Nu demult am văzut un film în care se vorbea despre clasicul subiect – sfârşitul lumii. Nu mi s-a părut un film extraordinar şi oricum nu e cazul să ii fac recenzia sau măcar să vorbesc prea mult despre el. De ce am ales să scriu articolul acesta acum? Pentru că filmul ăla m-a făcut să mă gândesc ce aş regreta dacă mâine n-aş mai fi. Ce lucruri pe care le-am realizat până acum m-ar face să fiu mândră de mine, dacă există lucruri de care mi-e ruşine şi ce aş mai vrea să fac…dar realizabil vorbind, palpabil vorbind.
Ştiu că multora dintre noi ni se pare atât de departe noţiunea de „sfârşit”. Ştiu că nu vrem să credem în asta, ştiu că vrem să rămânem veşnic tineri…dar ca să mi se adeverească spusele cum că un sfârşit există şi să mi se întărească şi adâncească această credinţă, exact în momentul în care eu apăs tastele laptopului pentru a scrie articolul, o ambulanţă tocmai e plecat în trombă din faţa blocului meu. E o intersecţie nu foarte mare, deja al 4lea accident în ultimele 2 săptămâni doar că aceasta a fost soldat cu victime: o domnişoară de până-n 30 de ani, lovită frontal pe trecerea de pietoni în plină zi (p.s: înainte de a fi urcată-n ambulanţă am văzut-o mişcându-şi capul, sper să nu fie nimic teribil de grav).
Lăsând la o parte accidentul ăsta, vorbim aici de un site motivaţional. Vreau să vă motivez, deci nicidecum să vă întristez. Aşadar, aşa cum spuneam, acel „sfârşit” poate veni oricând şi sunt sigură că fiecare dintre voi aveţi cel puţin un lucru pe care ţineţi morţiş să-l realizaţi dar pe care-l tot amânaţi. Las’ pe mâine, pe poimâine, pe săptămâna viitoare şi uite aşa a mai trecut un an.
Şi uite aşa a mai trecut o zi la sfârşitul căreia pui capul pe pernă şi realizezi că n-ai făcut nimic din ceea ce ai fi vrut să faci, din ceea ce ai simţit, din ceea ce iubeşti. Invoci motivul „n-am avut timp”. Toţi avem timp, avem 24h într-o zi: tu alegi cât dormi, cât timp munceşti, cât timp leneveşti şi cât timp eşti productiv pentru tine.
Sunt sigură că ai cuvinte nespuse, sentimente ascunse, cărţi necitite, locui nevăzute şi tot aşa. De ce să laşi timpul să treacă iar ele să se adune una după alta… vei ajunge, într-adevăr, să te simţi copleşit de numărul lor mare încât, aflându-te într-o depresie cruntă, le vei amâna şi mai tare, sau mai rău, vei renunţa la ele.
„We think too much and feel too little” – Charlie Chaplin
Ştiu că avem cu toţii visuri mari, foarte greu de realizat, ca să fim realişti, uneori chiar imposibile (vezi genul „vreau să fiu un unicorn!”… glumesc :), dar aşa cum am spus anterior, hai să începem cu lucrurile alea mărunte, dar încărcate la maxim de semnificaţie, pe care chiar le putem face… poate chiar azi.
Ca să fac un mic rezumat al vieţii mele de visuri: în 2002 am început handbalul pe care îl practic şi astăzi, în 2004 am luat capacitatea cu nota dorită şi am intrat la liceul la care visam. Doi ani mai târziu îmi doream cu ardoare să mă transfer de acolo…şi am făcut-o, deşi era vorba şi de o mutare dintr-un oraş în altul. În 2008 am intrat la facultatea pe care am vrut-o, în 2011 mi-am luat licenţa. Am vrut să plec o perioadă din ţară, să văd cum e…am făcut-o, am rezistat cam 7 luni. M-am întors, dar nu voiam să mă angajez în domeniul studiat aşa că am învăţat singură nişte Photoshop şi Corel şi m-am angajat ca grafician junior. Apoi ca PR şi Social Media. În paralel aveam o viaţă personală, făceam handbal, lucram la proiecte precum Motivonti, mă vedeam cu prietenii, sărbătoream diverse, îmi făceam primul tatuaj şi vizitam ce puteam, cât puteam…şi mai am teribil de multe lucruri de făcut. Şi o să le fac. Am timp, am timp pentru toate!
Hai să nu ne mai trăim viaţa ca şi cum ţine la nesfârşit! Ai văzut ce grea e o zi în care nu ai apă acasă, sau e iarnă şi s-a stricat centrala sau a picat netul sau lumina? Până să-ţi dispară din viaţa cotidiană, fie şi pentru 2-3 ore, nici nu le simţeai lipsa… ştiai că sunt mereu acolo. Uite, deci, că există posibilitatea să se mai oprească. Aşa se poate întâmpla şi cu zilele care vin una după alta.
Hai să facem tot ce vrem! Hai sa trăim!
2 răspunsuri
Carpe diem! Cel mai bine „înveţi” asta dacă practici vreun sport extrem. Paraşutism, zborul cu parapanta, cliff jumping, BASE Jump, bungee, coborâri în viteză cu bicla de downhill şi aşa mai departe.
Luna trecută eram prin Bulgaria şi săream de pe stânci şi pendulam deasupra mării. http://www.youtube.com/watch?v=UjQCrUeya84
Eu trăiesc. 🙂 Tu?
Eu ma simt bine, adica ma refer la faptul ca in ultimul timp s-a intamplat cam ce am vrut eu. Am intrat la liceu la mate-info (IT-ul ma pasioneaza de mic), am colegi super de treaba cu care ma inteleg bine si in clasa e o atmosfera placuta, am cunoscut multe persoane de treaba pe Internet, fac un mic banut din Youtube 🙂 si daca stau si ma gandesc, noi ca oameni suntem influentati de toate prostiile din ziua de azi si ne trec tot felul de ganduri rele si sentimente, ne ofticam, vrem raul cuiva, ne-am saturat de viata din Romania si vrem afara etc si in loc sa progresam ne gandim in fiecare zi la ce ne deranjeaza fara sa schimbam ceva si astfel trec zilele si vine acea perioada grea din viata cand iesim din rutina zilnica..
Eu incerc sa vad partile bune si daca stau si ma gandesc la tot ce am facut (si ma pot mandri), la cat am ras cu prietenii, la ce lucruri tari mi s-au intamplat, ma inveselesc indiferent de situatie 🙂 ideea este sa traiesti momentul ca sa iti poti aminti de el cu drag, dar daca vezi partile rele, nu te bucuri de orice „nimic” si nu multumesti pentru orice lucru infim pe care-l primesti ajungi sa uiti ce inseamna sa traiesti..