Crezi că te-ar motiva un salariu foarte mare?

Crezi că te-ar motiva un salariu mai mare decât cel pe care-l ai în prezent? Probabil că da. Nebun să fii să zici că nu te-ar motiva.
Dar ce zici de un salariu foarte mare? Crezi că te-ar motiva să faci mai multă treabă, de o calitate mai bună? Te-ar ajuta să fii mai fericit? Mai vesel în fiecare zi?
Cum ar fi să ai un salariu lunar de 5 mii de euro și tot felul de alte bonusuri – o casă la plajă din partea angajatorului, o mașină superbă, o menajeră, o bucătăreasă și cam orice altceva ți-ai putea imagina.
Mai mult, slujba ta nici n-ar fi atât de solicitantă, ar trebui doar să ai grijă că ceilalți își fac treaba – cât de greu poate să fie?
Un experiment faimos, foarte vechi, care nu implică oameni ci șoricei, este totuși de părere că un salariu foarte mare nu te-ar motiva cu adevărat.
Imaginează-ți că ești un șoricel. Și zilnic ești băgat într-un labirint ce are pereții de diferite culori. Trebuie să găsești ieșirea. Când greșești drumul, primești un șoc electric care te anunță că ai luat-o pe calea greșită. Cât crezi că ți-ar lua să înveți labirintul? Îți amintesc, nu ești om, ci șoricel.
Ei bine, experimentul cu șoricei se face cu trei niveluri diferite de intensitate a șocului electric: un șoc foarte mic – aproape ignorabil, un șoc moderat și un șoc puternic.
Când șoriceii sunt puși într-un labirint nou, cu șocuri mici, le ia un timp destul de mare să învețe labirintul. În mare parte asta se întâmplă pentru că șoriceii ignoră șocurile electrice, nefiind prea dureroase, și își permit greșeli cât mai multe.
Când șocurile sunt moderate, se observă o îmbunătățire a timpului de învățare a labirintului. Șoriceii devin mai „atenți”, nu mai ignoră șocurile.
Ei bine, asta ne-ar putea face să credem că șocurile puternice vor face șoriceii foarte-foarte buni la învățat labirinturi noi, tot mai complicate – nu?
Nu.
Atunci când șocurile devin puternice, în șoricei se instalează frica de greșeală. Se mișca foarte greu și nu dau deloc randament. Timpul mediu de învățare al labirintului este sub timpul mediu de învățare scos de șoriceii ce au avut parte de șocuri mici.
Dar, vei zice, salariul nu este totuna cu un șoc electric – nu? Carevasăzică un șoc electric este dureros, pe când un salariu este o „plăcere”.
Așa că niște oameni curioși au plecat în India (totul fiind mai ieftin acolo) și au testat teoria conform căreia mai mulți bani pot face oamenii să ofere un randament mai bun.
Au pregătit 6 jocuri – precum un joc de darts, un puzzle, un joc de memorie etc.
Și au căutat voluntari.
Voluntarii erau rugați să joace cele 6 jocuri – iar în funcție de rezultatele jocurilor și randamentul lor, aveau să fie răsplătiți în bani.
Existau trei tipuri de recompense pentru trei tipuri de voluntari: voluntarii plătiți cât pentru o zi normală de muncă, cei plătiți cât două săptămâni de muncă și cei plătiți cât pentru 6 luni de muncă.
Și da, pentru acești bani tot ce erau nevoiți să facă era să se joace 6 jocuri și să obțină rezultate cât mai bune.
Deci – cum ar fi să te joci 6 jocuri și să primești salariul tău pe 6 luni?! Știu, ar fi super-tare!
Rezultatul a fost neașteptat: voluntarii cu plata pe o zi normală de muncă având cele mai bune rezultate, cei cu plata pe două săptămâni de muncă având rezultate mediocre (mult sub primii voluntari), iar în cele din urmă voluntarii cu plata cât pentru 6 luni de muncă au avut rezultate catastrofale.
Cu cât banii promiși erau mai mulți, cu atât voluntarii erau mai stresați și se concentrau mai greu. Ba mai mult, aveau moralul la pământ. Aflând câți bani pot face, începeau să se gândească la ce vor face cu ei. Având rezultate proaste la primele jocuri, își dădeau seama că șansa lor să mai câștige banii promiși era tot mai mică.
Și dacă asta se întâmplă când suntem puși să ne jucăm, ce se întâmplă când suntem pusi la lucru?
Și, deși aceste experimente și rezultatele lor nu sunt noi, de ce încă există oameni cu salarii foarte mari? Oameni ca omul pe care l-am descris la începutul acestui articol…
Ei bine, o teorie spune că în fiecare companie sau afacere trebuie să existe oameni foarte bine plătiți TOCMAI ca să-i motiveze pe cei de „sub ei”. Acești angajați sunt chiar încurajați să-și facă vacanțe extravagante, să conducă mașini superbe, să se îmbrace impecabil.
Asta-i face pe ceilalți să-și dorească să ajungă acolo.
Să fie o teorie bună? Habar n-am. Dar mi s-a părut interesant.
Mai multe puteți citi în cartea lui Dan Ariely – Iraționalitatea benefică. E foarte bună.
Un an nou minunat vă doresc!