Eram la o acțiune umanitară, la un cămin de bătrâni când a apărut ea, o tipă la fel de veselă, energică și pozitivă ca mine, ceea ce a fost un pic șocant pentru că eu aveam impresia că sunt singura – ok, eram conștientă că mai sunt câțiva, dar nu mă așteptam să dau nas în nas cu Soarele în bucătăria unui cămin de bătrâni: „am citit pe blogul tău despre această acțiune, mi-am dorit să vin, am dat telefon ca să văd dacă mai e nevoie de ajutor, mai era, așa că am venit. Cam atât de simplu e!” Veronica Soare – ca și când nu era suficient că o cheamă Soare, o mai cheamă și Veronica! Restul e interviu cu Soare.
Lola, cine este Lola?
Lola este, pentru mine, cel mai minunat cățel din lume. 🙂
E o cățelușă pe care am găsit-o pe stradă acum un an și jumătate și pe care am luat-o, pentru că n-am știut niciodată să privesc și să trec mai departe. Cred că suntem responsabili de ceea ce întâlnim. A rămas cu mine pentru că, deși fotografia ei a avut o mie de distribuiri pe Facebook, n-a căutat-o nimeni.
Am adunat multe amintiri în timpul petrecut împreună și-am făcut-o poveste. A făcut pui, apoi a alăptat pui de pisică. Mi-a plăcut să povestesc aceste călătorii, dar și micile întâmplări de fiecare zi, așa că Lola e personaj pe pagina mea de Facebook, prietenii mei o îndrăgesc foarte tare.
Prin urmare pe 25 noiembrie, în ziua în care se împlinea un an de când am găsit-o, m-am gândit să fac ceva special. I-am organizat o petrecere într-o locație tare frumoasă, la Caffe D’Arthe. Lola & Friends Charity Party. Au venit șaizeci de oameni, pe multi dintre ei îi întâlneam atunci pentru prima dată, ne știam doar de pe Facebook. Cu o donație recomandată de 50 de lei am strâns în acea seară 4200 de lei pentru copiii de la casa de copii din Domnești. Cu acești bani le-am cumpărat cadouri și alimente de Moș Nicolae. Sunt foarte bucuroasă că am putut face asta, că – iată – un maidanez de care la prima vedere m-am temut pentru că era zgribulită și fioroasă mi-a dăruit atâta iubire și dăruiește tuturor celor pe care îi întâlnește.
Cât din minuni.ro este Veronica și cât este Lola?
minuni.ro e Veronica, mereu alături de spiridușul Lola 🙂
Pe de o parte, aceasta este o platformă pe care îmi propun să povestesc lumii despre oamenii buni și faptele faine pe care ei le fac. Un loc unde să te duci și să afli numai astfel de povești, un loc prin care privești spre lume și ea îți apare doar în culorile ei frumoase. Minuni.ro – caleidoscop de fapte bune, i-am spus eu. Pe de altă parte va exista în curând o asociație, pentru că eu fundraising vreau să fac de-acum înainte, pe termen lung. Mă bucur că după ani de căutari am aflat ce-mi doresc. Viitorul e senin, există câteva proiecte la care lucrez și evenimente pe care le pun la cale. Iar petrecerea Lolei din noiembrie e primul meu eveniment de fundraising, de care sunt foarte mândră pentru că a fost de succes și pentru că a venit cu primele mele lecții valoroase în acest domeniu.
De când şi mai ales de unde a pornit pasiunea pentru fundraising și voluntariat?
Cred că a existat cumva dintotdeauna și a așteptat momentul potrivit să apară în forma în care e acum.
Întâi mă gândesc la o întâmplare din copilăria mea. La mine în Satu Mare există un parc, se numește Grădina Romei, mergeam tot timpul acolo. Pe drum spre parc treci pe lângă o casă de copii. Foarte des îi vedeam pe acei copii în curte, la joacă. Țin minte că pe mine mă întrista că unii dintre ei stăteau lipiți de gard și se uitau la noi. Le-aș fi dat toate jucăriile și toate acadelele mele. Într-o zi i-am spus mamei că vreau să cer haine și jucării de la toți prietenii, vecinii, colegii mei. Am făcut asta și cu lucrurile strânse atunci m-am dus la acea casa de copii. Am cumpărat și dulciuri, strânsesem bani și pentru asta. Amintirea s-a pipernicit în timp, dar mi-a rămas gustul bucuriei că am putut face, împreună cu prietenii mei, gestul ăsta.
