Am fost întrebată într-un cadru terapeutic ce aș face, cum m-aș simți și cât de tolerantă aș putea fi dacă acum, în clipa asta partenerul meu, cel cu care sunt împreună de 15 ani, cu care am doi copii, cu care am construit enorm de multe, mi-ar spune că e gay, că și-a dat seama de asta abia acum?
Prima reacție a fost să mi se taie respirația. Emoția urcă, urechile îmi vuiesc, nu este acolo nici bucurie, nici încântare, nici vorbă de toleranță, este mai degrabă furie amestecată cu durere. M-aș simți trădată, înșelată. În fața unei astfel de vești m-aș revolta, mi-ar fi greu spre imposibil să accept. Mi-aș simți demnitatea călcată în picioare. L-aș urî.
Cum, de ce aș putea tolera să am copii gay dar mi se pare inacceptabil să am un soț gay? E simplu. Copiii gay, chiar dacă sunt ai mei, nu mă scot pe mine din zona de confort, nu mă afectează pe mine în niciun fel, eu rămân femeie în relație cu un bărbat, așa cum am fost învățată. Pe când un soț gay? S-ar duce pe apa sâmbetei toată încrederea mea în mine, în fața lui m-aș simți mai puțin femeie decât este femeie un bărbat. Prin minte încep să se deruleze toate momentele în care el nu a fost atras de mine și eu aș fi vrut să fie, încep să mă îndoiesc în privința copiilor. De ce a făcut copii cu mine dacă este gay? De ce s-a băgat în relația asta? De ce m-a mințit, de ce nu mi-a spus de la început? Mi-am irosit ani din viață. Și ce să fac acum? E clar, o să divorțăm, dar cum o să mai scot eu capul în lume cu rușinea de a fi fost căsătorită și părăsită de un soț gay?
Ajungem la rușine. Mi-ar fi rușine. Este o rușine să fii gay? Este o întrebare pe care mi-o pun mie, pentru că mie mi-e rușine. Din nou mi se taie respirația.
Nu sunt deloc tolerantă, dar deloc. Sunt cel mai homofob om cu putință. Numai chiar și o punere imaginară în situație mă face să reacționez atât de violent…Iar eu credeam despre mine că sunt foarte tolerantă pentru că de fiecare dată mă gândeam că am doi băieți și că i-aș iubi la fel de mult dacă ar fi gay.
Caut pe internet și găsesc o mulțime de cazuri în care după căsnicii de zeci de ani, bărbați care au deja copii, își dau seama că sunt homosexuali. Citesc și-mi dau seama că astfel de drame se întâmplă. Nicicum nu pot privi cu liniște la situația asta, însă îi pot vedea. Mi-e milă de ea că și-a irosit ani buni într-o relație incompletă, mă îngrozesc din nou când mă gândesc cum este să faci un copil cu un bărbat care ani de zile a folosit diverse substanțe pentru a avea erecție. Cât de greu trebuie să fie pentru o femeie să aibă relații sexuale cu un bărbat care nu se simte atras de ea?
E momentul în care mă izbește imaginea lui. Cum este pentru un bărbat să aibă relații sexuale cu o femeie de care nu se simte atras? Cum este pentru un bărbat să își petreacă zeci de ani într-o relație cu o femeie când el de fapt se simte atras de bărbați? Și mai ales de ce un bărbat ar face asta? De ce?
Pentru că de mic copil a fost învățat că bărbații se căsătoresc cu femei și fac sex și copii împreună cu ele. Pentru că i s-a spus asta atât de tare încât nu și-a mai auzit gândurile lui, vacarmul celor din jur a fost atât de puternic încât el nu a mai reușit să vadă și să înțeleagă semnalele pe care corpul său i le transmitea destul de clar. Pentru că s-a ignorat pe el și a ascultat pe ceilalți.
De ce o femeie care e în relație cu un bărbat ce nu se simte atras de ea, mai degrabă ajunge să creadă despre ea că nu este bună decât să ia în calcul varianta homosexualității?
Pentru că de mică a fost învățată că femeile și doar femeile sunt cele care îi atrag pe bărbați, doar ele fac sex cu bărbați.
Mă gândesc apoi la acei bărbați care niciodată nu află despre ei că-s gay, trăiesc o viață întreagă în relații care nu le aduc nici bucurie, nici împlinire, incapabili să se ofere unei femei, incapabili să accepte că ar putea iubi un bărbat, năruindu-și propria viață deodată cu viața femeii care cu siguranță îi este prietenă, la care ține, dar care nu-i este destul.
Fără să mai luăm în calcul cât de afectați sunt copiii proveniți din astfel de relații, avem așa:
- Un bărbat nefericit care află la un moment dat că viața lui putea să fie mai bună dacă nu ar fi ținut cont atât de mult de ceea ce i s-a spus și mai ales nu i s-a spus în copilărie și dacă și-ar fi ascultat corpul;
- O femeie nefericită care a crezut ani de zile despre ea că nu este suficient de bună ca să se iubească cu un bărbat, o femeie care și-a trecut tinerețea alături de un om care nu a putut să-i ofere decât foarte puțin din ceea ce ea merita de fapt.
Și de ce toate acestea? Pentru că noi, adulții de azi, fără discernământ, le oferim copiilor noștri o singură variantă ca fiind acceptabilă, aceea a cuplurilor bărbat – femeie, ignorând cu ostentație realitatea care ne înconjoară.
Un homosexual care-și cunoaște și acceptă orientarea sexuală este un om liniștit. Un homosexual care nu-și acceptă condiția este nefericit și-i face nefericiți și pe cei din jurul lui, neacceptarea lui de sine provocând drame.
Responsabilitatea pentru aceste drame este a ta, a celui care citești acum și care te duci apoi acasă și-i spui copilului tău că singura variantă posibilă este cuplul bărbat – femeie. Este greșeala ta să ignori realitatea, iar copiii plătesc pentru greșelile părinților lor. Să nu uiți asta! Când fata ta va afla la 45 de ani că a stat căsătorită o viață și că a făcut copii cu un homosexual, fiind nefericită în tot timpul acesta, să nu dai vina pe el. Tu ești vinovat că nu i-ai arătat și alte variante. Când fiul tău îți va spune peste ani că el crede dar nu poate accepta că este gay, să nu dai vina pe anturaj, pe societate, pe vremuri. Tu ești de vină că ai știut și nu i-ai spus că poate să fie și așa și că nu e nimic greșit în asta.
Nu homosexualitatea face victime. Copilul tău este victima intoleranței tale!
Tu, cel care nu acceptă că există iubire între oameni mai presus de sex, tu ești cel care calcă în picioare demnitatea copiilor tăi, care, nu uita, au dreptul să fie ceea ce sunt, iar singura ta obligație etică și morală față de ei este să le arăți toate variantele posibile, să-i lași să vadă și să aleagă singuri din opțiunile existente.
Faptul că tu, adultul de azi, alegi să ignori din intoleranță, homosexualitatea, nu o va face să dispară, ci îi va fura copilului tău din opțiunile pe care le are, făcându-l nefericit, pe el și pe cei din jurul lui.
Marea provocare: Vorbește celor din jurul tău despre homosexualitate! Spune-le că ea există indiferent de voința ta sau a lor! Vorbește despre homosexualitate așa cum vorbești despre mașini, despre parfumuri, despre pantofi, despre mâncare! Privește homosexualitatea ca pe o opțiune și fă-o cunoscută celor din jurul tău!
