Pledoarie

Se spune că viaţa bate filmul. Deşi îmi place să mă uit la multe filme, câteodată mă trezesc că filmul la care mă uit este chiar un episod din viaţa mea. Unul dintre aceste episoade este din perioada când aveam 20 de ani şi eram student în anul II la Facultatea de Cibernetică din București. Ce văd în acest film este un tânăr derutat, un tânăr care nu ştia ce îşi doreşte de la viaţă, nu ştia ce îi place să facă, iar când venea vorba de viitor, era ceaţă totală. Este un film care pe de o parte îmi da fiori gandindu-mă cât de absent eram de la tot ce se întâmpla cu mine şi în lumea din jur, iar pe de altă parte care mă face să fiu recunoscător pentru incredibila schimbare care a avut loc de atunci şi până acum.

Au avut loc multe schimbări de atunci şi până acum, şi sunt mulţi oameni şi multe lucruri care m-au susţinut să cresc. Astăzi voi vorbi, însă, doar de unul: Planificarea personală.

Până acum câţiva ani credeam că acest exerciţiu este unul pe care îl fac doar managerii pentru companiile şi departamentele pe care le coordonează. Credeam că este un proces sec şi care vine la pachet cu o doză de rigiditate pentru perioada planificată. Am descoperit între timp, că nu este deloc aşa. Din contră, planificarea persoanală:

  1. Este un instrument foarte puternic prin care ne putem asigura că trăim în primul rând visurile noastre, şi nu ale celor din jur.
  2. Este cea mai sigură modalitate de a face loc în viaţa noastră pentru lucrurile de care suntem pasionaţi.
  3. Este o garanţie că vom avea timp să fim spontani.
  4. Este un drum sigur către relaţii de calitate cu oamenii dragi şi importanţi din viaţa noastră – pentru că ştim de ce şi cum să ne facem timp pentru ei.
  5. Este cea mai rapidă modalitate de a transforma un vis în ceva real şi prezent în viaţa noastră, atât personal cât şi profesional.
  6. Este o asigurare că vom avea timp şi pentru noi înşine – pentru a învesti în sănătatea noastră fizica, mentală, emoţională şi spirituală.
  7. Este un punct de reper pe baza căruia putem să evaluăm progresul şi să luăm decizii fundamentate legate de schimbările pe care le avem de făcut.
  8. Este un imbold, un motivator către succes, împlinire şi fericire.

Bineînţeles, lista poate să continue. Chiar te invit, dacă ai mai identificat şi alte beneficii, să le împărtăşeşti cu noi printr-un comentariu.


Orice persoană care va comenta la acest articol are o reducere de 30% la un program de planificare personală: Cel mai bun an din viaţa ta. Dacă nu simţi să comentezi, însă acest articol te-a inspirat să îţi faci şi tu o planificare persoanala, pentru că ai aflat de pe Motivonti, tot beneficiezi de o reducere de 20%.


Articol scris de Mihail Mușat.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

2 răspunsuri

  1. „Ce văd în acest film este un tânăr derutat, un tânăr care nu ştia ce îşi doreşte de la viaţă, nu ştia ce îi place să facă, iar când venea vorba de viitor, era ceaţă totală.”-Sunt exact eu-acum.Oare o sa se termine vre-odata aceasta stare,aceasta perioada in care nu stii cine esti,de ce esti,ce vrei sau ce nu vrei?(

  2. kye – De la sine nu stiu daca trece, insa daca nu doar iti doresti sa treaca ci iti pui vointa la treaba pentru a trece la nivelul urmator, va trece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!