Marea Greaţă

Atunci când te afli în situaţia de a avea nevoie de serviciile unor angajati din cadrul instituţiilor de stat, cum procedezi? Ce abordare este mai bună şi mareşte şansele unei reuşite? „Mă scuzaţi că vă deranjez, vreau să…” sau „Nu vă suparaţi, mă puteţi ajuta?” ori ştiu eu ce alta formulare. Este mai bine să te prefaci că nu ştii cum se rezolvă problema (oamenii au nevoie să se simtă superiori) sau arăţi că ştii exact ce trebuie făcut (te prezinţi ca egal).

Recent am fost nevoită să bat pe la uşile unor instituţii de stat în vederea soluţionării unor probleme importante (ce nu este important în relaţia cu statul?) legate de o anumită vechime în muncă, respectiv pensionare. Nu aveam nici cea mai mica idee încotro trebuie să mă îndrept şi ce anume să fac, aşa că am început să întreb în dreapta şi în stânga. Apoi am început să dau telefoane pe la instituţii : Camera de Muncă sector 2, Ilfov, Casa Pensiilor sector 2, Ilfov. Nimeni nu ştia nimic despre pensiile comunitare (am aflat ulterior că asa se numeşte eea ce căutam eu). Primeam invariabil acelaşi răspuns: ”Aaaaa… păi nu ţine de noi. Încercaţi nu-ştiu-unde.”. Încercam nu-ştiu-unde şi primeam acelaşi răspuns. După multe minute consumate şi kilometri de nervi întinşi, am prins un fir. (Apropos….genul ăsta de activitate întăreşte sistemul nervos: eşti obligat să ai multă, multă răbdare şi să te arăţi binevoitor după fiecare telefon închis).

Într-o dimineaţa m-am înarmat cu multă bunăvoinţă şi cu multă răbdare şi am plecat la instituţia cu pricina: Casa pensiilor – Vitan. La uşă mă împiedic de un paznic. Din tot fluxul ăla de oameni, tocmai pe mine s-a găsit să mă „inoportuneze”! M-a întrebat unde merg, am bălmăjit ceva, iar el autoritar, mi-a indicat biroul de informaţii, care era chiar in spatele lui. Ajunsă în birou am fost întâmpinată cu reticenţa pe care o ştiam de ani buni. Am primit acelaşi răspuns ca la telefon: nu ţinea de ei şi să încerc nu-ştiu-unde. Am urmat sfatul (aveam încotro?) şi am dat iar peste un paznic şi peste o fucţionară cu indicaţii. De acolo în altă parte. Treaba asta a durat câteva zile. A patra oară am nimerit unde trebuia. Am demarat rezolvarea problemei. Nu am terminat, dar sunt aproape de finalizare.

Suntem obişnuiţi să dăm vina pe sistem în mod special, dar este corect?

Sistemul este încâlcit ca un ghemotoc de sfori. Pentru a rezolva o problemă minoră trebuie să parcurgi mai multe etape. Inutile, spunem noi, beneficiarii. Logice şi utile, spun creatorii lor. Dar nu este sistemul format din oameni?

Când mergi la ghişeu, ce te deranjează mai tare: că ai de completat 5 formulare sau greaţa cu care eşti tratat? Şi greaţa face parte din birocraţia sistemlui, dar a fost implementată de oamenii angajaţi, nu de cei care fac regulile.

Nu pot să nu mă întreb: ”Oamenii aceia de la ghişeu, când ajung la rândul lor în situaţia de a apela la alte instituţii din care ei nu fac parte, nu au o „uşă deschisă” şi sunt trataţi la fel cum ei tratează, nu-şi dau seama că, de fapt, se lovesc de ei înşişi?

Eu cred cu tărie că încâlceala din sistem este mult mai puţin gravă decât oamenii care produc „Marea Greaţă”.

Voi ce parere aveţi?