Salut, mă numesc Ariel și am 21 de ani. Am fost angajat de două ori în viața mea – o dată pe vremea când eram în liceu și a doua oară după ce am terminat cu succes liceul.
În total am fost angajat sub 8 luni de zile.
La prima slujbă îmi convinsesem șeful că eu nu trebuie să vin la birou căci pot face totul din vârful patului sau din China dacă-mi doresc. El era mulțumit de ce făceam, eu eram mulțumit de plată. Proiectul mi-era pe plac și eram mai motivat decât colegii mei care veneau zi de zi la birou. N-are sens să adaug că eram și mai eficient ca ei, nu?
Proiectul s-a încheiat și m-am angajat apoi într-un birou, de la 9 la 18. Și la început am dat randament, căci ceea ce făceam mă pasiona, dar apoi s-a întâmplat ceea ce se numește „moartea pasiunii” – combinația timp + salariu + lipsă de flexibilitate = stres și automat moartea chefului de muncă, moartea pasiunii.
Nu-mi făcea plăcere să iau autobuzul dimineața la muncă, să stau până târziu la birou sau să nu-mi permit o plecare spontană în vacanță. Eram prost și, inexplicabil, bolnăvicios. Sărac financiar nu eram, dar eram sărac din toate celelate puncte de vedere. Da, din păcate, banii n-aduc fericirea și nici nu o pot cumpăra.
Și nu slujba sau firma la care lucram era vinovată pentru ceea ce se întâmpla cu mine, ci eu eram vinovat în totalitate. Eu și acest sistem inventat acum nu foarte mult timp – programul neflexibil, de 8 ore.
Am demisionat și mi-am urmat pasiunea pe care mi-o urmez, de fapt, chiar și în clipa în care scriu acest text dintr-o cafenea din centrul vechi al Bucureștiului. În tot acest timp cea mai mare parte a populației „muncitoare” este la birouri pentru prima dată pe anul acesta – căci e luni. Ah, ce bine mă simt! Ce liber mă simt! Ce bogat mă simt! 🙂
Azi cred cu tărie că nu mă voi întoarce niciodată la un birou. Voi lucra, dacă este cazul, pentru alții, dar voi avea grijă să nu fiu prost.
Acestea fiind zise, vreau să vă las cu un pasaj dintr-o carte ce mi-am cumpărat-o recent, „Ghidul leneșului” – pasaj cu care nu vreau să atac pe nimeni, dar oricine se simte ofensat ar trebui să știe că se simte cum se simte pentru că se regăsește și ar trebui să facă o schimbare. 🙂
„Nu, cei ce se scoală devreme nu sunt sănătoși, bogați și deștepți. Ei sunt deseori bolnăvicioși, săraci și proști. Ei îi slujesc pe cei care se scoală târziu. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la fețele trase, disperate, ale celor care călătoresc cu metroul în metropolele marilor națiuni industraizate – Londra, Tokyo, New York – între orele 8 si 9. Sunt sănătoși? Bineînțeles că nu. Bogați? Nici vorbă, altfel nu s-ar afla în metrou la o asemenea oră. în realitate, lucrătorii cel mai prost plătiți manifestă tendința de a fi cei care călătoresc cel mai devreme. Deștepți? Cum să fie, dacă preferă să facă naveta în felul acela? Dacă vreți sănătate, bogăție și fericire, primul pas este să aruncați pe fereastră ceasul deșteptător!”
Nu spun că demisia este soluția, ci că ar trebui să fim atenția la ce compromisuri facem.
Vă recomand cartea (care e la 40% reducere) și vă salut de aici, din „biroul” meu din centrul vechi. 🙂
63 de răspunsuri
Chiar daca muncesc pentru mine, eu prefer sa lucrez la birou cu un program strict 9 -17 cu pauza de masa la 12.30. Nu-mi place sa amestec timpul liber cu timpul de munca pentru ca ajung sa se confunde cele 2.
1. Wow, chiar lucrezi mult. Eu în atâtea ore de muncă zilnică aș schimba planeta cred. Dar eu lucrez pentru mine 3-4 ore pe zi maxim.
2. Cred că fiecare are stilul său de muncă. Cartea din care am citat spune că lenea este „normală” omului, de aceea nu recomandă, în mod nencesar, trezirea matinală. Dar e de la om la om.
