatii cred ca gasesc cu sutele in franta germania italia si mai stiu eu ce alta tara mult mai mari si bine pregatite decat ale romanilor, De ce? PENTRU CA LOR LE PASA. PE NOI NE DOARE’N SPITZ . CU astia vreti voi sa faceti treaba? mama ei de schimbare, sa mancati mamaliga si sa traiti bine. SALIU.
La mai mare cu deschiderea pietei de munca spre Europa,tot inainte , vasliti ostasi mei vasliti. Spre salarii de cateva mii de euro, si un trai mai bun. Sa vedem cu cine mai fac astia din tara treaba, cu salarii de 1000-2000 de ron. Sa ne auzim cu bine. Pana atunci spre multinationale, experienta , skill-uri noi, foreign languages like Duch, German , si tot mai sus, poate mandarina . In rest celor care vor mai ramane pe aici sa-si bata capul, va urez succesuri 🙂 ce sa-i faci asta e mai trebuie sa fie si unii care sa duca tara in spate , nu toti sa traiasca fara probleme,necazuri si saracie, tigani sau mai stiu eu ce. Tradarea parca e mai dulce decat sa iesi la bataie cu maciuca cand altii au rachete, ca doar nu suntem neam cu Bruce Lee. Oricum in rest e bine, si apropo statisticile cam spun ceva, 61% de tineri absolventi someri, mor de foame in Romanica celor cu coloana vertebrala care nu sunt slugi la straini, si parca acelasi procentaj e valabil si pentru cei care vor sa plece vs cei care vor sa ramana, poate si mai mare daca nu ma insel.
Bravo voua, eu cu mana in piept va spun ca’s tradator dar o sa-mi fie bine .
Si revenind din categoria viva Romania, ia daci sa-ti mai treaca http://www.evz.ro/detalii/stiri/povestea-boschetarului-pisica-om-de-5000-de-EUR-pe-luna-994482-1.html
Funcționează o amenințare incipientă în această afacere: dacă nu plătești, ți-ar putea fi zgâriată mașina
Asta-i tara in care speri ca se v-a schimba ceva si in care doresti sa traiesti? Bleahhhh ….
k, da poate o fi dar eu prefer sa traiesc printre strainii decat prin zdrentele din Romania, poate ca nu stai in capitala sau pe langa ea ca poate mai prin nordul tarii lucrurile stau mai altfel la capitolul asta.
Dar sa vezi si sa dai peste atatia tarani si taranci vai vai vai mi-a ajuns.
Si eu am prieteni plecati si mai toti sunt foarte fericiti , am chiar un cuplu in Franta amandoi lucreaza la 2 companii respectate job la birou salariu de 3500 de euro, si-au luat casa binenteles pe credit, si masina la fel si au si prieteni francezi si nu sunt tratati deloc altfel.
Depinde si unde “stai” job-uri la spalat vase sau la sters parchet normal ca esti vazut ca un spalator job la birou in companie e altceva, si acolo mai rar dai de oameni neciopliti.
Ok daca tu ii stiu ca’s fericiti doar de masini si de haine problema ta, dar fericiti de faptul ca nu mai sunt nevoiti sa asculte maneau maneau hop sarmaua, scuipatori de seminte , hangitele cu fuste pana la pamant cu tatele pe afara si cu puradeii cu da si mie un ban neneaa , cu cocalarii din Romania nu e asa de usor de trait.
Zici ca nu e fericire? haha haha inseamna ca nu ai bani si nu sti ce-i fericirea. sti era o replica dintr-un film :
They say money can’t buy happiness? Look at the fucking smile on my face. Ear to ear, baby.
Anybody who tells you money is the root of all evil doesn’t fucking have any.
You Want details? Fine. I drive a Ferrari, 355 Cabriolet, What’s up? I have a ridiculous house in the South Fork. I have every toy you could possibly imagine. And best of all kids, I am liquid.
