Interviu cu Sergiu Floroaia

Sergiu este un om pe care l-am „cunoscut” online acum ceva ani. I-am scris, după luni de admirație, că aș vrea să-l invit la un eveniment să vorbească unor elevi. A acceptat pur și simplu. Deși habar n-avea cine sunt. A avut încredere în mine și s-a lăsat pus față-n fată cu o sală plină de elevi care l-au luat la întrebări (asta era prin 2009) – „Cum poți să faci bani din stand-up comedy?!”.

Stand-up comedy-ul abia prindea în București și România pe vremea aia. Și prin stand-up comedy înțelegem că avem o scenă și un comediant care are un microfon. În fața lui e o sală. Teoretic comediantul zice glume și sala aplaudă. Practic – uneori e mai dur.

Sergiu a reușit după ani de zile să devină cunoscut pentru ceea ce face – și anume … da, glume! Sergiu trăiește din glume. Nu numai că asta-i aduce banii, dar asta-i dă sens în viață.

Îl admir (și știe asta) de mult timp și cred că interviul de mai jos poate fi cel puțin inspirațional pentru cei ce au un vis și încă n-au curajul să-l urmeze. 🙂

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

29. Comediant. Ce vrei să mai știi?

2. Ce consideri că trebuie să știe oamenii despre tine – succint?

Scriu pentru Sector 7, revista FHM, comics.cevamarunt.ro și cam atât. N-o să zic că sunt tată pentru că nu știu pe cine interesează asta.

3. Acum cât timp te-ai apucat de stand-up și ce-au zis ai tăi de tine?

M-am apucat acum șapte ani de zile și după câteva luni de zile mama mă întreba când am de gând să fac bani. I-am arătat prima filmare cu mine din 2006 (poate fi văzută aici) și a râs cu lacrimi – și ea și taică-miu. Nu le venea să creadă că eu vorbesc atăta. Eu de obicei sunt tăcut. Timid.

3. Și atunci cum explici că un fost timid poate să facă glume porcoase pe o scenă și să trăiscă din asta?

Tocmai d-asta m-am apucat de stand-up, ca să pot vorbi în fața multor oameni. Ca să trec de frica vorbirii în public. Mi-a fost greu, oricum, o perioadă foarte lungă de timp. La un an jumate dupa ce m-am apucat m-am lasat pentru ca nu suportam să fiu pe scenă. Și m-am reapucat după aceea.

4. Cine sau ce te-a convins să revii pe scena?

Nu m-a convins nimeni. Cât m-am lăsat am scris glume pentru showul lui Toma (aici un video cu Toma) și mi-am dat seama că erau anumite glume pe care simțeam nevoia să le zic eu.

5. La începutul carierei tale lucrai în paralel, erai angajat, erai implicat și în alte poiecte?

Da, am lucrat pentru mai multe agenții de publicitate ca strategic planner și ca copywriter pentru IQAds pentru proiectele de la AdFel în principal. Dupa care am avut împreună cu Toma o agenție de publicitate timp de un an de zile – proiect care a murit din cauza faptului că am pierdut doi clienți mari fix când a fost criza – prin 2008-9, nu mai știu.

6. Și cu toate astea pe cap tot aveai timp de gândit și scris glume?

Da, dar s-a observat imediat diferența în momemntul în care m-am lăsat de orice altceva și am făcut doar asta. Și în continuare se vede la comendianții care au și alte joburi că nu evoluează la fel de repede ca ceilalți.

7. Cum de ai avut curajul (sau ce te-a făcut) să renunți la totul și să te concentrezi doar pe stand-up?

În primul rând că nu (mai) suportam să lucrez pentru alții și câștigam cât-de-cât din stand-up – și mi-am dat seama că dacă mă concentrez pe chestia asta o să pot câștiga mai mult – cât să fie ok.

8. A fost un risc?

… Da, pentru că n-ai o siguranță atunci când nu ești atât de cunoscut și stăpân pe tine. Și nici industria nu e la nivelul la care să te poată crește sau susține. Era clar că voiam să fac asta, era încă de atunci pasiunea mea. Sunt foarte puține femei care fac stand-up – și exact de asta, căci ele au nevoie de o siguranță.

9. Cam sexist.

Dar ăsta e adevarul. Au nevoie de siguranță și e foarte dur la început – că ți-o iei în freză.

10. Tu cum ți-ai luat-o în freză?

Păi la început, multă vreme, ești praf. Nu râd oamenii. E jenant. Și… mda. Se întâmplă să cobori mai repede de pe scenă decât trebuie. Plus că dacă pleci din oraș dai de tot felul de oameni dubioși – dar și în București te poți lovi de ei.

Spre exemplu – am avut un show la Călărași unde au comentat unii din spatele sălii, din întuneric – au comentat incontinuu. Și le-am zis să tacă. Și n-au tăcut. Le-am zis din nou. N-au tăcut. Și apoi am zis o glumă despre prietena mea care vorbește foarte mult și m-am uitat spre ei zicând „Ca mai știu eu cine…”.

La care s-a auzit din intuneric: „Da, mă, dar prietena ta are cuțit?”.

11. Pe lângă stand-up am observat că faci și niște video-uri foarte răspâdite pe Facebook – te pasionează și comedia sub forma video sau alte forme?

Da, în primul rând cel mai des scriu pentru Sector 7 – pentru clipuri pe care probabil le știu ceva oameni (spre exemplu „Mă-ta are cratimă„). Dar fac și multe melodii originale sau parodii împreună cu colegul meu de stand-up – Andrei Ciobanu – care-i numele de familie (Ciobanu), nu o descriere!

Spre exemplu: Mică rugăminte, Unu-ntr-altu’, U.N.C.U.I. sau Eco (pot fi găsite aici):

12. Crezi că oricine îți poate înțelege glumele, sau e vorba de un public oleacă mai inteligent?

Oleacă nu știu dacă-i cel mai potrivit cuvânt … pentru că-i moldovenesc…

Și în stand-up am tendința de a face glume la care trebuie să te prinzi. Nu trebuie să fii foarte inteligent, ci trebuie să faci un mic efort să te prinzi.

Un exemplu de clip cu glume la care trebuie să te prinzi ar fi Sergiurnalul.

13. Dacă uneori râd în hohote în fața calculatorului la glumele tale, sunt curios cum ești pe scenă, știindu-te timid. Deci unde te găsim? Doar în București sau și prin țară?

Sunt destul de timid – dar rareori se vede asta pe scenă. Nu că n-aș avea emoții de fiecare dată – pentru că am! Dar deja știu să le stăpânesc și să le fac constructive.

Mă găsiți în București – dar vara un pic mai rar – dar și în țară. Plecăm (eu și Andrei Ciobanu) chiar în curând într-un turneu prin Ardeal. Voi anunța detaliile aici.

14. Ai un sfat pentru cei care nu au curajul (încă) de a-și urma pasiunea?

Am un singur sfat: „Fă-o!”.

15. De obicei, la final de interviu, cer un citat favorit sau după care-ți conduci viața – dar ție-ți cer un one-liner după care să ne conducem viața.

„Learn, unlearn, releard!” – Alvin Tofler

(în română: „Învață, dezvață, reînvață!”)