Eu am zile când mă trezesc la prânz și zile când mă trezesc la 8 dimineața. Dar eu decid 100% și asta schimbă totul.
Da, lucrez cam mult si asta incerc sa schimb in 2013. Am renuntat deja la multe proiecte si incerc sa ma concentrez pe cele mai profitabile ca sa nu ma mai impart in 10 directii.
Îți țin pumnii. 🙂
Totodată cred că lucrurile se filtrează cu timpul. O să ajungem să lucrăm doar la cele care chiar ne pasionează și cele care chiar ni se par cele mai valoroase.
Și eu fac 10 chestii deodată. Și poate d-aia n-am succes cu toate.
Dar știi ce? Mă simt mult mai fericit ca orice angajat cu 4k euro pe lună.
8 ore pe zi inseamna ca lucrezi mult?
Salut, Ariel ! Eu sunt frelancer, dar cu toate astea nu am aruncat pe fereastra ceasul desteptator 🙂 Cred ca ar fi minunat ca in loc sa il arunci pe fereastra sa arzi de nerabdare sa-ti sune ceasul dimineata ca sa te poti apuca de munca ? Eu cred ca de acolo porneste adevarat bogatie, fericire si sanatate. Adica din pasiune.
Paul, total de acord!
Citatul din carte se încheie așa pentru că autorul spune că trezitul forțat de dimineață nu-ți va aduce în mod automat bogăția. Dar așa cum i-am zis și lui Andrei, mai sus, cred că depinde de la om la om. Cei pasionați vor lucra o noapte întreagă și nu vor simți nevoia de somn. Vor fi în ceea ce se numește FLUX.
Depinde de context treaba cu ceasul deșteptător. În carte are sens. Aici este, într-adevăr, sensibil.
Băi, da, e nasol cu program fix și asta scade drastic randamentul. Azi am aflat de termenul ROWE – results only work environment, adica mediul ala perfect unde se evalueaza numai si numai rezultatele si tu iti faci programul cum vrei, de unde vrei etc.
Totusi cred ca exista si oameni care au neaparat nevoie de stabilitate, reguli si un program fix ca sa faca lucruri.
But hey, whatever creams your biscuit 🙂
Haha, am citit și eu de ROWE acum câteva luni în cartea Drive. Bună carte. ROWE e tot mai des folosit de multinaționale în zilele noastre. O să fie bine. 😀
The thing with the biscuit is so true!
Poate ca este adevarat o parte din ceea ce zici tu , dar majoritatea slujbelor nu se pot rezolva dintr-un „birou” din centrul Bucurestiului sau altui oras. Si vorbesc despre medici, piloti, ingineri, etc.
Absolut că nu. 🙂
Dar arată-mi tu un medic sau un pilot care nu-i pasionat de ceea ce face.
Ariel, din pacate aici tin sa te contrazic : sunt o gramada de medici care nu sunt pasionati de meseria lor si asta se vede in rezultate. Cred ca nu poti ajunge in varf si sa te mai si mentii acolo fara sa fii pasionat de ceea ce faci.
Cred că este extrem de greu – aproape de imposibil – să ajungi medic dacă nu te pasionează deloc medicina. Cu toți anii de facultate și cantitatea de informații – pe bune, e incredibil de greu.
Cred că tu te referi la „moartea pasiunii”. Ei sunt pasionați inițial, dar cu timpul, cu lipsa salariului bun, cu lipsa aparaturii, cu publicul needucat, parcă nu mai este așa fain.
Tind să cred că medicii sunt printre cei mai pasionați oameni. Există, cu siguranță, excepții, dar n-aș generaliza.
Liviu, eu cred ca aceste cuvinte : ” a rezolva” si „slujba” nu se afla in vocabularul celor pasionati de activitatea lor. Cuvintele tradeaza intodeauna modul in care gandesti.
Paul, sunt prea la inceput ca sa spun cariera. Am generalizat prin cuvantul „slujba”. Dupa tine cum ar fi trebuit sa ii zic?
Liviu, nu o sa-ti zic cum trebuia sa-i zici pentru ca „trebuie” sa renuntam la cuvantul trebuie. 🙂 Eu i-as zice intr-un mod in care sa reflecte cat de mult imi place. Si daca totusi nu imi place macar ma voi simti un pic mai bine. A te purta ” ca si cum ” e un truc pe care il faci mintii tale, de multe ori merge.