Irelevant faptul ca-si petrec vacantele in Romania, nu are nici o treaba. Au rude , familie, prieteni aici e normal sa revina si sa mai recapete din timpul pierdut. Si da vin hop maneau hop gunoaie, hop nesimtire pentru ca IN ROMANIA SE POATE. Daia vin ca in afara nu-si permit asta pentru ca’i ia politia de guler.
Eu am prieteni care rar mai vin in tara, Caraibe, Cipru, Grecia, Barcelona, Ibiza …. cam pe acolo isi fac vacantele , sau Austria , Elvetia si Germania pentru iarna.
Nu e mecanism de aparare e pur si simplu ceea ce simnt , gustul amar care m-i l-a lasat. I don’t fucking care ca’s roman, atata timp cat o sa am un pasaport pe care o sa-mi scrie cetatean spaniol, francez englez sau american e de taspe ori mai bine decat roman. Avem un stigmat in frunte si eu vreau sa scap de el.
Exact depinde cum vrei sa traiesti , eu prefer sa traiesc bine cum zicea conasul 🙂 dar bine in Romania cam greu sa traiesti.
Mamaaaaaa o dam in diverse auzi tu sinucidere spirituala? WTF , ARE YOU FKING KIDING ME? De unde le scoti frate… mama cat de indoctrinati sunt unii. BAHHHHHH WAKE UP vezi ca exista o harta a lumii , romania nu e miezul si atat.
Woooo hai ca ai scos-o si pe asta, iluzia bunului trai :)))))) mami nu e iluzie, am bani am casa, am tot ce-mi trebuie nu duc grija zilei de maine nu e iluzie , e palpabila. Si tu cum vrei sa traiesti linistit? Cu rate la casa pe urmatorii 50-60 de ani si sa nu poti sa platesti cu un salariu de 15-20 de mil, sa vina fitu la tine sa-ti zic mami mami mmami ia-mi si mie nu stu ce jucarie sau prajitura si tu sa-i zici mama nu am ca platesc rate.
Hai frate ca deja aberezi, inseamna ca ori traiesti pe picior mare, au parinti bani ori esti infantila si nu sti ce-i viata, cum e sa platesti o chirie, o masa in oras, un taxiu din banii tai proprii. Sunt scarbit cand aud oameni ca tine care imi zic ca in Romania traiesc linistiti. Uita-te in ziare la stiri, uita-te la tinerii din ziua de azi , nu aia care fura si vin cu mertzul la scoala, ci la oamenii normali NUUUUUUUUUUUUU AVEMMMMMMMMM BANIIIIIIIIIIIIIIII MURIIIIIIIIIIMMMMMM DE FOAAAAAAAAAAAMEEEEEEE.
Iar banii da frate asta e , in mediul asta traim, al banului asa ca trebuie sa te adaptezi. Ai bani ai parte, nu mai merge cu ai carte ai parte.
Da asta sunt banii dar fara ei nu mananci tu o prajitura, sau sa bei un suc sau sa fumezi o tigara. Dute si plateste in scobitori sa vedem iti da careva?
Tu cat ai salariu daca cumva lucrezi de vorbesti asa?
Eu am 500 de euro la o multinationala. Si nu imi ajung deloc pentru ca pe chirie , mancare, transport, abonamente, zboara peste jumatate si imi mai raman 100-150 de euro pe o luna intreaga sa ma “distrez” cica.
Mmama deci cu astea 2 mai facut praf ce sa mai mor de ras:
te citez ”
Ah, încă ceva. Două expresii populare care se potrivesc perfect:
1. Nu-i dracu chiar așa de negru… nici aici.
2. Nu umblă câinii cu covrigi în coadă… nici acolo ”
For REAL??? AGAIN ARE YOU F-KING KIDING ME?
BA E AL DRACU DE NEGRU. e chiar scrum. cine vorbeste asa se minte singur crezand si sperand ca tot romanul ca MAINE VA FI MAI BINE MARIE MAINE VA FI MAI BINE.
