Acasa » Motivaţional » Îţi mulţumesc

Îţi mulţumesc

Zi normală de miercuri. Aparent normală până la un punct. Ajung la birou cu 5 minute întârziere, pentru prima oară în ultimele luni. Nervoasă din cauza acestui aspect, deoarece nu îmi place să întârzii niciodată, niciunde, cu nicio ocazie, mă aşez la birou, deschid calculatorul, verific mailul, scriu repede articolul care trebuia postat cât mai de dimineaţă şi apoi clişeu – mă loghez pe facebook. Încă nervoasă, dar puţin mai liniştită pentru că am reuşit să termin articolul rapid, verific mesajele şi îi răspund unei domnişoare, pe care nu o cunosc personal, dar cu care începusem seara precedentă o discuţie pe cât de simplă pe atât de profundă.

Discutând asupra unor subiecte aparent banale pentru multe persoane, la un moment dat am simţit nevoia să o felicit pentru ceea ce reuşise faţă de ea. Fata asta a dat dovadă de o amibiţie extraordinară şi totodată de mult optimism. Mă aşteptam la un simplu „Mulţumesc” din partea ei, lucru care m-ar fi făcut să mă simt extraordinar. Ei bine, acest simplu „Mulţumesc” nu a venit, însă a venit următorul mesaj: „Eşti o doză de zâmbet tu, că de aseară mă simt super bine în pielea mea şi numai datorită ţie!” Extraordinar e puţin spus…aceste 20 de cuvinte m-au făcut să mă simt pur şi simplu genial! Şi nu doar pentru că am simţit cum mi-a mulţumit din suflet pentru tot ce îi spusesem, ci pentru că am auzit-o spunând că se simte bine în pielea ei, că are mai multă încredere în ea şi că am contribuit şi eu la treaba asta.

Ce vreau să subliniez aici e următorul lucru: oamenii….sunt geniali! Dacă ştii să alegi în jurul tău oamenii potriviţi, dacă ştii să le fii alături aşa cum poţi tu, fie doar prin vorbe bune, dacă le zâmbeşti frumos, dacă vrei să iubeşti oamenii care merită – ei bine, toate lucrurile astea fac viaţa infinit mai frumoasă!

Sunt oameni răi pe lumea asta, sunt oameni falşi, oameni reci, indiferenţi, oameni care trădează…dar nu te obligă nimeni să stai în preajma lor, să îi ţii aproape. Te-a minţit, te-a trădat, şi-a bătut joc de tine? E clar, nu îi pasă de tine. De ce te-ai chinui încercând să schimbi un om care nu vrea lucrul ăsta, sau obligându-l să fie lângă tine când el nu te apreciază? Nu crezi că meriţi mai mult de atât?

Deschide bine ochii şi priveşte în jurul tău, priveşte dincolo de aparenţe, de haine, de fizionomia feţei şi găseşte sufletul acela bun care ştii că îţi face zilele mai senine. Omul nu are un suflet. Omul e un suflet care are un trup. Caută, aşadar, sufletele frumoase, nu trupurile frumoase. Cu astfel de oameni să te înconjori!

E greu, dar e spre binele tău să păstrezi lângă tine doar oameni de la care ai de învăţat lucruri bune, oameni care te ajută să creşti, să evoluezi, oameni frumoşi…de fapt oameni!

Aşadar, mulţumesc din suflet domnişoara C. (e doar iniţiala ei, nu vreau să îi dau numele, să nu o deranjeze) pentru că mi-ai făcut ziua genială încă de dimineaţă şi deşi nu te cunosc personal, abia aştept să o fac…atunci, în iunie. Aşa cum am vorbit 🙂

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

5 răspunsuri

  1. Frumos! Mie îmi deschizi o usa către autoperfecționare, autodidactism.
    Vă mulțumesc!

    Tocmai am primit cartea „Dezvoltare Personală pentru Oameni isteți” recomandată de motivonti.ro și am început să citesc prima carte din propria inițiativă.

  2. Ne bucurăm să auzim lucrurile astea, să vedem că tot ceea ce facem noi se vede şi se simte în voi!

    1. Buna. Imi poti lasa si mie facebook-ul sau id.ul tau? mi-a placut ce ai scris aici..as avea si eu nevoie sa vorbesc cu cineva…multumesc!

  3. Esti un om minunat Bianca . Multumesc ca exista oameni asa ca tine. Imi ridici moralul intr-un moment mai greu ptr. mine . Sint dezamagita raaaau de oamenii in care credeam si ptr. care munceam , de altii carora le-am facut muuult bine si mi-au facut muuult rau. ma ajuta ce am citit scris de tine. dumnezeu sa te lumineze sa mai scrii asa frumos!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!