Si seful meu s-a suparat cand i-am zis ca „trebuie” …
Foarte ok ce spui in mare parte, si eu am gravitat spre acelasi nivel de libertate. Dar ce te faci cand trebuie sa conduci o mana de oameni in construirea unui produs de la 0. Oricat de tari sunt technologiile actuale, nu cred ca se compara nimic cu sincronizarea in persoana. Ce parere ai aici?
Dacă prin „sincronizarea în persoană” înțelegi lucrul face2face, da, sunt de părere că-i mai mult decât necesar.
Eu mă văd cu angajații firmei mele de câteva ori pe săptămână, dar nu 8 ore pe zi.
Cu „partenerul meu” mă văd aproape zilnic câteva ore. Dar nu pentru că avem un program, ci pentru că simțim nevoia. Comunicarea pe facebook sau pe net nu-i prea eficientă.
De aceea s-au inventat locuri precum Bucharest Hub.
Cred foarte mult în munca de echipă făcută face2face.
Să zic că e foarte bun articolul ar fi banal. totuși tind să apreciez acest faptul că ai scris aceste rânduri deoarece citesc și eu de curând Ghidul leneșului și, deși îmi plac ideile, eram puțin sceptic crezând că ține doar de moftul personal și că mă regăseam în cele scrise (trezindu-mă mai târziu), fiind judecat de ceilalți.. Bravo!
E o carte foarte serioasă, deși este îmbibată cu un umor fin, foarte bun.
Și eu, citind cartea, ba mă simțeam atacat, ba mă simțeam lăudat.
Imi place articolul si ma regasesc in el. am lucrat 3 luni de zile pe perioada liceului si apoi un an de zile la program part time in perioada studentiei intr-o multunationala germana. Nu regret, caci am invatat ce inseamna sa fii angajat, responsabilitati bla bla, dar si pe mine m-a prins moartea pasiunii destul de repede……acum sunt in anul 3 si sunt seful meu propriu: dau lectii de germana la copii. imi fac programul cum vreau, ma trezesc cand vreau (in afara de zilele cand trebuie sa merg si pe la facultate) si sunt happy….si multumita….mai multumita decat eram atunci. dar trebuie sa ai si experienta unui job, sa vezi cum stau lucrurile si sa vezi daca ti se potriveste munca intr-o multinationala sau nu 😀 🙂
Nu regret nicio clipă joburile mele. Am curajul să spun că m-aș mai angaja în anumite locuri, dar cu grijă, doar ca să mai fur meserie. 🙂 Este total adevărat ce zici. Dacă nu treceam prin ce-am trecut nu eram azi așa cum sunt.
Heh, as vrea si eu sa am luxul sa lucrez de la 9 la 18 s-atat! Sau mai bine zis, sa am luxul sa lucrez cel mult 8 ore pe zi. Din pacate, daca trebuie, lucrez si 30 – 40 de ore dintr-un foc. Ceasul desteptator nu ma mai trezeste de mult, iar daca are tupeul sa ma trezeasca, il sparg! :)) Dar cu toate astea, cum zicea Paul mai sus, ard de nerabdare sa ma trezesc si sa ma apuc de munca. Dar fara ceas desteptator. :))
… r-e-s-p-e-c-t. 🙂
Tare 🙂 Chiar foarte tare. Adică aşa trăiesc şi eu de când mă ştiu. Sunt chiar mai rău ca tine. N-am avut NICIODATĂ un adevărat job, cu toate că muncesc de când am 14 ani. Şi, asemenea ţie, îmi place. E o singură problemă cu modul ăsta de-a trăi: n-ai salariu fix, nu plăteşti cotizaţii la stat, anii ăştia din viaţă nu ţi se pun la pensie. În cazul improbabil în care nu vom muri călcaţi de-un autobuz sau de-un taximetrist şi ajungem la minunata vârstă a treia, riscăm să nu mai fim în stare să mai muncim şi să n-avem nici pensie. 🙂 Ce ne facem?
Dorothea, tot ce-ți zic este asta: întreabă-ți bunicii ce pensii au. Eu știu despre toți buncii mei – 4 la număru. N-aș vrea, în veci, la vârsta lor, să am un asemenea venit lunar.
Până la pensie am timp să îmi asigur un venit constant, stabil, ce pe viitor, nu va necesita așa un volum de muncă grandios.
