Acasa » Interviuri » Interviu cu Cristina Chipurici

Interviu cu Cristina Chipurici

Cristina Chipurici este o persoană pe care o admir enorm pentru faptul că este implicată în foarte-foarte multe proiecte. Mereu m-am întrebat: „Oare când are timp de toate? Când apucă să meargă la concerte şi evenimente? Când şi cum se organizează?!„. Pentru unii oameni job-ul este doar un chin de 8 ore pe zi… dar pentru cineva care lucrează cu pasiune, asemeni Cristinei, job-ul este o viaţă frumoasă.

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Hello, hello. 🙂 Sunt Cristina Chipurici aka Pyuric (porecla vine de la numele de familie), am 22 de ani recent împliniţi, am terminat facultatea de jurnalism, momentan îmi fac masteratul în Music Business la Berklee College of Music, sunt project manager / owner Monden.info (considerat cel mai popular blog de muzică de la noi, conform traficului, preluărilor, comentariilor, abonaţilor etc.) şi mă ocup şi de promovare online de artişti (pentru Alex, Maximilian, Bitza, Agresiv, Andreea Bănică şi mulţi alţii din hip-hop-ul românesc).

2. La Monden.info ai început să „lucrezi” când aveai 19 ani. Atunci a pornit dintr-o pasiune… dar acum este un job full time. Cum a fost „trecerea”?

E pasiune şi acum, era full time şi pe atunci… 🙂 Au fost puţine schimbări, sincer: Monden.info are acum un sediu (înainte scriam de acasă), eu am o sursă de venit constantă (pe atunci nu ne concentram pe monetizare şi puţinii bani care ne intrau din reclame se duceau pe bilete la concerte şi fotografii), banii veniţi din vânzare i-am investit într-un masterat în Music Business (a meritat pe deplin) şi a trebuit să-mi refac echipa (cel mai greu lucru, de altfel… nu e atât de uşor să găseşti oameni care să scrie bine şi să fie pasionaţi de muzică românească).

În rest e la fel… multă grabă, mult de alergat, multe discuţii, interviuri, concerte, case de discuri, PRi, artişti, manageri, conferinţe etc.

3. Pasiunea ca pasiunea, dar chiar nu devine plictisitor după 3 ani? Ce te motivează să continui să faci ceea ce faci acum?

Încă nu m-am plictisit… Şi culmea, eu mă plictisesc destul de rapid în general. Oricum, este şi un domeniu în care ţi-e greu să te plictiseşti, fiindcă în industria muzicală „mioritică” nu prea există logică sau reguli. Mereu ai de învăţat chestii noi, se schimbă constant multe lucruri, evoluează…

4. Cum se face că la o vârstă fragedă ai reuşit să cunoşti o groază de vedete Româneşti şi să lucrezi cu ele? Unele chiar te-au angajat, aşa-i? (ca Florin de la Hi-Q) A fost un vis devenit realitate?

Simplu: le plăcea cum scriu, ce scriu, felul în care gândesc, s-a dus vorba rapid, şi-au dorit să mă cunoască… Iar eu îmi doream să îi cunosc pe artiştii pe care-i ascult… Şi aşa am şi ajuns să lucrez cu majoritatea dintre ei (fie pentru Monden.info, fie pentru partea de promovare).

Cred că şi visele LOR au devenit realitate, fiindcă foarte rar mai găseşti pe cineva interesat doar de cariera ta muzicală şi nu de scandal, bârfe, legături amoroase etc. Şi cu atât mai puţin găseşti susţinători ai hip-hop-ului românesc în media de la noi…

Florin m-a ajutat foarte mult, fiindcă eok.ro a fost pentru mine prima sursă de venit (cum ziceam mai sus, din Monden.info încă nu scoteam bani). Îi plăcea cum scriu pe blogul meu personal despre muzica românească, după un an ne-am cunoscut şi „live” la petrecerea Blog’n’Roll organizată de eCostin… A urmat relansarea proiectului eok, în care credeam foarte mult, mi-a propus iniţial să prezint ştirile însă nu m-am descurcat, aşa că am ajuns să mă ocup de producţia lor şi a interviurilor / videochaturilor. Ulterior am fost şi publicist pentru formaţia Hi-Q, însă m-am rezumat într-un final doar la promovare online (îmi place mult mai mult).

Pe Sylvia (care cântă cu Dj Rynno) am cunoscut-o tot pe net, pe forumul Eurovision în primăvara 2007 (pe atunci încă era în ASIA). Nu ştiam cu cine vorbesc, era „sub acoperire”, urmărea ce se scrie despre Andrei (în prezent este soţul ei), care a reprezentat pe atunci România cu „Todomondo”… I-a plăcut ce/cum gândesc şi aşa am ajuns să lucrez cu ea la firma ei de organizare evenimente („Pimp My Events”). Suntem foarte bune prietene în prezent, a fost prima care a crezut în mine şi m-a sustinut…

Între timp, încet-încet, toţi artiştii de la noi au ajuns să „fie dependenti” de Monden.info (iar unii dintre ei chiar şi să comenteze pe el – anonim sau nu) şi să ne considere lideri de opinie.