Încolo, mi-a plăcut mereu să mă implic, dar am făcut-o în tăcere. Mi se părea că despre gesturile frumoase nu trebuie să vorbesc, trebuie doar să le fac. Acum nu mai cred asta, acum sunt de părere că e important să promovăm oamenii care schimbă puțin lumea altor oameni prin gesturile și faptele lor.
Declicul care a dus la minuni.ro, momentul acela care mi-a împărțit lumea în înainte și după s-a petrecut meșterind eclere pentru un iarmaroc caritabil, acum un an și-un pic. Eram cu o prietenă, învârteam în crema pentru eclerele care se odihneau în cuptor când mi-am dat seama că așa vreau să trăiesc – făcând lucruri pentru alții. Încet-încet s-au limpezit gândurile și într-o după-amiază am intrat pe minuni.ro și-am aflat că domeniul ăsta e liber. Mă aștepta pe mine, altă explicație n-am găsit. J
Ce părere ai despre îndemnul biblic ce spune: “Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla.”? Te-ai “folosit” de el pentru a obține ce îți doreai?
La cursurile de fundraising la care mă duc de un an am învățat un lucru important – prima regulă este să ceri. Millard Fuller, fondatorul Habitat for Humanity, spunea: “Am încercat să cer și am încercat să nu cer. Am observat că să ceri funcționeaza mai bine.”
Așadar trebuie sa cerem. O idee bună comunicată cu încredere, entuziasm și un plan va obține rezultatele dorite.
Am văzut că de câteva săptămâni postezi adesea pe pagina de Facebook minuni.ro câte o imagine însoțită de hashtagul #FaptaDulceMultAduce. Ai un plan cu asta?
Singurul plan e să-mi amintesc și să le reamintesc și celorlalți că e simplu să fim buni. Faptele dulci sunt acele fapte în aparență mici, pe care le putem face oricând. Să cumpărăm un covrig în plus, pe care îl dăm unui om al străzii, să ne ajutăm vecina în vârstă făcându-i cumpărăturile, să împărțim desertul cu un coleg și tot așa. Ideea mi-a venit când mă gândeam să fac ceva special de ziua mea, pe care am dăruit-o proiectului MagiCAMP, rugându-mi prietenii să nu-mi cumpere cadouri, ci să doneze contravaloarea unui cadou pentru acest proiect. O prietenă mi-a făcut prăjituri cu răvaș, iar eu am scris răvașele. Doar că n-am pus citate, ci fapte dulci. Acts of kindness. La plecare, fiecare musafir își alegea o prăjitură cu răvaș. Pentru că reacțiile mi-au dat aripi, m-am gândit să duc asta mai departe. Hasthagul mi-a răsărit în minte într-o seară în care mă plimbam cu Lola. Mă străduiam de mai multă vreme să găsesc cuvintele potrivite. Renunțasem să mai sper că le voi găsi când – evrika – le-am văzut înaintea ochilor. Așa că de ceva vreme pun acolo și în curând și pe site fapte dulci. Îmi doresc ca la un moment dat oamenii să scrie scurte povești cu acest hasthag, dacă au fost inițiatorii, destinatarii sau observatori simpli a unor astfel de fapte dulci. Să mergem sub umbrela #FaptaDulceMultAduce ca să vedem sau să ne reamintim că lumea e frumoasă.
Cât de important este pentru tine să ai gânduri pozitive şi să le elimini pe cele negative când vine vorba de viaţa ta de zi cu zi?
Ah, e extrem de important. Mă hrănesc cu gânduri pozitive. Vestea bună pentru mine e că sunt o ființă solară, nu rețin din tot ce mi se întâmplă decât partea luminată de soare. Văd numai partea plină a paharului, am fost construită așa și unde au existat fisuri am lucrat în timp la ele. Nu mă încarc negativ, nu mă interesează nimic negativ. Sigur, fire impulsivă, am potențial să-mi stric echilibrul interior (aici pun și un zâmbet), dar cumva am învățat să lucrez la asta, mi-am construit zidurile de apărare și când ele nu funcționează inspir, expir și – voila – zâmbesc din nou. Nu am timp de irosit cu gânduri negative.