Plus, privește direcția în care merge statul – nu doar al nostru – în general, statele. Pensii? Ce-s alea? 🙂
Nu zic că n-ai dreptate. 😀
In multe cazuri cred ca este vorba de ” moartea pasiunii ” din motive foarte corect indicate de tine. Sunt totusi si cazuri in care oamenii se apuca de o meserie ca asta pentru bani, statut social sau pentru ca asa au vrut mama si tata. In plus poti sa incepi o astfel de facultatea avand credinta ca iti place si apoi sa constati ca nu este pentru tine. Din diverse motive multi nu vor renunta.
Nici eu nu sunt de acord cu generalizari si de aceea am spus „o gramada” si nu „toti” sau „marea majoritate”.
De acord. „Mama și tata sunt medici și m-au trimis și pe mine” este o scuză pe care o aud des. Totuși, de multe ori oamenii ăștia învață o lecție și își revin. 🙂 Nu țoti, dar mulți.
Știu 2 prieteni care s-au făcut dentiști strict pentru bani. Aștept să-i văd peste 20 de ani.
IEEE, sunt unul din ceilalti…si am spus-o cu mandrie multi ani…si dupa 12 ani de munca de birou…imi vine sa-mi iau lumea in cap (ca de dat Glont, nu am tupeu :))….n-am nici o idee incotro?, ce? si cum?…sunt una din persoanele care habar nu are pe ce planeta traieste pentru ca m-am complacut atatia amar de ani intr-un program de 8 ore, de frica sa nu mor de foame…doar de ceva timp (vreo 2 ani ) am TUPEUL sa visez ca as putea face altceva ( ? ) si o data cu Tupeul asta s-au schimbat multe…si o sa FAC, altceva…pentru ca simt ca am Murit undeva in astia 12 ani….si in noaptea de revelion mi-am dat seama ca ASA nu mai merge…:) acum sa vedem ce se mai intampla…sunt destul de incapatanata sa FAC un Efort (m-am fortat vreo 30 de ani…nu mai pot draga…gata )…asa ca Visez si atat…:)) stiu stiu…nu pica din cer….dar eu vreau sa CRED si CRED ca va PICA, in mod natural, la momentul cel mai potrivit si pentru binele tuturor celor implicati….asta daca am rabdare si nu-mi dau demisia in urm perioada si ma mut la ,,mama acasa,, cu coada intre picioare :)…Da! e o varza totala …important e ca am TUPEUL, Acum sa visez…le fac eu pe parcurs si pe restul…Multumesc! Felicitari pentru biroul din centrul orasului :))) mi-ai dat inca o idee de Visat ( PS: tot ce am visat si mi-am dorit cu tot sufletul…pana acum s-a implinit; inclusiv multinationala asta tot un vis a fost :)) Multumesc inca o data, zile insorite si Bucurie in tot ce faci 🙂
Claudia, e bine să visezi, dar eu sunt genul de om care n-are răbdare…
Eu nu aș avea răbdare să pice din cer, ci aș FACE eu să pice ceva din cer ACUM. 🙂
Am scris ceva pe tema asta aici deja: Oportunitățile nu apar, ci ți le faci!
Draga Ariel 🙂 eu imi doresc sa lucrez de Luni pana Vineri de la 9la 17 , sa carte de munca , bonuri de masa , vechime la servici ca sa imi pot lua gradele cuvenite profesiei , mai doresc si multa spaga sa iau : foarte multe buchete de flori si multe cutii cu bomboane de ciocoalta extra fine adica de cea mai buna calitate si sa fiu o lady ! in adevaratul sens al cuvantului ! 😉 :)))))))))))))))))))))))))))
PS : ce zici ??? : D 😀 😀
Prefer să nu zic nimic, sincer.
buna sunt Mariana actualmente pensionara si singurul lucru care imi lipseste este munca stiu cum este sa storci totul din tine si dupa citeva ore sa o iei de la inceput dar nu va puteti imagina cum este lipsa de activitate cind te rogi de cei de linga tine sa te lase sa ii ajuti va pup cu multa dragoste si apreciez tot ce facetii
Mariana, bunica mea a stat 10 ani pensionată și acum un an s-a angajat iar. 70 și ceva de ani. Face ce i-a plăcut mereu – croitorie. A găsit un atelier la care o primesc câteva ore pe zi și are un salariu care-i, pentru ea, simbolic, dar cu siguranță nu-i strică. Și e foarte mândră de munca ei. Și eu de ea.