Si te-ai trezit si era dimineata nu?
2. Again For REAL??? ma nu a zis nimeni ca umbla, da parca la ei nu au cainii. parca la ei nu’s tigani, parca la ei ai salariu bun, parca la ei esti perceput altfel, parca la ei chiar poti sa traiesti , parca la ei traiesti altfel, parca e mai bine acolo .
Daca-ti dau job bun la birou, intr-un mediu frumos, salariu nu foarte mare 2000 de euro net, o garsoniera, pe care ti-o latesti din cei 2000 de euro , cam 600-700 de euro sau poate si mai putin si de restul te descurci tu nu pleci din Romania? dACA RASPUNSUL E DA DAR STI CA E E ALTFEL ASA , ATUNCI ESTI O IPOCRITA.
DACA E NU ATUNCI INSEAMNA CA NU STI PE CE PLANETA TRAIESTI SAU AI IN TARA INTRE 1000-2000 DE EURO. Dar si asa , daca ai in tara 1000-2000 de euro in afara primesti lejer 4000-5000 .
aaaa si apropo vezi ca peste 10 ani o sa fie iar o criza economica mai mare ca asta ce-o sa faci atunci cu salariu de romania si cu credit la banca? THINK ABOUT IT.
Prietene, eu zic sa mai treci pe la scoala si sa inveti ori romana ori engleza!
Nu e usor deloc sa renunti la Romania?
Doar ca totusi in momentul in care iti dai seama ca mai exista si altceva inafara de tara asta, si ca Romania nu e miezul, cam te indrepti spre alte tari.
Pana la urma fiecare face ce vrea, la fel si cu fumatul, si cu plecatul din tara, si cu schimbarea job-urilor. Acu 20 de ani, intrai intr-un job si ramaneai acolo, mureai cu firma odata, acum lucrurile s-au mai schimbat, chiar foarte mult, la fel si cu plecatul parintii nostrii nu aveau posibilitatea chiar atat de mare sa plece din tara, acum e. Cand am iesit prima data din tara indiferent pe ce perioada era trebuia sa arati la vama ca ai x suma la tine ca sa nu cumva sa dea de banuit ca te duci la furat sau la cersit.
Oricum Romania in momentul de fata e de rasu/plansu asta e nu ai ce sa-i faci iar eu nu stau sa schimb o tara ca sa-mi mearga mai bine si sa ma simnt mai bine. E mai simplu am plecat si gata,
Si daca ma luati cu tradator si alte rachete dintrastea sunteti vai de capul vostru. Eu deobicei vreau sa nu ma doara capul, se poate mai bine si mai usor, ok acolo sunt. De ce sa ma scarpin invers ? De ce sa-mi tocesc nervii si sansele aici cand acolo e mai bine. Voi credeti ca e usor sa lasi in urma 20 poate 30 de ani ? Nu nu e, dar prefer sa fac pasul asta acum, decat sa ma gandesc la cum ar fi fost sau sa ajung in imposibilitatea de al mai face vreodata si sa ma chinui aici cu tot felul de probleme. MIE AICI NU-MI PLACE. Acolo da.
Toate motivele care au fost date aici exemplu nu au nici o baza nici o legatura cu realitatea toata lumea vorbeste sa nu adoarma!
Uite de ex: Pentru cele 4 anotimpuri, pentru frigul iernii, pentru zapada, mare, mancare, branza, evenimente culturale, limba, oportunitati
Astea’s motive? zapada ? WTF , MARE? UNDE’S MANELARII SI COCALARII? MANCARE ? http://www.ziuaonline.ro/societate/sanatate/mancam-mancare-modificata-genetic-fara-stim.html
IA DACI MANCARE.
OPORTUNITATI?
http://stirileprotv.ro/stiri/social/chelner-cu-diploma-de-drept-zeci-de-mii-de-absolventi-nu-si-gasesc-de-munca-pe-masura-studiilor.html
IA DACI SI OPORTUNITATI.
