Crezi că te-ar motiva un salariu mai mare decât cel pe care-l ai în prezent? Probabil că da. Nebun să fii să zici că nu te-ar motiva.
Dar ce zici de un salariu foarte mare? Crezi că te-ar motiva să faci mai multă treabă, de o calitate mai bună? Te-ar ajuta să fii mai fericit? Mai vesel în fiecare zi?
Cum ar fi să ai un salariu lunar de 5 mii de euro și tot felul de alte bonusuri – o casă la plajă din partea angajatorului, o mașină superbă, o menajeră, o bucătăreasă și cam orice altceva ți-ai putea imagina.
Mai mult, slujba ta nici n-ar fi atât de solicitantă, ar trebui doar să ai grijă că ceilalți își fac treaba – cât de greu poate să fie?
Un experiment faimos, foarte vechi, care nu implică oameni ci șoricei, este totuși de părere că un salariu foarte mare nu te-ar motiva cu adevărat.
Imaginează-ți că ești un șoricel. Și zilnic ești băgat într-un labirint ce are pereții de diferite culori. Trebuie să găsești ieșirea. Când greșești drumul, primești un șoc electric care te anunță că ai luat-o pe calea greșită. Cât crezi că ți-ar lua să înveți labirintul? Îți amintesc, nu ești om, ci șoricel.
Ei bine, experimentul cu șoricei se face cu trei niveluri diferite de intensitate a șocului electric: un șoc foarte mic – aproape ignorabil, un șoc moderat și un șoc puternic.
Când șoriceii sunt puși într-un labirint nou, cu șocuri mici, le ia un timp destul de mare să învețe labirintul. În mare parte asta se întâmplă pentru că șoriceii ignoră șocurile electrice, nefiind prea dureroase, și își permit greșeli cât mai multe.
Când șocurile sunt moderate, se observă o îmbunătățire a timpului de învățare a labirintului. Șoriceii devin mai „atenți”, nu mai ignoră șocurile.
Ei bine, asta ne-ar putea face să credem că șocurile puternice vor face șoriceii foarte-foarte buni la învățat labirinturi noi, tot mai complicate – nu?
Nu.
Atunci când șocurile devin puternice, în șoricei se instalează frica de greșeală. Se mișca foarte greu și nu dau deloc randament. Timpul mediu de învățare al labirintului este sub timpul mediu de învățare scos de șoriceii ce au avut parte de șocuri mici.
Dar, vei zice, salariul nu este totuna cu un șoc electric – nu? Carevasăzică un șoc electric este dureros, pe când un salariu este o „plăcere”.
Așa că niște oameni curioși au plecat în India (totul fiind mai ieftin acolo) și au testat teoria conform căreia mai mulți bani pot face oamenii să ofere un randament mai bun.
Au pregătit 6 jocuri – precum un joc de darts, un puzzle, un joc de memorie etc.
Și au căutat voluntari.
Voluntarii erau rugați să joace cele 6 jocuri – iar în funcție de rezultatele jocurilor și randamentul lor, aveau să fie răsplătiți în bani.
Existau trei tipuri de recompense pentru trei tipuri de voluntari: voluntarii plătiți cât pentru o zi normală de muncă, cei plătiți cât două săptămâni de muncă și cei plătiți cât pentru 6 luni de muncă.
Și da, pentru acești bani tot ce erau nevoiți să facă era să se joace 6 jocuri și să obțină rezultate cât mai bune.
Deci – cum ar fi să te joci 6 jocuri și să primești salariul tău pe 6 luni?! Știu, ar fi super-tare!
Rezultatul a fost neașteptat: voluntarii cu plata pe o zi normală de muncă având cele mai bune rezultate, cei cu plata pe două săptămâni de muncă având rezultate mediocre (mult sub primii voluntari), iar în cele din urmă voluntarii cu plata cât pentru 6 luni de muncă au avut rezultate catastrofale.
Cu cât banii promiși erau mai mulți, cu atât voluntarii erau mai stresați și se concentrau mai greu. Ba mai mult, aveau moralul la pământ. Aflând câți bani pot face, începeau să se gândească la ce vor face cu ei. Având rezultate proaste la primele jocuri, își dădeau seama că șansa lor să mai câștige banii promiși era tot mai mică.
Și dacă asta se întâmplă când suntem puși să ne jucăm, ce se întâmplă când suntem pusi la lucru?
Și, deși aceste experimente și rezultatele lor nu sunt noi, de ce încă există oameni cu salarii foarte mari? Oameni ca omul pe care l-am descris la începutul acestui articol…
Ei bine, o teorie spune că în fiecare companie sau afacere trebuie să existe oameni foarte bine plătiți TOCMAI ca să-i motiveze pe cei de „sub ei”. Acești angajați sunt chiar încurajați să-și facă vacanțe extravagante, să conducă mașini superbe, să se îmbrace impecabil.
Asta-i face pe ceilalți să-și dorească să ajungă acolo.
Să fie o teorie bună? Habar n-am. Dar mi s-a părut interesant.
Mai multe puteți citi în cartea lui Dan Ariely – Iraționalitatea benefică. E foarte bună.
Un an nou minunat vă doresc!