Inca din liceu stiam ca eu si „jobu”/”munca” nu avem aceasi directie
Am facut freelancing … inca fac da mult mai putin in ultimii 8 ani acum is la un fel de rascruce incercand sa devin mai mult „antreprenor” e greu o sa ma chinui dar pan la urma voi reusii …
Salut,
Am citit cateva pareri pe aici, concluzia mea e ca sunteti suficient de tineri si exuberanti pentru a nu vedea imaginea de ansamblu.Daca unii TREBUIE sa mearga la program, nu inseamna ca sunt bolnaviciosi sau prosti. Crezi ca poti face ce fac ei? Ei sigur pot face ce faci tu! Nu se pot rezolva toate din tastatura! Daca-ti pica netu’, ce te faci?
Mult succes sa ai si sa-ti indeplinesti toate visele!
Liviu, dacă cei care lucrează 8 ore pe zi la multinaționale sau la fabrici (cum era acum ceva ani, dar mai e și acum oleacă) își pot face afaceri, de ce nu le fac?
Vrei să-mi zici că ei preferă munca de 8 ore pe zi pentru un salariu? Pe cine minți?
E invers: ce pot face cei ce nu mai lucrează nu pot face cei ce încă lucrează.
Toți am trecut pe la muncă, dar nu toți am trecut prin: „o să muncesc așa cum vreau ca să fiu fericit”. În articol și în comentarii nu-i vorba doar de o afacere a ta, ci e vorba de modul în care lucrezi – cum, cât, de unde și cât de fericit ești când faci asta.
Am fost angajat la o firmă de cosmetice și am fost foarte fericit din toate punctele de vedere. Și crede-mă, n-am nicio legătură cu cosmeticele.
Citatul din carte, treaba cu „bolnăvicioși” și „proști”, este destul de dur și poate puțin metaforic, dar dacă mă întrebi pe mine… nu e departe de adevăr.
Nu trăiesc din internet, în caz că pică. 🙂
Mult succes și ție.
Ariel, la sfarsitul celor ce le voi scrie aici, iti voi dezvalui ceva ce tu inca nu ai de unde sa stii, pentru ca inca nu ai citit. Mai iti voi spune ca nu exista cale usoara spre sanatate si bogatie. Cu atat mai mult cu cat acestea sunt doar niste parelnicii. As putea sa-ti amintesc ca intr-o clipa poti ramane fara ele, dar n-o fac. Tu stii, desigur, ca sanatatea si bogatia sunt daruri. „Desteptaciunea”, la fel. Observi…? N-am numit-o „intelepciune”, iar tu stii de ce. La fel cum daruri iti sunt si toate armatele de bolnaviciosi saraci si prosti, calatorind cu metroul si citind literatura inspirationala ieftina, fara de care toate articolele motivationale ar fi doar niste consemnari triste intr-un jurnal autoflatant, necitit de nimeni. Acum a venit timpul sa-ti spun ceea ce trebuie sa stii, si am incredere ca o sa-ti amintesti asta, pentru ca eu s-ar putea sa uit – sa nu te regreti atunci cand te simti slabit, sarac si prost.Ci sa te temi atunci cand te crezi sanatos, puternic, bogat, destept si fericit – trufia e aproape. VIne o vreme cand ceasul suna, fie ca-l arunci, sau nu.
Adrian, eu cred că viața unui om (și poate putem duce această „Viață” în ceva mai îndepărtat: precum „viața unei afaceri”) are în mod necesar suișuri și coborâșuri. Nu poți să vezi, în viață, binele fără rău. Nu-s religios, dar, știi tu, rai-iad.
Astfel că și-n viețile noastre, cum spui și tu, vom trece atâț prin bogăție, fericire și sănătate și cu siguranță și prin opusul acestora. Dar n-avem decât să învățam din ele.
Oricum, nu contest ceea ce ai scris. Voi ține minte. 🙂
Draga Ariel,
Nu e vorba de fabrici si uzine, multinationale, afaceri proprii, 8 ore pe zi.