BAHHHHHHHH TREZIREA CA TRAITI IN AVATAR FRATILOR, WAKE THE F-CK UP SI NU MAI VISATI CA ROMANIA’I BURICUL.
Are careva idee cat ofera statul pentru copii nou nascutii? Aaaaa? traieste copilul din banii aia? BAHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHHH SUNTETI INFANTILI RAU DE TOT, HABAR NU AVETI CE-I AIA VIATA, STATI LA MAMICA SI TATICU SI SPUNE-TI CA O DUCETI BINE SI CA E OK, VAI DE CAPUL VOSTRU. PAI ASTEA’S PARERILE DE CARE SA SE TINA CONT? DE FRIGUL DIN ROMANIA SI DE MANCARE?
BAH CE PENIBILI SUNTETI , SI VA INTITULATI SI BLOGERI?
Pai normal ca vorbiti asa frate Alexandra care se plimba in Turcia si Prin Malaezia si prin alte parti… papucii mei ce sa mai. Astia’s oameni de referinta?Astia imi spun mie de oportunitati si ce bine e in Romania?
Hai frate ca sunteti plini de bullshit-uri. Va astept peste cativa ani cand o sa fiti mai copti la minte desi daca aveti bani acum de la tatici si mamici habar nu stiti voi ce-i aia Romania. Sa muncesti pe 300-600 de euro, 600 dupa 4 -5 ani de munca cu noroc.
Amice Daniel, ca nu suntem prietenii si nici nu ma iei la misto. Da ok poate mi-au mai scapat niste lucruri e cam aiurea fontul in casuta asta aici si acum ce are sula cu prefectura?
Si acum ce faci ma iei peste picior?
Chiar si asa eu te admir pentru ceea ce faci cu bluesmoke-ul e „aerisit” site-ul e misto. Si pagina de facebook e ok, dar stai asa ce facem aici? Imi faci mie analiza gramaticala? Da poate mi-au mai scapat niste lucruri eram cam obosit la ora aia….. dar nu despre asta se discuta aici. Cu altceva mai bun nu poti sa contra-ataci? Asta e tot ceea ce poti sa dai din tine? Atata poti?ok mai asteptam …. poate vine careva cu vreo parere mai pertinenta nu abrabureli de 2 lei.
Da prietene, iti fac analiza gramaticala. Si ba da, are legatura cu ceea ce se discuta aici. Stii de ce? Pentru ca din cauza oamenilor ca tine e tara asta in halul in care e! Din cauza celor ca tine, care se cred prea cool sa treaca pe la scoala. Daca ai fi trecut pe la scoala ai fi stiut gramatica si ai fi stiut si cum sa te exprimi.
Hai sa-ti spun o chestie, ca vad ca te tot plangi ca mori de foame. Daca intr-adevar vrei sa faci ceva in viata, faci! Cheia este educatia si ambitia! Te plangi ca in Romania muncesti pe un salariu de 400$… Pai 400 de dolari este un salariu decent! A, vrei mai mult? Sigur… Doar ca trebuie sa muncesti pentru banii aia. Si nu ma refer numai la munca propriu-zisa ci si la educatia ta. Da, am lucrat si eu la Metro pe 100€, dar un job la Metro nu e ceva ce-ti doresti sa faci toata viata. Si uite ca dupa cativa ani de cand am plecat de la Metro, dupa eforturi mari si investitii la greu in educatie, am ajuns sa lucrez ca Inginer in Securitatea Retelelor prietene, pe 2000€! Da! 2000€ in Romania! Acum nu stiu ce parere ai tu, dar parca poti sa faci mai multe cu 2000€ aici decat afara. Este adevarat ca mancarea este aproape de trei ori mai scumpa aici, dar si in afara sunt altele mai scumpe. Si nu, nu mi-am gasit niciodata un job cu ajutorul pilelor. Totul s-a intamplat civilizat, cu ajutorul unui CV bine pus la punct si cateva site-uri de job-uri.
