Fie că intră în colectivitate mai devreme sau mai târziu, fie că este educat în sistem homeschooling sau în cadru instituționalizat, copilul are potențialitatea de a deveni o persoană socială, fără alte condiționări iar ceea ce se vede din afară ca fiind inabilitate socială este, de fapt, o slabă sau deformată identificare a emoțiilor și un mod greșit de raportare și răspuns la emoțiile resimțite de el.
Datorită sistemelor noastre neurale, prin mecanismele sociale cerebrale suntem cu toții interconectați. Copilul se naște cu această capacitate și necesitate de interacțiune socială însă fiecare va adopta propriul mod de manifestare grație tipului temperamental și al calității relațiilor reprezentative. Cu fiecare relaționare socială, oricât de puțin semnificativă ar fi, creierul nostru se modulează și se ajustează transformând atât psihicul cât și biologicul.
Suntem animale sociale și indiferent în ce mediu ne naștem avem nevoie de celălalt.
De altfel primul concept care ni se formează este cel de TU în care EU este circumscris. Când deschid ochii, iau cunoștință despre mine privindu-te pe tine. TU faci parte din mediul meu dar ești mult mai aproape și, inclusiv acest mediu, îl percep, o bucată de vreme, numai prin tine. Apoi, când încep să mă simt, senzațiile mele mă delimitează de tine și încep să devin EU. Începând de acum experimentez mediul prin două canale: odată cum mi se arată mie și apoi, ca o confirmare (sau infirmare) privind la reacțiile tale în fața aceluiași mediu. (e bun?, e rău ?)
Neconcordanțele repetate dintre modul în care EU percep și modul în care TU răspunzi unui stimul- același stimul- îmi dă un semnal de alarmă că s-ar putea să fiu în eroare și cum TU este de obicei persoana reprezentativă din viața copilului, EU își va adapta decodificarea stimulilor și a percepțiilor în funcție de asta.
Pentru EU apariția lui EL îl învață să interacționeze în grup și începe o nouă etapă, cea de socialitate.
Astfel, copilul va intra cu deschidere și încredere într-o colectivitate dacă în urma expriențelor a internalizat siguranță, faptul de a nu se afla în pericol în micul colectiv al familiei, sau poate intra cu teamă, cu neîncredere și agresivitatea să fie o formă de manifestare și de apărare.
Poate intra în grup cu căldură și compasiune dacă a trăit deplin experiența de ‘a fi luat în serios’ , de a i se acorda atenție și respect , sau se poate izola în colectivitate.
Poate accepta și avea răbdare cu ceilalți atâta vreme cât a învățat că este valoros, sau poate să adopte calea impulsivă de afirmare, luptând permanent să fie văzut, mai bine, și mai bine, și mai bine.
Toate astea sunt forme de socializare și sunt atât de evidente la vârsta copilăriei pentru că (din fericire) nu s-au rușinat încă de ele și nu și-au creat măștile pentru a le ascunde!
Important este ce facem NOI cu aceste gesturi, cum le gestionăm, cum le mediem, cum îl ajutăm să devină prieten cu el și cu emoțiile lui pentru a nu se pierde printre măști!
Letitia Sanjaqieh,
Consilier in Psihoterapie Analitic-Existentiala
Mediator in Invatare Instrumentala-Feuerstein
