Revin la o idee pe care am schiţat-o în articolul de Anul Nou şi spun că oamenii au avut întotdeauna nevoie de un imbold pentru a merge mai departe.
Atunci când suntem “la greu”, când totul pare că se năruie şi nu avem ieşire, când parcă nimic nu merge bine şi nu ştim încotro să o luăm, atunci trebuie să “ne agăţam” de ceva. De ceva care să ne dea puterea de a merge mai departe şi de a ieşi din impas. Avem nevoie de SPERANŢĂ.
Numai că aici e o problemă. Cei mai mulţi aleg un mod greşit de a merge mai departe.
Prima modalitate este să le cerem, celorlalţi ajutorul.
Ne plângem prietenilor (“iţi spun ţie, că n-am cui”). Le povestim în amănunt necazurile prin care trecem şi îi întrebăm: “Ce să fac?”. Sperăm în iluzia că cineva ne va ajuta să le rezolvăm.
Am fost cândva la un psiholog. Aveam probleme cu fiica mea cea mare. I-am spus: “Nu ştiu cum să vorbesc cu ea. Nu ştiu ce să-i spun şi când să-i spun ca să ajungem la un numitor comun. Să putem avea un limbaj comun.”
Psihologul mi-a răspuns: “Eu nu pot sa-ţi spun ce să faci. Te pot ajuta să o înţelegi şi să o descoperi. Şi pe ea şi pe tine în relaţia asta. Dar numai Tu eşti in măsură să găseşti calea de a ajunge la ea.”
Atunci am inţeles un lucru: ceilalţi pot avea păreri, pot din “n” motive personale să-mi dea soluţiile pe care ei le cred de cuviintă, dar cea care rezolvă cu adevărat problema sunt doar EU.
A doua modalitate este să sperăm că Dumnezeu ne va scoate din impas.
De cate ori nu am spus: “Dă, Doamne, să trec şi peste asta!”, “Ajută-mă, Doamne, că nu ştiu ce să fac!” sau alte lucruri de genul ăsta?
Dumnezeu e acolo sus şi primeşte zilnic vreo 7 miliarde de solicitări de “faceri de bine”. Dacă El consideră că meriţi, “te rezolvă” dar tu speri ca meriţi şi aştepţi. Ce altceva ai putea face?
E mai comod să faci o rugăciune şi să aştepţi confortabil ajutor, decât să FACI ceva, nu?
Dumnezeu e speranţă, se spune. Dar de ce nu vrei sa fii propria-ţi speranţa? Propriul colac de salvare. De ce să aştepţi ajutor de la alţii când, de fapt, eşti propriul tău stăpân?
Mi se pare un act de laşitate să-ţi pui problemele pe umerii altora. Indiferent că sunt persoane sau Divinităţi.
Ştiu că sună a slogan, dar Puterea chiar e in mâinile tale!
Ajută-te singur.
5 răspunsuri
Cred că e inevitabil să te ajuţi singur. Însă de multe ori e greu să faci primul pas, fie din neştiinţă, fie din confort(e mai confortabil să te plângi, decât să faci ceva).
În ceea ce mă priveşte am încercat întotdeauna să mă ajut singur. Şi dacă aveam o perioadă în care eram lipsit de speranţă, aşteptam să treacă. Uneori şi această aşteptare poate însemna primul pas.
Adevarul este ca in momentele in care clacam avem nevoie de cineva pentru a ne ridica moralul printr-o gandire pozitiva, chiar daca aceasta nu va reflecta realitatea.
Avem nevoie de o vorba buna, o speranta, pentru a ne putea mobiliza ca sa putem rezolva impasul in care ne aflam.
Este adevarat, singurii din lumea asta care pot face ceva pentru noi suntem chiar noi insine. NOI suntem cei care ne putem rezolvam problemele, nu cei din jur.
Mai trebuie sa luam in considerare si faptul ca la „greu” mintea umana – mintea celui care traieste greul – tinde sa exagereze, iar o parere obiectiva asupra faptelor nu strica. Parerea care sa ne deschida ochii si care, dupa cum am mentionat mai sus, sa ne ajute sa gandim pozitiv, sa ne dea acea SPERANTA care sa ne mobilizeze si sa ne ajute sa mergem mai departe.
Si credinta este cea care ne ridica moralul. Poti crede in Dumnezeu, in destin , in zodii , sau in cine stie mai ce. Tot ce conteaza este ca aceasta credinta sa te MOBILIZEZE sa-ti rezolvi singur problemele,NU sa te „culci pe o ureche” si sa lasi rezolvarea problemelor pe seama Lor, caci asta nu se va intampla niciodata.
Exact!
Ideea este ca, indiferent de motivul care te provoaca sa mergi mai departe, TU esti cel care te ajuta!
Sunt de acord cu ceea ce ai scris mai sus . Numai ca puterea unui om e limitata . Ne ajutam singuri inevitabil , dupa cum a spus si andrei mai sus , dar nu o sa putem face asta la nesfarsit …
” Dumnezeu e acolo sus şi primeşte zilnic vreo 7 miliarde de solicitări de “faceri de bine”. ”
Eu cred ca Dumnezeu e in noi , e mult mai aproape decat am crede .. Ai spus ca primim numai daca meritam . Eu cred ca primim numai daca ne e de folos, numai daca ne poate ajuta cu ceva . Nu cred ca Dumnezeu e un stapan acolo sus , care nu are asa multa treaba cu noi , dar care asteapta sa apelam la el … nu ! . Cred ca e foarte atent la fiecare dintre noi si s-ar bucura sa nu ne mai agitam in vid in aceasta lume fara sa gasim vreo solutie si sa ne calmam , sa ne relaxam si sa vorbim . Cu El … iar mai departe fiecare va descoperi ce se va mai intampla .
In fine , am vrut sa accentuez faptul ca puterea omului e limitata … foarte limitata .
Inainte credeam ca mereu e nevoie sa ma ajute cineva.Acum am constientizat ca doar EU ma pot ajuta sa depasesc incercarile vietii.
Cum?Gandind pozitiv si iubindu-ma asa cum sunt