PS: Ar fi indicat sa inchei. Deja ce faci tu se numeste spam. Si apropo, prieten si amic inseamna acelasi lucru!
Tu ai chef de flame observ!? Spune-ti parerea asa cum am facut si eu si discutam pe subiect.
Restecpa.
Vreti motive…. ? Hiade-ti ca va dau eu: oameni prea smecheri dar care din punctul meu de vedere nu au ce sa mai caute in Romania pentru ca’si pierd vremea:
Razvan Alexe prea tare omul , e genial, show a la Krem. Genial , rupe tot.
2 tipi iarasi geniali:
http://www.realitatea.net/rezultat-urias-pentru-doi-programatori-romani-aplicatia-lor-cumparata-de-twitter_905957.html
Jos Palaria.
Si binenteles:
http://www.youtube.com/watch?v=Jbv0HDSsv8s&feature=related
Alexandru Palade si Denis Todirica .
Geniali si acestia doi.
Astea’s motive pentru care sunt mandru ca sunt roman , nu rahaturi gen raul ramul si „fulji de nia” .
Nu au ce sa caute in Romania oamenii astia, aici se plafoneaza nu au cum sa se dezvolte. Soooo that’s why , i’m going to say bye bye Romania.
Ma bucur ca m-ai luat la 3 pazeste.
Si stai linistit ca am dat si pe la scoala , si stau destul de bine la capitolul asta doar ca nu am stat sa pigulesc fiecare paragraf in parte ci pur si simplu a fost scris cam cu picioarele sunt deacord.
Crede-ma ca am si eu un cv destul de frumusel Help Desk Support vreo 2 anisori, Product Manager 1 anisor si cam inca vreo 6 luni intr-o multinationala.
si mai sunt cateva chestii pe care le mai am.
Din cauza oamenilor ca mine? din cauza mea? Amice ( una e amic si altul e prieten ) am si facultate si master , si nu facute la spiru, si am muncit si eu prin job-uri de cacat ca si tine gen Metro dar ti-am zis sunt scarbit de ceea ce e aici in mizeria asta de tara si nu ma refer doar la banii. Banii sunt doar o mica frustrare a mea in momentul actual dar trece, restul nu au cum. Degeaba ai tu 2000 euro daca in momentul cand te duci la vreun magazin esti servit in sictir, sau iti cumperi masina si dai cu ea in toate gropile posibile.degeaba ai banii daca bagi in buzunare la medicii. Si nu-mi zice ca nu-i adevarat ca astea se faceau pe timpuri ca am cazuri recente.
Degeaba ai bani in Romania ca are altul mai mult ca tine si scoate bastonul in trafic te injjur si te intorci cu mufa sparta acasa. Degeaba frate e Romania e ghetou nu e paradis. Vroiam la un moment dat sa fac o aplicatie pentru IOS si Android de detectare a cainilor „bagabonzi” :)) (ca sa ai ce corecta) cu vreun cip bagat in ceafa ca sa sti frate cand vine haita dupa tine si sa sti prin ce blocuri sa intrii.
Cheia in Romania este spaga, lasa educatia. Sti cati sunt ca tine? 1000-10.000 din 19 mil ? F-ck asa procentaj? Si sti cati dintre cei ca tine mai au si noroc ? Tu esti un exemplu, la suma aia si totusi printre putinii .care au asemenea sume. Felicitari dar ai aici 2000 , in afara ai de la 4000-5000 in sus. You get It ? 400 salariu decent? hai ca-ti dau 2 palme de nu te vezi, ia tu 400 si traieste cu ei . educatie? costa taticu, cursurile de cisco sau oracle nu se fac pe scobitori. Iar intervin aici parintii sau poate imi zici vreo duma deaia tare, pai strangi ban pe ban 1 an si pui la ciorap si faci un curs, hai ma lesi cu deastea.
