Acasa » Atitudine » Schimbare » Modelele de atracţie

Modelele de atracţie

Am întâlnit în cuprinsul diverselor materiale pe care le-am citit un concept interesant – atractorii (modelele de atracție). Am considerat că acest concept merită să fie împărtășit deoarece poate avea o aplicabilitate imediată în viața fiecăruia dintre noi.

Ce sunt aceste modele de atracție și ce aplicabilitate au ele în dezvoltarea noastră personală?

Voi încerca să ofer o explicație rațională și edificatoare asupra acestora în rândurile următoare.

Psihiatrul David Hawkings în cartea sa – „Putere versus forță” definește modelele de atracție sau atractorii ca fiind acele „modele identificabile care rezultă dintr-o masă de date aparent fără semnificație”. Cu alte cuvinte, în tot ceea ce pare a fi haos, există o ordine ascunsă. Această afirmație este susținută și de teoria dinamicilor non-lineare care explică faptul că în univers nu există haos, „aparenta dezordine fiind datorată mai degrabă limitelor percepției umane obișnuite”.

Modelele de atracție pot fi foarte puternice sau foarte slabe. Universul nostru este alcătuit din interacțiunea acestor modele infinite de atractori, de diferite nivele de putere.

Aceste modele de atracție reprezintă câmpuri energetice situate în marea bază de date a conștiinței universale.

Creierul nostru acționează ca un mecanism de recepție a acestor modele energetice localizate în conștiință și astfel apar gândurile. Privită din perspectivă spirituală, apariția acestor gânduri este văzută ca fiind a eului individual care își arogă posesia lor. Acestea sunt modelele de atracție inferioare. Pe de altă parte, geniul atribuie în mod obișnuit existența ideilor creative care produc un salt în civilizația universală ca venind de undeva, el, geniul, fiind doar un canal prin care se exprimă conștiința universală, Divinitatea. Acestea sunt modelele de atracție superioare.

Modele de atracție superioare ne fac puternici iar cele inferioare ne slăbesc.

Modele superioare, puternice, sunt asociate cu sănătatea, iertarea, iubirea, compasiunea,frumusețea, adevărul. Dacă vom avea în minte aceste concepte și vom încerca să le aplicăm în fiecare aspect al vieții noastre, ele ne vor face mai puternici.

Pe de altă parte, modelele de atracție inferioare precum lăcomia, egoismul, boala, judecata, falsitatea, minciuna, răzbunarea, trăite permanent, ne vor face mai slabi. De altfel e un fapt clinic dovedit că emoțiile negative generate de aceste modele inferioare ne îmbolnăvesc și ne fac mai slabi din toate punctele de vedere.

Branșarea mentală și emoțională la unul dintre aceste două tipuri de atractori va da și o semnificație diferită vieții noastre. Dacă ne dedicăm o bună parte din viață îmbunătățirii situației celor care intră în conctact cu noi într-un fel sau altul, atunci viețile noastre nu-și vor pierde niciodată sensul. Dacă însă scopul nostru este succesul financiar spre exemplu, va trebui să ne gândim ce se va întâmpla după ce îl vom atinge. Aceasta e una din principalele cauze ale depresiilor suferite de bărbații și femeile de vârsă mijlocie.

Dinamicile non-lineare, după cum spuneam mai sus, probează faptul că în univers nu există haos, aparenta dezordine fiind dată de limitele percepției umane. Oamenii axați pe funcționarea preponderentă a emisferei stângi a creierului, cea rațională, pot accepta cu greu acest fapt, nu însă și ceilalți, emoționalii, creativii, care-și folosesc preponderent emisfera dreaptă. Pentru a crea ceva cu adevărat superior și semnificativ pentru viețile noastre e suficient să ne branșăm cu emisfera dreaptă a creierului la modelele de atracție superioare descrise mai sus, generând astfel emoții pozitive, frumoase, puternice și apoi să punem în funcțiune emisfera dreaptă pentru a le face vizibile și tangibile în lumea fizică cu ajutorul gândirii raționale. Stimuli puternici în această direcție sunt filmele cu încărcătură spirituală și emoțională înaltă, muzica, literatura, sculptura, pictura,etc. E important să venim cât putem de des în contact cu astfel de stimuli pentru a fi aliniați la modele de atracție puternice si pentru a ne trăi astfel viața pe frecvențe superioare.

De-a lungul istoriei, oamenii puternici au fost cei care s-au aliniat complet la modelele de atracție superioare. Aceștia au afirmat cu insistență că puterea pe care o aveau nu era a lor, atribuind sursa ei cuiva sau unui ceva superior.

Toți marii învățători ai istoriei au spus în diverse vremuri un singur lucru: „Renunțați la atractorii slabi pentru cei puternici!”


Articol scris de Valentin Dumitru de la – Pași pe cale (blog).

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

2 răspunsuri

    1. Dupa cum ti-am scris si la mine pe blog, articolul acela trebuie citit intr-o anumita cheie cu o nota de autoironie sa zicem. Nu exista niciun coleg de apartament real.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!