Ce părere ai despre dezvoltarea personală? Putem lega conceptul de fundraising / voluntariat cu cel de dezvoltare personală?
Eu sunt într-o continuă dezvoltare personală, sunt proiectul meu cel mai important și tot ce sunt este rezultatul unei călătorii personale care nu se oprește niciodată. Sigur că există o legătura între dezvoltarea personală și voluntariat, atunci când te implici în proiecte în beneficiul unei cauze sau al comunității tale nu contribui doar la dezvoltarea comunității, ci și la dezvoltarea ta personală și profesională.
Crezi în Legea atracţiei? (nu cea a lui Newton)
Ooo, da! Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să atrag oameni, întâmplări, evenimente. Uite, mie îmi plac mult florile și deunăzi am văzut pe Facebook un… model de narcise cum eu n-am întâlnit. Și în planul secund al minții mele m-am gândit toată ziua unde aș putea găsi și eu narcise din acelea mici, albe, cu miezul galben. Făceam ce făceam și-mi zbura gândul spre ele. În acea seară, la o întâlnire, Felicia a venit cu un buchet imens de narcise. Când am văzut-o intrând în cafeneaua mea preferată am crezut că visez. Erau exact acelea pe care mi le dorisem toată ziua. Sigur, e un exemplu, poate, mic, dar relevant pentru mine inclusiv în ce cred că e important în povestea asta cu legea atracției: să fim detașați. Să ne dorim ceva fără a fi disperați să avem. Să existe în mod inconștient în planul secund al minții noastre. Și mai e ceva: intuiția. Dacă de exemplu simt nevoia să dau fix în acea clipă un telefon, îl dau, sau dacă vreau să ies la plimbare, pentru că ceva în mine îmi cere asta, chiar dacă plouă torențial, voi ieși la plimbare. Nu îmi pun piedici. Iar din asta au ieșit multe întâmplări de pus în buzunarul de la piept.
Îmi ascult intuiția și cred că, pe lângă detașare, ăsta e un element important în legea atracției. Acele momente în care intuiția a precedat evenimente însemnate pentru mine sunt adânc înscrise în mintea mea, îmi amintesc foarte clar acel ceva interior care îmi spunea să merg înainte, și cum întotdeauna sfârșeam zâmbind, îmi ascult mereu intuiția. Si-apoi, cum spune un vers drag mie, “sa nu ucizi cu mintea tainele ce le-ntâlnești în calea ta.”
Care-i scopul tău în viaţă?
(tăcere) Să știi că mai demult mă speria cumva întrebarea asta. Și-mi genera foarte multe întrebări. De unde să știu care e scopul meu în viață? Și dacă scopul meu nu e unul măreț? Dar ce înseamnă un scop măreț? Fericirea e un scop măret? Și dacă azi îmi aleg un scop am voie să mă răzgândesc sau trebuie să fiu consecventă? Și ce spune scopul meu despre mine?
Acum nu ma mai sperie întrebarea asta. Acum știu că scopul meu nu este despre a face, e despre a fi. E despre ce sunt, nu despre ce am. Și nu-i vorba despre un scop în viață, e despre scopul fiecărei zile. Tot ce contează pentru mine e să-mi trăiesc sufletul cu bucurie, să primesc fiecare experiență cu recunoștință, să transform fiecare lovitură în lecție, să iau ceva bun și din ce-i rău în drumul meu și să-mi trăiesc fiecare zi cu iubire de viață. Acum patru ani și ceva, după moartea intempestivă a fratelui meu, m-am trezit complet. Mi-am dat seama că nu există decât azi. Clipa asta. Că depinde de mine cum o trăiesc. Și din momentul ăla până azi, în fiecare zi, mi-am răspuns zâmbind la singura întrebare care contează pentru mine: Veronica, ai fost fericită azi?
Un citat favorit la care să te întorci în momentele de cumpănă?
Sunt trei cuvinte simple, pe care le-am învățat anul trecut și care sunt mereu în linia orizontului meu interior. In divine timing. Totul se întâmplă la momentul potrivit pentru noi.