Daca ai afacerea ta poti munci cum vrei daca nu e prea mare. Daca afacerea creste, vei avea din ce in ce mai putin timp pentru tine, bla, bla…
Eu ma gandeam pur si simplu (si recunosc, nu e cazul meu !) la cei ce CHIAR trebuie sa stea ACOLO, la servici, sau cum vrei sa-i spui. Spre exemplu un medic: daca nu-i place ce face trebuie sa stea; daca-i place, tot sta, poate chiar mai mult ( nu vorbesc de policlinici, ma gandesc la urgente, ATI, etc ).
Cred totusi ca daca iti place ce faci, nu conteaza timpul si programul. In general, din ce am observat, firile artistice prefera sa traiasca fara astfel de constrangeri (normal, nu poti sa creezi „la program”!).
Ar fi mult de povestit aici, vreau doar sa mentionez ca, cu toate ca multi ne-am dori libertatea programului de lucru, unii dintre noi chiar trebuie sa munceasca „la program” din diverse motive (lista e ff lunga…).
Sa ai o seara placuta!
PS:”Citatul din carte, treaba cu “bolnăvicioși” și “proști”, este destul de dur și poate puțin metaforic, dar dacă mă întrebi pe mine… nu e departe de adevăr.” – aici te intreb daca stii ce viata are un pilot de linie, spre exemplu? -te asigur ca nu sunt „prosti” – de bolnaviciosi nu poate fi vorba!
Nu ești prea original. Toată lumea vine și menționează aici medicii, dar niciunul nu pare a fi medic. 🙂
Lista e lungă, așa cum zici tu, dar dacă o luăm procentual, se numesc excepții.
Nu știu cum e viața unui pilot de linie și nici nu spun că sunt proști sau bolnăvicioși. Repet, ia-le ca pe niște metafore când nu se aplică în adevăratul sens al cuvântului. Și se vor aplica.
Dar vorbim de excepții, din nou. Și n-are sens.
Seară plăcută și ție!
OK, originalitatea e rara… Toti suntem niste exceptii pana la urma.
Am dat un exemplu clasic, tocmai pentru ca e cunoscut. De pilot am adus vorba pentru ca sunt mai rari… Plictisitor, ce sa zic!
Așa te întreb și eu ce program are un boxeor. Un program extrem de încărcat. Și probabil are antrenori care-i fac programul. Dar e din dorința lui și pasiunea lui. Idem la majoritatea piloților și doctorilor și (completează cu alte joburi de genul).
@Liviu L folosesti prea mult cuvantul TREBUIE. de parca toti oamenii de care zici tu nu au avut niciun cuvant de spus in alegerea meseriei pe care o practica. de parca i-a pus cineva acolo cu forta sa munceasca. cui nu-i place poate sa isi schimbe locul de munca sau sa-si faca afacerea proprie. NU TREBUIE sa stea nimeni cu forta la servici daca nu vrea.
Care e faza de toata lumea se ia de cuvantul asta „trebuie”. Si apropo, suntem 2 de Liviu care comenteaza la articolul asta, sa nu se faca confuzie.
Nu stiu in ce lume traiesti tu Andrei, dar lucrurile nu sunt chiar asa de simple cu locurile de munca. Nu e ca si cum pot sa imi gasesc un alt loc de munca mai bun intr-o saptamana sau o luna. E criza, si sunt alte sute care concureaza pe acelasi post ca si mine poate. Eu zic ca esti fortat la un moment dat sa lucrezi macar pe un salariu cu care sa poti supravietui de la o luna la alta. Pentru mine asa este acum, sunt la inceput de drum in viata cu locul de munca. Sper ca pe viitor sa imi gasesc ceva mai bine platit . Pasiunea vine si odata cu timpul.
Liviu, trebuie are semnificatia de : :”nu sunt eu responsabil” . Trebuie sa ma duc acolo pt. ca este criza nu pentru ca eu nu sunt mai pregatit/ educat de cat alti contracandidati, mai tenace, mai ambitios, mai, mai mai… ” Trebuie este o conditionare si sunt multe de spus despre acest cuvant dar pe siteul lui Ariel e greu de comentat cu fontul asta asa sters. Apropo, Ariel „trebuie” sa faci ceva cu fontul asta ca nu se vede nimic. „Sper ca pe viitor sa imi gasesc ceva mai bine platit” Degeaba speri daca nu crezi si degeaba crezi daca nu faci ceva. Pasiunea poate sa fie deja in tine, sau poate sa vina cu timpul, important este sa ai curajul si disciplina sa faci ceva cu ea.
