Când vine vorba de practicarea unui sport (cu regularitate), majoritatea oamenilor spun că „își pierd motivația”.
Când vine vorba de vacanțe, majoritatea oamenilor spun că și-ar dori să călătorească mai mult, dar nu ai bani sau timp (sau ambele).
Și atunci probabil te întrebi, cum ai putea fi mai motivat și cum ai putea avea mai mult timp și mai mulți bani, nu-i așa?
Ei bine, e o întrebare total greșită. Asta pentru că motivația este ciclică: vine și pleacă. Momentele în care ne simțim motivați durează mult mai puțin decât momentele în care nu avem niciun gram de motivație în noi.
Iar timp și bani nu avem niciodată destul.
De aceea, scopul acestui articol nu e să te ajute să devii o persoană mai motivată sau să faci mai mulți bani sau să economisești timp, ci o să îți ofere câteva unelte testate științific care să te ajute să călătorești mai mult și să faci mai mult sport, chiar dacă nu ai nici motivație, nici timp și nici bani.
Cum să faci mai mult sport
- Fă un plan simplu
„Cel mai simplu mod de a-ți face mai mult timp pentru sport este să ai un plan scris”, spune Chris Evert, campion mondial la tenis de 18 ori.
Nu trebuie să fie complicat. O simplă aplicație de notițe de pe smartphone e perfect. Sau și mai bine, îți poți trece în calendar, astfel vei primi și o notificare înainte de ora respectivă.
De ce e important să ai un plan scris?
Pentru că atunci că atunci când vei vedea în calendar că ai blocată o anumită perioadă din zi, sunt șanse mult mai mici să planifici altceva.
În plus, atunci când verifici calendarul de dimineață, îți vei forma automat o imagine mentală asupra decursului zilei respective, ceea ce te va ajuta să rămâi motivat/ă.
- Fă un „antrenament” de 5 minute
Dacă lucrezi 12 ore pe zi și chiar ești o persoană extrem de ocupată, acest sfat te va ajuta să faci primii pași spre o viață mai activă și mai sănătoasă.
Ce presupune mai exact?
Rezervă-ți 5 minute pe zi pentru a face mișcare. Poate fi o simplă plimbare. Sau pot fi câateva flotări sau genuflexiuni.
„Dar la ce ajută 5 minute?” probabil îți spui.Cele 5 minute nu te vor ajuta să dai jos 10 kg sau să pui 10 kg de mușchi pe tine. Ceea ce contează este faptul că îți vei forma obiceiul și atitudinea de a-ți rezerva timp pentru tine. Apoi, încetul cu încetul, cele 5 minute se vor transforma în 15-20-30 până când va deveni ceva normal să îți aloci o bună parte din timp pentru sport.
- Urmează regula de 5 secunde
Cu cât amâni mai mult o decizie, cu atât cresc șansele să renunți la a mai face acel lucru.
Atunci când știm că e timpul să facem sport, dar suntem obosiți, creierul nostru începe să caute automat scuze pentru a evita efortul. Și cu cât îi lăsăm mai mult timp la dispoziție, cu atât va găsi scuze din ce în ce mai plauzibile.
Aici intervine regula celor 5 secunde. Regula spune să nu îi lăsăm creierului mai mult de 5 secunde pentru a se gândi.
Știi că la 6 trebuia să mergi la sală? Nu mai aștepta să verifici cum e vremea, să vezi dacă ai mai primit un email sau alte activități menite să evite decizia. Ai luat echipamentul și ai ieșit pe ușă. Șansele să te întorci din drum sunt aproape inexistente.
- Pregătește totul dinainte
Pentru ca regula celor 5 secunde să funcționeze 100%, ai nevoie ca totul să fie deja pregătit.
Spre exemplu, dacă vrei să mergi la sală, ar fi bine să ai tot echipamentul pregătit cu o zi înainte. Altfel timpul acela în care tu vei căuta echipamentul, este timp în care creierul caută scuze pentru a evita activitatea respectivă.
Știm cu toții scuzele obișnuite:
- „Pantalonii sau adidașii preferați sunt la spălat”.
- „Nu pot să merg la sală fără mănuși. Și acum nu le găsesc. Merg mâine”.
- „Oare ce să îmi iau astăzi pe mine…”
- Etc.
Cum să călătorești mai mult
- Rezervă un city break atunci când ai mai mulți bani
Cu toții am avut momente în care am reușit să strângem o sumă frumușică de economii.
Problema este că de multe ori îi investim în diverse alte lucruri și lăsăm vacanțele pe ultimul loc.
Dacă vrei să călătorești mai mult, urmează și în acest caz regula celor 5 secunde. Intră rapid pe site-ul unei agenții de turism online, caută o destinație care îți place și rezervă-ți locul imediat.
Altfel, vor interveni imediat alte idei în care să investești acea sumă de bani economisită.
- Fă voluntariat
Dacă ești o persoană cu spirit de aventură și nu ești legată de un job, voluntariatul poate fi o variantă ieftină (și plăcută) pentru a vedea lumea ieftin.
Există multe organizații care oferă oportunități de voluntariat. Practic îți oferi timpul și expertiza într-o locație specifică, iar organizația îți acoperă cazarea și mâncarea (și uneori chiar și zborul!).
3. Planifică excursia în cel mai mic detaliu pentru a economisi bani
Poți economisi până la câteva sute de euro pe un sejur dacă știi cum să îți organizezi vacanța.
Cei mai mulți bani sunt cheltuiți pe cazare, transport și mâncare.
Pentru a economisi la cazare poți căuta din timp oferte. Mereu există reduceri de preț pentru a se ocupa cât mai multe camere.
Același lucru este valabil și la transport. Poți găsi bilete de avion chiar și de la câteva zeci de euro, dacă urmărești atent ofertele.
Iar mâncarea poate fi foarte ieftină dacă îți faci temele dinainte. Evită să mănânci în centrul orașului sau în zone mai luxoase. De cele mai multe ori, dacă faci câteva sute de metri în plus față de acele zone, vei găsi mâncare foarte bună și foarte ieftină într-o zonă mai puțin centrală.
De asemenea, poți economisi și mai mult dacă alegi să te cazezi într-un apartament unde îți poți pregăti tu mâncarea.