Cum funcţionează Universul

Am mai povestit cu diverse ocazii că am suferit mai multe şocuri la rând atunci când reuşeam să înţeleg mici fărâme din cum funcţionează Universul.
Legea Atracţiei a fost unul din primele şocuri aplicate paradigmelor mele latente şi spiritual letale. Legea Iubirii următorul (deşi e mai importantă decât prima, dar am descoperit-o mai târziu). Iar mai recent, fotocititul a avut darul de a-mi da peste cap alte paradigme cu care atât de confortabil şi de ignorant convieţuiam până mai deunăzi.
Că mi-am schimbat viaţa radical aplicând principii elementare nu este un secret pentru cei care mă citesc şi mă cunosc.
Dar am reuşit să rezolv şi probleme mai banale, precum cel al traficului sau al parcării, deşi conduc zilnic şi la ore de vârf, am eliminat în proporţie de 99% problemele de întârziere, nervi etc în traficul din Bucureşti. Şi multe altele.
Dar să prezint mai recenta-mi experienţă: azi dimineaţa mi-am propus să o iau pe un drum total diferit spre serviciu (mulţumesc, Connie), fără să ştiu cum este traficul sau cât timp îmi va lua. La un moment dat traficul şi blocajele au devenit mult mai intense decât pe ruta mea obişnuită, dar nu mai aveam cum să întorc.
Prima mea reacţie a fost un sincer „fuck”, dar în secunda imediat următoare am spus că n-are sens să mă îngrijorez, chiar dacă voi face mai mult până la birou, această experienţă îmi va aduce ceva mult mai valoros decât cele 10-20 de minute pierdute.
Şi am continuat să mă bucur de tot ce puteam în jurul meu, fără să-mi mai fac griji sau sânge rău, ajungând până la urmă cu bine, cu o diferenţă doar de vreo 10 minute faţă de traseul meu obişnuit.
Însă, în clipa în care am parcat şi voiam să închid radioul, am aflat de la Dobro de o tehnică de fitness numită tabata. Cum mă va ajuta asta să primesc mult mai multă valoare decât cele 10 minute suplimentare pierdute pe drum poţi afla simplu căutând pe Google.
Dar ce este interesant este că dacă nu o luam pe traseul nou şi nu s-ar fi prelungit durata deplasării, atunci NU aş mai fi prins informaţia despre Tabata. Şi cine ştie când (sau dacă) aş mai fi aflat despre asta vreodată.
Nu-i aşa că este minunat cum funcţionează Universul? Cum atunci când dăm ceva, primim mereu şi inevitabil însutit şi înmiit? 🙂
Cine a scris acest articol?

Ştefan Murgeanu
Ştefan Murgeanu este autorul cărţii „Concediază-ţi şeful!” (carte căreia i-am făcut şi o recenzie ce poate fi citită aici) şi autorul ghidului „Ghidul carierei tale”. În perioada următoare urmează să mai publice cărţi, dar din păcate nu ştim prea multe detalii. În aprilie 2010 l-am luat la întrebări într-un interviu ce poate fi citit aici. Îl găsiţi pe blog (www.Concediază-ţi-Şeful.ro), pe Facebook (aici), sau mai direct, pe Twitter.