E interesant ceea ce zici tu Paul. Bine gandit. Da, cred ca ai dreptate in unele chestiuni. Dar cu „trebuie” …. mai las-o moale :))
Glumeam ! ti-am facut descrierea fostei mele sefe ! despre ea era vorba , cat despre mine , pai mi-ar placea sa fiu un fel de Tehnician Veterinar sa pot acorda primul ajutor animalutzelor ( nu rade ! chiar am dat admiere acum 3 ani la Medicina Veterinara , era visul meu din 2002 cand terminam liceul , in fine si partea nashpa am picat pe locuriile cu plata ma costa 45 de milioane lei vechi anul I iar prima rata trebuia sa o achit in 3 zile , deci iti dai seama , anyway , mi-ar placea sa lucrez in zona muntoasa si am un National Park cum au englezoii unde toata lumea se implica de dimineata pana seara 7 zile din 7 cu ajutorarea animalutzelor salbatice care nu au mai putu fi readuse in mediul lor natural :, 2 ) sa am o Scoala de Echitatie si toata ziua sa mi-o petrec acolo , sa stii ca m-am documentat si pt treaba asta mi-ar trebui o cum ar spune francezii ” Scoala Superioara ” de Echitatie logic :))))) cunosc pretzuriile , cam 20000 de euro pe semestru , atat costa acum 3 ani :))))) iar azi dimineata ma uitam pe Nature si deja ma indragostisem de Safari Park tot la engelzoii :)))))) stii ce ma oftica cel mai mult ca la noi in Romania nici peste 50 de ani nu va exista asa ceva ! mama ei de tara , si bineinteles o canisa de caini lupi : X:X :X si sa fac dumbe toata ziua cu ei , , da stiu la mine totul e numai joaca :))))))))
Ariel,
Nici eu nu prea sunt de acord cu tine aici. Si sa iti zic de ce:
1. Consider ca esti mai productiv dimineata (si ma refer in special la mine, dar am purtat discutii cu multe persoane pe tema asta).
2. Eu cred ca tu de fapt vrei sa zici ca e mai bine sa iti dedici mai mult timp tie. Just. Asta nu influenteaza absolut deloc ora la care te trezesti. Dimpotriva, eu consider ca e mai bine sa iti dedici mai mult timp seara pentru socializare, pentru tine, etc.
3. E la mintea cocosului ca daca iti dedici mai mult timp muncii, ai sanse mai mari sa ai succes, decat daca iti dedici mai putin.
4. Iti recomand sa te interesezi cam ce program au oamenii cu adevarat succes in lumea asta. De la Tim Cook la Donald Trump. Si compara-i cu tine, sau cu orice persoana care stii tu ca are un program lejer. Cine o duce mai bine?
Si ca sa inchei, nu ma intelege gresit, sunt de acord cu libertatea despre care vorbesti, si eu sunt antreprenor si imi place asta la ce fac. Dar de multe ori lucrez mai mult decat as face-o ca angajat, ca sa nu mai zic ca ma implic in tot ce fac. Imi place si daca nu fac eu, nu o sa faca altii pentru mine. E vina mea daca anagajatii mei nu isi fac treaba. Ca angajat in schimb, poti sa stai 8 ore la birou, sa freci menta, si sa nu ai niciun stres. Nu e peste tot asa, dar cunosc multe cazuri. Si multe persoane se simt mai bine asa, decat sa fie nevoiti sa gandeasca, sa aiba grija unei afaceri.
Păi și unde-i neînțelegerea căci eu sunt 100% de acord cu ce ai zis. 🙂
1. Chestia cu dimineața e discutabilă, de la om la om. It’s not a fact.
2. Bună interpretarea.
3. Foarte corect.
4. Eu nu am un program lejer, eu am un program așa cum vreau să-l am. Altfel zis, nu am un program. (și hai să nu interpretăm iar super-aiurea) 😀
Orice om pasionat muncește mult mai mult decât un angajat, e subînțeles.
Și, concluzia ta, cu oamenii care prefer să stea angajați ca să nu gândească este într-o perfectă simbioză cu toată părerea mea și cu tot articolașul care-i pe jumătate citat din cartea menționată.
Ariel, ia imagineaza-ti o lume doar cu oameni destepti ca tine, departe de restul prostilor care-ti fac practic viata existenta.