6 răspunsuri
Mai Ariel tata, tu pe ce planeta traiesti? Sincer acum?Frate 5000 de euro ti se par multi bani? Da pentru unul care da cu matura sunt multi bani dar pentru cineva care sa zicem iti creeaza tie un dispozitiv cu care te joci toata ziua, sau iti pune electricitatea pe masa, sau iti face softul ala la IPAD pe care-l ai sub nas tu crezi ca e deajuns 5000?
Da cand traiesti in Romania si salariul minim e de 160 de euro da 5000 par banii grei. Deci cu alte cuvinte daca traiesti in copac normal ca nu ai cum sa ai o deschidere prea mare.
Sincer iti spun habar nu ai pe ce planeta traiesti, si doar ma sti sunt tipul ala care ti-a tot umplut topicul 5 motive să nu pleci din România
Te las cu un citat : „Anybody tells you money is the root of all evil doesn’t fuckin’ have any.
They say money can’t buy happiness? Look at the fuckin’ smile on my face.
Ear to ear, baby”
Your friends are shit.
Tell them you made 25 grand last month, they won’t fucking believe you.
Fuck them! Fuck ‘em!
Parents don’t like the life you lead?
“Fuck you, Mom and Dad.”
See how it feels when you’re makin’ their fuckin’ Lexus payments.
The question many ask about the very wealthy is: “How much money is enough?” In many cases, that’s the wrong question. For many self-made millionaires the motivation to create vast wealth is not about what they will do with the money. Instead, it’s all about the journey. It’s about accumulating vast wealth and the state of happiness, contentment, and euphoria that is an ongoing product of this process.
Ideea e urmatoarea pe care ai analizato si tu destul de bine in alt articol: cati bani crezi ca valoreaza munca ta.
Si a doua : daca poti sa castigi 10.000 100.000 sau 1milion de $ pe luna de ce ai muncii pe 500 de $ ?
Ca vrei tu sa faci pe bunul samaritean? Ca ti se par prea multi?
Fuck that. Lumea asta e condusa de bani nu de prune si gogonele.
Cand o sa fie altfel gen cum s-a prezentat in ultimul Zeitgeist poate ca atunci o sa fim si noi oamenii altfel. Dar pana atunci, you need to make money to survive , to eat, to sleep, and to buy things. How much? How many? As many and as much as you can or want, because in the end its your life and your money and your work.
Gandeste-te la chestiile astea inainte sa vi cu astfel de aberatii.
Sti cum traiesc indienii? Hai ca-ti explic eu : stau si cate 10 familii intr-o casa. Ti-ar convenii asa? Ai o singura varianta: traieste in padure, spala-te cu solzi de peste pe dinti si sa mananci scoarta de copac si veverite: http://www.ziarul-bn.ro/de-27-de-ani-traieste-padure-munti-ca-un-pustnic-fara-sa-se-ingrijoreze-de-ziua-de-miine
Buna mi a placut rasp tau ai perfecta dreptate dar unele persoane viseaza o lume total diferita de ceea ce exista in realitate pt ca inca nu au „aripi” inca nu au reusit sa se detaseze de familie.bani nu aduc fericirea dar mentine stabilitatea intr o relatie incredere si o valoare in societate.
Ariel, cred că ai lăsat pe din-afară câteva chestii din studiul lui Ariely, care de altfel a servit drept sursă pt multe concluzii din multe cărţi.
TL;DR: dacă task-ul e mecanic, repetitiv, mai mulţi bani poate duce la o performanţă mai bună
dacă task-ul are implicaţii creative (luare de decizii, planificare, prioritizare, problem solving) atunci de la un anumit nivel banii pot deveni un factor de stres şi să înnăbuşe capacitatea creativă a muncitorului.
Există diferenţe de performanţă între executarea unui task mecanic şi unul de tip abilitate/gândire de tip problem-solving.
În studiul lui Ariely cei care au fost plăţiţi să execute munca mecanică mai repede oferindu-le mai mulţi bani, s-au achitat de această sarcină.
Problema e atunci când schema de bonus a fost acordată celor care executau task-uri ceva mai creative (problem solving/abilităţi) şi s-a constatat practic că banii de la un anumit nivel reprezintă doar o sursă de stres, nu un factor motivant.
Pe scurt, oamenilor le-ar fi util un salariu mare, cât să le acopere toate nevoile şi să le rămână ceva pe lângă (să economisească fără să se gândească că economisesc), dar nu prea mare încât să îi streseze, pentru că vor experimenta tot felul de „blocks” în gândire.
Distincţia, deşi subtilă, e elementară, pentru că schimbă TOTAL grupul ţintă al recomandărilor, iar tu ai tras o concluzie generală (ceea ce e o presupunere greşită spun eu 😀 ) pe baza unui studiu care viza un anumit tip de activităţi şi de muncitori (knowledge workers), care e predominant în SUA.
Cam asta e povestea cu studiul lui Ariely care reprezintă de altfel argumentul principal al lui Daniel Pink în cartea lui Drive.
Mulțam de completare/corectare Gabriel.
„Ei bine, o teorie spune că în fiecare companie sau afacere trebuie să existe oameni foarte bine plătiți TOCMAI ca să-i motiveze pe cei de “sub ei”.”
Chiar așteptam ideea asta. Bun.
Ariel, ai foarte multe idei interesante. Îţi mulţumesc că mă inspiri. Succes!