Pentru că este o mare diferenţă între senzaţia pe care o ai atunci când simţi că trăieşti şi senzaţia pe care o ai atunci când doar simţi că exişti. Tocmai de aceea ţi-am aşternut în cuvintele pe care urmează să le citeşti, câteva idei, concluzii, care-ţi vor da de gândit. Unele dintre ele îţi vor ieşi în evidenţă şi vei dori să treci la acţiune imediat. Altele poate le vei lăsa pentru mai târziu. Iar altele vei începe să le planifici cu atenţie pentru că îţi dai seama de importanţa lor in viaţa ta.
Continuă să mergi pe drumul dezvoltării personale şi al autoeducaţiei până în ultima clipă
Atât timpul cât şi energie pe care o investeşti în dezvoltarea ta îţi vor schimba treptat modul în care înţelegi evenimentele prin care treci. Modul în care te comporţi şi te simţi este un rezultat al ceea ce ştii. Cu cât acumulezi mai multe informaţii de calitate, cu atât vei dobândi o mai mare flexibilitate.
Asigură-te că ai grijă de corpul tău
Corpul tău este unul din instrumentele cele mai de preţ pe care le ai. Practic, îţi influenţează fiecare pas pe care-l faci şi buna desfăşurare a vieţii tale de zi cu zi. Hrăneşte-l într-un mod echilibrat, pune-l să facă exerciţii şi asigură-i un timp suficient pentru odihnă.
Petrece cât de mult timp poţi cu persoanele care-ţi plac
Noi suntem fiinţe emoţionale şi interacţiunile cu cei din jur dau savoare vieţii noastre. De asemenea, oamenii cu care ne înconjurăm îşi vor pune amprenta asupra modului în care gândim şi acţionăm. În funcţie de pasiunile, dorinţele şi obiectivele tale, alege-ţi cu grijă persoanele cu care alegi să-ţi petreci timpul pentru că fiecare minut contează.
Află ce este cel mai important pentru tine
Acest lucru poate fi orice. Unii oameni au un rol activ în comunitatea lor, alţii se retrag în credinţa pe care o au, alţii se alătura cauzelor sociale în care cred şi alţii se ghidează după pasiune pe care o simt în cariera lor. În fiecare din cazurile de mai sus, impactul psihologic este acelaşi. Fiecare dintre aceste persoane îşi trăieşte viaţa în funcţie de ceea ce este important pentru ei. Acest lucru creează o senzaţie de fericire şi oferă un sens vieţii lor.
Fii cea mai bună variantă a ta
Ce sens mai are să faci ceva dacă nu te străduieşti să o faci cât mai bine posibil? Caută să fii foarte bun în ceea ce faci atât pe plan profesional cât şi în plan personal. Fă tot ce e nevoie pentru a reuşi acest lucru: cursuri, cărţi, materiale audio, etc. Dezvoltă-ţi un obicei în urma căruia eşti constant în nivelul de calitate al lucrurilor pe care le faci.
Să fii modest nu înseamnă să fii sărac
Asigură-ţi un anumit nivel de confort însă evită să faci excese. Te-ai surprins în situaţii în care cheltui bani doar ca să-i impresioneză pe cei din jur? Una din cele mai mari capcane în care ai putea pica este să crezi că a fi bogat înseamnă să ai multe lucruri materiale. Să ai în vedere să ai un management al banilor inteligent astfel încât tu să controlezi banii şi nu ei pe tine.
Construieşte-ţi un mediu iubitor şi primitor
Casa în care stai ar trebui să te reprezinte. Atunci când intri în casă, este important să ai un sentiment plăcut, cald, iubitor, în care să te simţi primit înăuntru. Dacă observi că atunci când ajungi acasă ai un sentiment de încrâncenare, nelinişte, frustrare, etc. atunci a sosit momentul să faci o schimbare.
Mereu mi-a plăcut această vorbă: “Nu contează cât trăieşti, ci cum trăieşti”. În articolele urmatoare îţi voi mai împărtăşi din lucrurile şi obiceiurile pe care le aplic în viaţa mea. Cele care-ţi sună interesant, nu le lăsa pentru mai târziu. Încearcă să le aplici şi observă modul în care te schimbă într-un sens pozitiv.