Stai linistit nu-mi scoti ochii cu 2000 euro, stiu tower manager din HP , are 32 de ani roman si are 7000 de euro salariu. Dar ti-am zis in Romania ca sa ajungi la astfel de salariu trebuie sa fi bun si sa ai noroc cu caruuu. Ti-am zis am prietenii programatori in Ploiesti, care au castigat premii la un concurs sponsorizat de catre Nokia cu un joc pe care l-au creat si lucreaza la Asesoft pe 1200ron . nu euro. si au 4 ani de experienta si masterate si programeaza in java si in c si c++ . Depinde de noroc mult la noi in tara, in afara nu, esti bun esti platita ca atare, mai putin ca un localnic dar de 10 ori mai mult ca la tine in tara.Si ar mai fi multe de zis dar asta e fiecare cu maslina lui, ma bucur pentru tine ca ai putut sa realizezi atatea in rahatul asta de tara dar pentru fiecare om ca tine sunt altii poate la fel de capabilii sau mult mai capabilii decat tine care nu au avut sansa si poate ca nici nu o sa o aiba sa ajunga la astfel de salarii. It ANALYST ,FAC+MASTER in Vodafone 3000 de ron cu experienta de 2ani , + 4 ani in compania Vodafone. Spune multe despre tara asta . http://razvanpascu.ro/salarii/
NU urla oamenii degeaba. . Da stiu sunt multi prosti pe lumea asta dar nu da in toata lumea ca tu ai reusit si asa trebuie sa reusesca toti, , si daca nu se intampla , nu au muncit indeajuns sau nu au cursurile necesare sau scoala sau etc. NU TATI , TI-O IAU ASA MAI PE UN ARGOU DE calitate , nu exista loc si sansa pentru toata lumea in Romania, poti sa fi bun si tare si smecher pe ceea ce sti si ce faci si sa iei un cacat de salariu, si poti sa fi manelar si cu ceafa lata si „sa te descurci” . Aici la noi se practica smangleala, smechereala, tupeul jegos si de borfas. Cred ca te-ai uitat prea mult pe Discovery la Elvetia si ai crezut ca-i Romanica.
TU ESTI UNUL CU 2000 DE EURO SI PE LANGA TINE SUNT 2000 DE OAMENII CU SALARII DE 400-500 DE EURO SI MOR DE FOAME PRICEPI cCU FACULTATI SCOLII STUDII SI TOT CE LE TREBUIE , POATE CA NU MERITA 2000 , DAR 1000 TOT MERITA, TINE CONT , 1000 ARE UN INTORCATOR DE HAMBURGERI IN AFARA. DECI LA O ADICA NICI TU NU ESTI PREA BREAZ, FACI CAT 2 OAMENI CARE INTORC HAMBURGERII LA MCDONALDS IN ANGLIA. Nu am vrut sa te jignesc am vrut doar sa-ti arat unde stam cu totii. IN CACAT CU ROMANIA ASTA.
restecpa again
Uite aici salarii pentru postul tau:
http://www.indeed.com/salary/Network-Security-Engineer.html
http://www.glassdoor.com/Salaries/network-security-engineer-salary-SRCH_KO0,25.htm
http://www.payscale.com/research/IN/Job=Network_Security_Engineer/Salary
Da sunt salarii de referinta si da sunt brute nu nete dar taticule , ai salariu de afara si traiesti afara nu in spelunca asta de tara aici. Scoate capul din cochilie si mai observa si alta lume. ROMANIA NU E MIEZUL.
Si invata in papucii mei ce inseamna unele cuvinte, si nu te mai da asa rotund!
SPAM? EU FAC SPAM?
Unsolicited e-mail, often of a commercial nature, sent indiscriminately to multiple mailing lists, individuals, or newsgroups; junk e-mail.
Poate am invatat eu un alt fel de IT.
