Dacă-mi cer scuze sunt iertat?
Dar uneori, lecția asta de la părinți se transformă în ceva total greșit: dacă-mi cer scuze, sunt iertat.
„Scuzele” sunt doar un minim pe care-l putem face după ce greșim. Asta nu înseamnă că suntem, automat și instant iertați dacă ne cerem scuze după ce facem o boacănă.
Scuzele sunt cel mai mic gest și cel mai „ieftin” gest (din toate punctele de vedere) pe care-l putem face.
Până la iertare, însă, calea poate fi mai lungă, depinzând de situație.
Am ajuns să mă gândesc la asta azi în timp ce mergeam pe trotuar, când în cale mi-a apărut o masină care lăsase 20 de cm spațiu până în gard. Legea spune că trebuie să lași cel puțin un metru.
Iar cine mă cunoaște știe că urăsc oamenii nesimțiți care parchează pe trotuar.
De data asta, însă, am zis că o să trec pe lângă mașină, fără să-i ridic ștergătoarele, pun oglinzile înapoi sau să-i las un mesaj în geam. Asta doar pentru că eram deja într-o stare de spirit destul de joasă și n-aveam chef să fac educație unui needucat.
Dar, culmea, în timp ce gândeam toate astea, iese șoferul din mașină, cu două cutii mari în brațe.
Să-i zic că-i nesimțit?
Să-i mulțumesc pentru cei 20 de cm lăsați?
Nu, nu-i zic nimic. Dă-l încolo.
Trec pe lângă el. Mai am un pas până să trec pe lângă mașină și din urmă se aude: „Îmi cer scuze!” pe un ton destul de umil, ca să fiu sincer.
Mă întorc și dau aprobator din cap. Gen: „Da, da, e ok.”
Nu l-am iertat pentru fapta sa, dar fapul că și-a cerut scuze cumva m-a impresionat și m-a făçut să-l semi-iert, gândindu-mă că el este cel puțin conștient că fapta sa nu este tocmai „sănătoasă”.
Primul pas într-o schimbare este conștientizarea.
Dacă el e conștient, probabil se va schimba și nu va mai repeta greșeala. Sper.
Dar aș fi preferat să adauge: „O mut în 2 minute, nu aveam unde să parchez din cauza zăpezii!”.
Așa l-aș fi iertat 100%. Înțelegându-l, sincer, căci avea în brațe mult bagaj.
Dacă poți face ceva ca să fii iertat, mai mult decât să-ți ceri scuze, fă-o! :)
