Acasa » Atitudine » Exersarea încrederii în sine

Exersarea încrederii în sine

Ți s-a întâmplat să te pregătești pentru un eveniment extrem de important, să-ți faci planul amănunțit asupra desfășurării fiecărui pas, calculând cu atenție cele mai mici detalii și totuși din cauza unei pene de curent sau ceva de genul ăsta, situația să se schimbe total și să decurgă în cel mai dezastruos mod? Înainte de a intra în panică, punem totul într-o paranteză și e timpul pentru o pauză! nu, nu pentru odihnă ci pentru evaluare!

În ciuda dezastrelor, a eșecurilor, a dezamăgirilor, omul se ridică și o ia de la capăt nerenunțând la visurile lui și ceea ce îi dă putere este încrederea. La modul pozitiv, încrederea și într-o bună măsură și neîncrederea, sunt cele care ne trasează drumul în viață. Încrederea în sine se dobândește prin experiențele de relaționare cu noi înșine și cu persoanele din jur și cu mediul, toate ipostazele ne modelează atâta vreme cât experiența este directă și ne-tradusă. E la fel ca la școală.

Ți-aduci aminte, care este cel mai tare profesor pe care l-ai avut? Ce îl face oare să fie excelent?

Este abilitatea lui de a te face să înveți pentru tine, e vorba de felul în care te face să vrei să explorezi, să afli mai mult. Pentru că înțelepciunea își are rădăcinile în experiență și cu cât ai mai multe experiențe, spațiul acela căruia te încredințezi și te susține, devine mai ferm și de mai mare încredere.

Un bun profesor te învață că, cel mai bun prieten este greșeala pentru ca ea ți-arată pe unde ești, cât îți lipsește până să ajungi și dacă ești pe drumul cel bun.

Pe de altă parte, o greșeală asumată este greu să o repeți. Știu că pentru a-ți desăvârși cunoașterea studiezi ceea ce alții deja au descoperit și au conceptualizat, însă propriul demers care lasă un loc și încercării și riscului erorii îți extinde spațiul mental și libertatea.

Atitudinea pe care o ai față de greșeală îți dă măsura curajului de a explora în viață. Frica de a greși sau rușinea de a-ți recunoaște greșeala, mai devreme sau mai târziu vor restrânge dobândirea a ceea ce-ți este destinat, rămânând cu automulțumirea de a fi determinat de situații, de oameni, de reclame…

Curajul de a-ți afirma opiniile stă în capacitatea de a crede în descoperirile pe care le-ai făcut și în puterea argumentului. Curajul este forma asumată a faptului că știi că poți să ții partea cuiva sau a ceva! Dar asta presupune să poți să ții în primul rând partea ta.

Avem opinii, credințe și păreri în cele mai diverse domenii, fără însă să ne întrebăm de unde vin ele sau pe ce se bazează.

Cât din ele vin din propria experiență, cât din mass-media și cât din interacțiunea cu oamenii din preajmă: familie, profesori, leaderi sau prieteni. Cât din toate aceste opinii ale mele au verificare prin propria experiență? Chiar mă pot pierde foarte ușor cu un asemenea șuvoi de informații și pentru a-mi putea păstra stabilitatea voi experimenta cele trei puncte de vedere asupra oricărei păreri care-mi creează o emoție în a o exprima.

În primul rând, fac doi pași înapoi pentru a vedea ansamblul în care se găsește aceasta și în același timp mă distanțez emoțional: aș gândi la fel dacă aș trăi în alt loc, în altă clasă socială, în altă religie, la altă vârstă, cu alt sex?

Al doilea pas: să încerc să privesc din ‘papucii’ celuilalt cum se vede această situație creând argumente ca și cum aș fi pe partea cealaltă a baricadei.

Iar în final cer părerea unui prieten care are un alt punct de vedere – să-și prezinte propria lui perspectivă.

Acum pot avea o opinie solidă. Da, costă ceva timp această experiență însă pe lângă justețea opiniei personale aduce cu sine siguranța și încrederea în sine. Adică în Sinele Meu! Și asta este mare lucru.

Suntem influențați de tot ceea ce ne înconjoară. Sunt situații care ne obligă să le experimentăm iar altele pe care cerem să le trăim și le facem loc în viața noastră, însă definitorii și ziditoare vor fi întotdeauna experiențele care te scot din spațiul în care te simți confortabil.

Care sunt experiențele tale care ți-au influențat viața și ce ai învățat din ele?

Cum ți-au colorat ele atitudinile și percepțiile despre viață?

Cât dintre credințele și opiniile de viață rezultate din aceste experiențe te ghidează și azi?

 

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!