Acasa » Dezvoltare personală » Productivitate » Goal cards exercise

Goal cards exercise

Cât de des te gândeşti că ar trebui să faci un anumit lucru, iar apoi, din varii motive (întemeiate sau nu), îl tot amâni? Acest lucru se întamplă de cele mai multe ori pentru ca nu eşti suficient de motivat să faci un anumit lucru. Ideea e că nu este suficient să îţi doreşti ceva, trebuie să şi acţionezi în consecinţă. Degeaba spui că ai nevoie de o anumită carte dacă tot amâni să mergi la librărie pentru a o cumpăra. Degeaba vrei să ai camera ordonată daca mereu laşi pe mâine momentul în care vei face curăţenie.

Vreau sa propun azi un exerciţiu simplu, bazat pe vizualizare şi legea atracţiei, menit să te ajute să îţi indeplineşti mai uşor şi rapid obiectivele. Este vorba de „goal cards”, un joc motivaţional folosit de foarte mulţi experţi în dezvoltarea personală.

Ce trebuie să faci?

Totul este foarte simplu. Îţi notezi obiectivele pe care doreşti să le realizezi în decursul unei săptamani pe niste bileţele de tip post-it, pe care ulterior le lipeşti cât mai la vedere, pentru a-ţi sări în ochi cât de des posibil. Nu trebuie să faci bileţelele sa pară un „to do list”, deoarece ele nu trebuie să amintească de anumite lucruri pe care s-ar putea să le uiţi, ci trebuie să te motiveze să faci lucruri pe care ai avea tendinţa să le amâni şi să regreţi acest lucru mai tărziu.

Cum să scrii obiectivele?

Obiectivele nu trebuie scrise la întâmplare. Există câteva reguli de bază pe care trebuie să le respecţi:

  • Foloseşte persoana întâi
  • Alege obiective cât mai realiste
  • Menţionează clar scopul pentru care vei desfăşura acţiunea respectivă
  • Notează momentul până la care doreşti să realizezi obiectivul
  • Obiectivele trebuie să fie pozitive, deci nu utiliza negaţii

Exemplu: În loc sa notezi „Voi cumpăra cartea X.”, ai putea scrie „Până mâine seară voi merge la librărie să îmi cumpăr cartea X pentru că voi avea nevoie de ea la şcoală.”.

Cum funcţionează?

Exerciţiul, în mod normal, se desfăşoară pe o perioada mai mare de timp, însă merită încercat chiar şi pentru o săptămână. El se bazează în principal pe vizualizarea repetată a acelor afirmaţii pozitive pe care le-ai notat. Văzându-le scrise, îţi este mai greu sa le tot amâni, iar odată îndeplinit obiectivul notat, mulţumirea ta interioară creşte considerabil. Reuşita exrerciţiului este garantată.

În încheiere, las un citat referitor la dorinţă şi obiectiv, aparţinând lui Tom Morris:

„A goal is not the same as a desire, and this is an important distinction to make. You can have a desire you don’t intend to act on. But you can’t have a goal you don’t intend to act on.”

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Un răspuns

  1. Interesant exercitiu! La mine cel putin a functionat. Tin minte ca aveam biroul plin de post-it si devenise oarecum suparator ca in fiecare zi sa ma „lovesc” de acele obiective. Asa ca incetul cu incetul le-am rezolvat pe fiecare si nu numai ca mi-am pus ordine in responsabilitati si indatoriri, dar mi-am si eliberat biroul de sub povara biletelelor galbene 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!