Dar e ok, inca esti la perioada adolescentei, cand crezi ca le stii pe toate. Vei depasi (sper) perioada asta si vei intra in lumea reala – a prostilor – cum o numesti tu.
Iti scrie unul care intamplator se afla in tabara celor categorisiti de tine drept „destepti” si care are un profund respect pentru soferul de autobuz, femeia de serviciu, casiera de la omv, contabila, avocata, si nu in ultimul rand pentru angajatii mei care au program de lucru de la 9-18 si fara de care eu n-as putea intra in categoria celor „destepti”.
În primul rând, repet, cuvintele din titlu nu-mi apațin, ci doar am vrut să le dau mai departe. Citește cu atenție. 🙂
În al doilea rând niciodată nu vor fi toți oamenii așa. Niciodată nu au fost toți oamenii așa. E normal.
Argumentul cu vârsta și adolescența și atotștiutorul este … foarte slab și ușor de zis – ba chiar foarte „Expected”, că să vorbim romgleza ca adolescenții din ziua de azi.
Faptul ca „ai vrut sa le dai mai departe” inseamna ca le sustii. Despre asta vorbesti in tot articolul, nu?
Oricum ideea este ca intreg articolul este foarte slab, oricum ma voi dezabona pentru ca am lucruri mai importante de facut decat sa citesc adolescentisme fara sens.
Reciteste-ti tu articolul si raspunsurile la posturi si ai sa vezi ca te contrazici. Nu stii ce crezi.
As putea sa continui sa-ti explic cum stau lucrurile dar esti prea „destept” pentru viata asta si nu cred ca are rost din moment ce oricum le stii pe toate.
I’m out for good. Eu in locul tau m-as retrage pentru a ajuta comunitatea asta sa creasca.
Mi-am șters o lacrimă. 🙂
Take care!
Este un punct de vedere, insa nu cred ca este intregul adevar. Daca te trezesti de dimineata, din punct de vedere al prosperitatii ai mai mult timp sa lucrezi pentru scopurile si visurile tale, in loc sa pierzi vremea dormind. Bineinteles ca asta depinde si ce faci in timpul noptii, asta in caz ca nu dormi de te trezesti mai tarziu. Poate lucrezi la scopurile si visurile tale atunci, deci este ok si asa.
Am găsit citatul ăsta azi și mi se pare că se potrivește: “The best way to find yourself is to lose yourself in the service of others.” – Mahatma Gandhi
Salut! Ma numesc Donna, am 39 de ani si am fost angajata la aceeasi multinationala timp de 20 de ani. Eram bolnavicioasa, saraca si …da, ati ghicit … proasta. Proasta pentru ca imi vindeam timpul meu pe bani putini si lucram cu oameni cu care nu aveam nimic in comun si alaturi de care nu invatam nimic. Saptamana trecuta mi-am dat demisia si acum sunt foarte fercita!
Daca nu vei avea curajul sa risti vei munci pentru altul ce a avut curajul sa o faca!
Și ce te faci când ești la liceu, clasa a 12-a?
Eu dupa 5 ani de zile mi-am dat demisia si am inceput sa fiu mult mai liber si mult mai fericit.
Nu facem foarte multe lucruri pe care acum le fac din cauza ca mereu imi faceam griji daca dorm prea mult, ca sa fiu cat mai fresh la servici si dupa servici eram prea obosit ca sa mai am chef de altceva, foarte rar ieseam cu prietenii pentru ca programul care-l aveam era foarte aglomerat, practic cea mai importanta partea a zilei o petreceam la servici.
DAca nu ai sclavii tai, esti sclavul altuia. Este simplu. Nu cred ca esenta acestei discutii, este trezitul de dimineata. Eu unul prefer sa ma tresesc la 11, sa-mi beau cafeaua pana la 1, sa ma apuc de treaba, avand un randament 100 % in ceea ce fac, deoarece am pornit in ritmul meu. Este adevarat, ca cei LIBERI depindem de inca inchistatele programe socio-existentiale : contabili, politie, spitale etc, dar ceea ce vrea sa spuna Ariel, este ca poti face de 10 ori mai mult, lucrand in ritmul tau si nu depinzand de stupizenia celor 8 ore obligatorii ! Ca sa nu mai spun ca unii patroni, nu au muncit nici macar o zi ? Ca au afaceri facute pe genunchi din bani mosteniti ? Sa fim seriosi…