Restecpa. Noob
Hai sus cu Romania pana cand o sa picam de tot.
http://stirileprotv.ro/stiri/travel/mai-aveti-multe-de-facut-si-pareti-saraci-impresiile-turistilor-straini-care-au-vizitat-constanta.html
Astia suntem trebuie sa recunoastem. So i’m leaving this jeg of country. Urcati-va voi in copaci si sa mancati banane eu , o sa mananc o nuca de cocos si o sa beau un Mojito Miami cu vreo 500.000 $ in cont peste cativa ani, si cu un salariu frumusel de cateva mii de euro.
Ridicati voi Romania unde vreti , sa va spalati cu ea pe cap.
PENTRU DANIEL , OMUL CU CAP CARE LE STIE PE TOATE: http://www.youtube.com/watch?v=uB7GNjeBR9Q
WAKE UPPPP
Va astept cu comentari la tot ceea ce am scris, la clipuri la absolut tot. Venitii cu argumente solide haide Daniel, Hai Alexandra, hai Anda , voi ce faceti mai pentru schimbare ? Stati in fata monitoarelor si …. ce faceti ? E BINE IN ROMANIA? REALLY? PE BUNE CHIAR MA PUTE-TI MINTII IN FATA CA E BINE ? SI DACA NU E BINE VOI CE FACETI MAI SA SCHIMBATI CEVA? NIMIC. THAT’S THE ANSWER.
Dreptate mare ai Alex as vrea sa stiu si eu cati din Romania castiga 2000E chiar si cu eforturi. Sunt plecat deja de un an si sincer aici un simplu manipulant in mall castiga 1300E net deci domnule Daniel ar trebui sa te intrebi cat ai castiga intr-un stat care respecta valorile. Apropo medicii si profesorii pe salarii de nimic isi merita soarta dupa parerea ta domnule Daniel.Nu zic ca e o tara urata dar credeti-ma e cu multi ani in urma si aici ma refer la mentalitatea romanilor mai ales celor care nu au iesit macar din curtea casei:)) Faptul ca tu inca te consideri norocos cu acel salariu as vrea sa te intreb cat de norocos esti dar nu acum ci peste 5 ani sa vad daca iti schimbi parerea:)
are fierbe iar ca un samovar
In strada se da foc, se striga jos Boc!
Toti vor o schimbare, dar nu stiu de care,
Ce balamuuuuc!
In piata revolutia se pregateste in tara,
Mamaliga iarasi clocoteste, imi iau ranga sa ii bat gospodareste,
Ce-o sa le-o traaaag!
De-atata mu*e suntem satiu,
Parca e tara nimanui,
Nici noi nu stim ce ne dorim, este sublim.
Rampapapam|*3, dam foc,
Rampapapam|*3, dam foc,
O mamamamamama, arunc cu pietre-n jandarmi,
Ei dau cat pot, bastoane-n booot,
OOOOOO vai|*2
O mamamamamama, arunc cu pietre-n jandarmi,
Daca-i daraman, tara cui i-o dam?
Noi cu cine votam?
N-avem niciun om, Doar promisiuni, tepe si minciuni,
Ne-am saturat!
Partidele le ies in fata la vrajeala, iar mogulii stau in spate la ciordeala
Si ar vrea sa-i votam cu burta goala, ce cocalari
De-atata mu*e suntem satui, parca e tara nimanui,
Nici noi nu stim ce ne dorim, este sublim,
Rampapapam|*3, dam foc,
Rampapapam|*3, dam foc,
O mamamamamama, arunc cu pietre-n jandarmi,
Ei dau cat pot, bastoane-n booot,
OOOOOO vai|*2
O mamamamamama, arunc cu pietre-n jandarmi,
Zi de zi in piata cu pancarda-n fata, suparati pe viata,
Jos toti!
Afara cu hoti si cu mafioti, ne-au furat chiloti, la tori!
Politica, politica, politica jos!
Sistemu-ie, sistenu-ie corupt si jegos!
Politica, politica, politica jos!
Sistemu-ie, sistemu-ie corupt si jegos!
Rampapapam|*3, jos toti!
