Acasa » Atitudine » Cum să eviţi conflictul

Cum să eviţi conflictul

Majoritatea cunoaștem ce zice Mircea Badea la final de emisiune: „Trăiesc în România și asta îmi ocupă tot timpul”. Pentru viața mea, sintagma asta se trasformă în: Traiesc în România și evit puscăria zi de zi.

Ei bine, nu chiar zi de zi. Însă am zile în care sunt stresat, toate merg prost și mă urc la volan să ajung într-un loc și un şofer mai priceput îmi taie calea sau încearcă să mă depăsească într-un mod violent etc. Pe mine aceste lucruri nesimțite mă scot pur și simplu din sărite. Am fost în destule situații de conflict, chiar și conflicte fizice, rezultate cu vânătai calumea.

Am observat un lucru la mine – când intru în zona de „roșu”, adică dacă sunt enervat foarte tare, nu mai gândesc ce fac, adrenalina e lansată-n corp și sunt pregătit, de la o înjurătură totul poate escalada la o urmărire de 30 de minute, până la acte de violență. Da, recunosc, sunt o persoană foarte violentă.

Azi nu mai sunt chiar aşa. Când am devenit conştient de agresivitatea mea am început să caut metode de calmare. Am început să vreau să nu mă mai enervez aşa uşor. Să nu mai fiu violent sau inconştient la nervi. Astfel am conceput o listă de lucruri ce nu trebuiesc făcute pentru evitarea conflictului:

1) Nu observa neregulile sau lucrurile care te deranjează la ceilalți

Atâta timp cât nu observi, sau te faci că nu observi, nu te mai eneverzi. Astfel nu mai intri în nici un conflict și vei duce o viață mai liniștită. Eu eram „antrenat” să mă enervez la orice mică neregulă, deşi poate nu era cazul. Acum cu greu mă mai aprind.

2) Nu e datoria ta să le dai o lecție.

Asta e o lecție extrem de importantă! Eu tot încercam să dau lecții unor oameni străini mie, probabil nu prea inteligenţi, dar cu care oricum nu aş avea de a face în general. Ultima carte citită de aceştia era probabil Codul Rutier sau un flyer de la Cora.

Nu e datoria ta să dai lecții oricui, oricând. Într-adevăr, trebuie să fii schimbarea pe care o vrei în lume, cum a zis şi Gandhi şi într-un mod ciudat este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să dăm lecţii celor din jurul nostru, dar uneori aceste lecţii pot duce la conflicte care nu au sens.

3) Când gresești, recunoaşte. Pentru a evita un conflic îţi poţi cere scuze.

Eram zilele trecute în mașina și avem cedează trecere, m-am uitat în stanga și în dreapta – nimic. Am plecat de pe loc și în spatele meu aud sunete și văd în oglizi flash-uri.

În interiorul meu am început să fierb. În mod normal m-aş fi gândit cum să pun o frână burscă, să mă dau jos din maşină şi să-i dau o lecţie omului din maşina din spate… Dar nu şi de data asta. Nu am fost de acord cu ce a făcut, dar am tras de mine şi am trecut peste. Vreme de 5 minute am condus şi el era tot în spatele meu.

La următorul semafor s-a dat jos din maşină şi a venit la mine la geam şi a început, nervos, să-mi zică tot felul de lucruri: că nu ştiu să conduc, că nu mă uit etc.

M-am uitat la el în ochi și i-am zis: „Scuze. Ai dreptate.” – chiar dacă de fapt nu cred că avea.

Nu prea i-a venit să creadă ce am facut… şi sincer să fiu nici mie. Omul s-a oprit. Nu a mai zis nimic și a plecat, într-un fel dezamăgit că nu m-am bătut cu el sau ceva… Că nu m-am enervat şi eu…

E o lecție foarte importantă aici, cere-ţi scuze dacă ai greşit… şi uneori chiar dacă nu ai greşit. Astfel arăți că ești o persoană inteligentă, care nu se coboară la mintea și nivelul altora ce te urmăresc printre zeci de straduțe doar ca să îți dea o lecție. Uneori e mai bine să joci teatru, să zici „Scuze”, decât să te trezeşti cu un pumn.

Eu încerc să fiu o persoană mai bună, pentru binele meu, nu mai vreau niciun conflic, încerc zi de zi să le evit. Greu, dar îmi iese.

Tu ce ai să faci următoarea dată când un mare nervos te înjură sau se dă jos la tine?

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!