Ziua are doar 24 de ore, din păcate!

5. Ce planuri de viitor ai în ceea ce priveşte Monden.info, restul proiectelor şi viaţa ta personală?

Am foarte mulţi artişti de care mă ocup şi mulţi alţii cu care sunt în discuţii, însă nu am cum să fac faţă fizic… Ziua are doar 24 de ore, din păcate! Aşa că sper să-mi „finalizez” o echipă care să mă ajute (deja am început să colaborez cu Alexandru Negrea aka Buddha pe partea „tehnica”). De asemenea, vreau sa cresc şi echipa Monden.info (chiar suntem „in angajari” în perioada asta). Şi, pe plan personal, vreau neapărat să călătoresc mai mult. Muuult mai mult, că-mi place enorm. 🙂

6. Cât de important este pentru tine să ai gânduri pozitive şi să elimini toate gândurile negative când vine vorba de viaţa ta de zi cu zi?

Sunt optimistă de fel, nu prea mă concentrez pe eliminarea gândurilor negative fiindcă dispar ele rapid de la sine… Însă încerc să elimin pe cât de mult posibil din viaţa mea persoanele pline de energie negativă: cele care mereu se plâng, mereu au de comentat câte ceva, viaţa lor e o dramă totală etc. Mă obosesc prea rău!

7. Având atâtea de făcut nu-mi dau seamă cum te organizezi şi cum te descurci cu time managementul. Poţi să ne dai câteva „tips&tricks” de la tine?

Google Calendar funcţionează de minune la mine. Notez tot ce am de făcut, îmi setez termene limită realiste, încerc să nu las pe ultima clipa… Şi nu aş renunţa pentru nimic la somnul meu (~7-8 ore pe noapte), altfel nu mai „functionez” deloc bine. Fiecare întâlnire pe care o am e urmată de un mail în care scriu tot ce am discutat important, tot ce am stabilit, timeline etc. De asemenea, am şedinţe în fiecare săptămână cu echipa şi îi ţin şi pe ei la curent cu toate discuţiile mele cu artiştii / casele de discuri etc.

8. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

Nu m-am gândit niciodată dacă am aşa ceva… Primul care-mi trece prin minte ar fi „What goes around comes around”. 🙂 L-am şi avut pus ca parolă la un moment dat, lol (mda, obişnuiesc să am parole de 35 de caractere pe care le schimb lunar…freak, I know)

Mulţumim de interviu! Încă o dovadă că se poate!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

17 răspunsuri

  1. Mi-a placut fraza: „Cred că şi visele LOR au devenit realitate, fiindcă foarte rar mai găseşti pe cineva interesat doar de cariera ta muzicală şi nu de scandal, bârfe, legături amoroase etc. Şi cu atât mai puţin găseşti susţinători ai hip-hop-ului românesc în media de la noi…” – cu siguranta si pentru artisti Monden.Info e un vis devenit realitate.

    Felicitari pentru interviu @Pyuric si @Motivonti!

  2. pyuric( am inteles ca la acest nume raspunzi:-)scuze…ca scriu aici despre acest subiect dar…..am mai trimis mail si nu am primit nici un raspuns…..in interviu vorbesti deasemenea si despre faptul ca vrei sa iti formezi o echipa….cum spuneai…nu este usor sa gasesti persoane pasionate de muzica romaneasca si sa scrie si bine…..muzica este pasiunea mea…de scris nu am scris prea mult dar chiar imi doresc sa lucrez in acest domeniu….daca este posibil….can u give me a chance?multumesc!

  3. Foarte tare fata asta, la cei 22 de ani ai sai. Felicitari pentru ce a realizat, plus voua pentru interviu.

    Ai uitat un bold la punctul 6

  4. Bravo,apreciez foarte mult aceste implicări in muzica romînească…si că mereu tinzi spre perfecțiune…Super tare..

  5. Foarte misto interviul. Mi-a facut placere sa-l citesc pana la final. Nu sunt multi care se pot lauda la varsta de 22 ani ca pot face ce faci tu. Felicitari si multa bafta in continuare Cristina.

    Multa bafta si celor care au luat interviul 🙂

  6. deci, Pyuric e foarte tare si o felicit pentru asta. Sa speram ca nu se va schimba si va merge mai departe cu acelasi entuziasm,optimism. 🙂

  7. STIMATA Doamna CHIPURITI ,
    Ma cautati destul de des pe Linchedin,pe alte canale. Ma bucura asta si vad ca dvs.sunteti o femeie cu preocupari deosebite,sociale,umane,stiintifice, etc. Eu am o alta clasa specifica varstei si pregatirii mele,la care veti putea ajunge si dvs.,dar pentru a va putea spune multe lucruri,contactati-ma pe un canal in stare sa pot sa raspund,sa va spun multe lucrurik,sa va raspund si pentru altii. Adresa de comunicare este . Cu simpatie acad.C.M.DRAGAN , 01.04.2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!