Rampapapam|*3,
Totul este anormal, anormal, anormal,
Vreau sa-i vad la cremenal, cremenal, cremenal,
Jegul este colosal, inlernal, demential,
Cu toti la cremenal, cremenal, cremenal
O mamamamamama, as da cu parul in toti,
Sa spardem buba, ma ia cu duba
Uite cum se fac alegerile la noi, si tu vrei sa schimbi ceva…. hahahah da si tu o masa si poate o sa ai votanti: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ce-se-intampla-cand-politia-apare-in-mijlocul-unei-petreceri-cu-gulas-oferita-gratis-alegatorilor.html
Iubesc Romania pentru peisajele sale, pentru calatoriile pe care le pot face, pentru orasele sale.
Nu plec din Romania, pentru ca am multe de facut aici, lucruri pe care nu le-as putea face dincolo.
Cei frustrati ca si Alex de mai sus, sunt rugati sa plece din tara si sa nu mai revina. E mai bine fara ei pe aici.
Really ? Chiar in afara nu poti sa faci ceea ce poti face aici? Da-mi exemple…. e invers defapt, ceea ce poti face inafara nu poti aici sau poti dupa multi multi ani
Manu21, frustrat eu? NORMAL TRAIESC IN PASTELE MASI IN ROMANIA, CUM SA NU FIU FRUSTRAT.
WATCH THIS SI DESCHIDETI BINE OCHII:
Ce zici de asta : http://stirileprotv.ro/special/romania-e-a-ta-povestea-celor-82-de-studenti-romani-care-invata-sa-conduca-lumea-la-oxford.html
http://www.youtube.com/watch?v=E0N-QHdVKSM si de asta. Pustiul e de la Oxford, roman de al nostru si cum vede el situatia Romaniei.
Deci picam cu totii. Iar el vorbeste la TEDex care e un mega site de idei si dezbaterii: http://www.ted.com/
Si crede-ma daca nu mai intreaba lumea si ai sa vezi cum sta treaba defapt . Incearca sa nu mai traiesti doar in lumea ta. Fraero/fraerule care esti, gandeste-te ca eu muncesc acum si platesc pensiile a 4 oameni in momentul de fata, si oamenii care pleaca sunt unele din valoriile Romaniei . Cum au fost si altii care au plecat, oamenii buni, medici, profesori, IT-isti, economisti, circa 4 milioane de oameni. Get it? Sti cine iti ramane in Romania nonvalorile , tiganii, dintre care mai pleaca si astia culmea, batranii si oamenii care nu au curaj sa scape de saracia asta.
Cu astia ramai in tara. Tu nu vezi in ce directie se indreapta Romania, defapt ce sa se mai indrepte ca deja e in rahat pana in gat , se salveaza fiecare cum poate. Uita-te si tu cati romanii sunt la companiile de top din afara, in spania, italia, germania, franta , State , Canada etc pleaca pe capete. Firmele din Romania pleaca si ele, tu chiar crezi ca-i mai bine fara ei aici? LOL esti batuta/batut in cap atunci . Si eu nu vorbesc de cei care pleaca la munca si se intorc ci despre cei care pleaca si atat , raman acolo. Stai asa sa vezi cati or sa plece in 2014 cand se deschid cum trebuie granitele pentru romanii in toata europa, deja Englezii isi fac probleme ca o sa venim cu miile la ei in tara. Tu chiar ai habar de ce se petrece in lumea asta si mai ales in tara ta sau esti u bata pe islaz?Ce mama drequ de treaba nu pricepi frate, SUNTEM O TARA DIN LUMEA A TREIA . Uita-te papucii mei de fraera/fraer la statisticile de la EuroStat si vezi in ca hazna traiesti: http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:MW_PPS_July_2012.png&filetimestamp=20120802073012
Habar nu aveti…..
I hate Romania.Romania has gypsies, so fuck your country.WE DON’T WANT YOU IN EUROPE!GTFO!