Procesul de învățare și implicit de evoluție individuală și socială are la bază transmiterea informației de la un individ la altul. Cel care transmite informația se numește emițător, iar cel care o primește este receptorul.
Transmiterea directă a informației de la o persoana la alta este cea mai simplă și mai eficientă modalitate de învățare.
Vom prezenta aici câteva aspecte legate de evoluția acestui mod de învățare de-a lungul timpului.
Înlăturând puțin aspectul academic al prezentării și privind-o dintr-o perspectivă mai personalizată, putem spune că acest proces de învățare este evoluția relației maestru-discipol de-a lungul istoriei.
Ca să putem înțelege evoluția acestei relații trebuie să ne dăm seama că noi înșine ca și indivizi suntem puși în permanență în una din cele două ipostaze.
Încă din copilărie părinții ne sunt primii maeștri, mai apoi ne însușim cunoștințele predate de educatoare, învățătoare, profesori, șef ș.a.m.d.
Dacă privim atent la evoluția acestui tip de relație vedem că pe măsură ce creștem ea se depersonalizează și devine tot mai oficializată.
De la părinți față de care suntem cel mai apropiați, trecem la educatoare, învățătoare, care sunt o entitate singulară și mergem către profesori, șefi, etc., care sunt tot mai multi.
La rândul nostru și noi suntem puși de-a lungul vieții în ipostaza de a fi maeștri pentru ceilalți, în familie, în relația cu partenerul de viață, cu copiii, apoi la serviciu unde suntem șefi, în grupul de prieteni unde putem fi lideri. Interesant este că în oricare din mediile sociale în care ne desfășurăm, ipostaza de maestru sau discipol în care suntem puși, alternează. În familie poate “cânta cocoșul sau găina”, la serviciu putem fi șefi sau subalterni, cu prietenii putem fi cei care sunt în centrul atenției sau dimpotrivă cei care sunt mai retrași.
Vedem astfel cum evoluția societății privită din aceasta perspectiva este o evoluție a relației maestru-discipol.
Ce este un maestru?
Un maestru este acea ființă care deține cunoașterea, știința și arta de a trăi, toate acestea împrăștiate pe diverse domenii ale vieții. Este cel care a ajuns la un nivel superior de evoluție și care a înțeles sensul tainic al vieții. Ajungând la acest nivel de cunoaștere, maestrul trebuie să-și împărtășească cunoștințele sale altor indivizi anume aleși. Astfel, el evoluează pe un nou nivel și își îndeplinește complet misiunea, dând sens plenar vieții sale.
Metaforic vorbind, putem spune că, la nivel general, pentru fiecare dintre noi viața este maestrul iar noi suntem discipolii.
Haideți să vedem puțin cum a evoluat relația maestru-discipol de-a lungul timpului.
Primii maeștri cunoscuți și recunoscuți ai istoriei sunt șamanii triburilor din societățile umane primitive. Aceștia nu erau niște simpli vraci, ci îndeplineau un rol extrem de important în cadrul tribului. Ei erau cei care aveau grija de sănătatea și bunăstarea oamenilor. Ei erau cei la care te duceai când aveai nevoie de ploaie sau de victorie la război. Ei știau totul despre zei și zeițe și despre spiritele ancestrale. Ei îți puteau spune cum a început lumea și îți puteau recita toate faptele istorice ale tribului. Astfel, șamanii erau puși în ipostaza de maeștri-învățători pentru toți membrii tribului care deveneau astfel sine-qua-non discipoli.
Au urmat apoi preoții din templele egiptene care aveau multiple funcții în cadrul societății și care, având acces la informații fundamentale, îndeplineau și ei rolul de maeștri pentru societatea respectiva.
Aș dori să evidențiez aici faptul ca vorbesc despre această relație maestru-discipol la nivel general și nu accentuez neapărat aspectul esoteric, ocultat. Mă interesează să dezvolt aspectele inițiatice și evoluționale ale acestei relații la nivelul societății umane în general și sa arat cum modelul acesta de învățare poate fi extrapolat la nivelul întregii civilizații umane.
Revenind acum la evoluția acestui tipar de învățare, de-a lungul timpului, ajungem în perioada elenică a istoriei, perioada în care maeștrii erau profesorii din agora ateniană care predau studenților direct din mijlocul pieței. Au urmat apoi universitățile unde această relație s-a perpetuat și metamorfozat în noi forme de comunicare.
În societatea modernă, dezvoltarea tehnologică a făcut ca maestrul să se exprime prin intermediul mass-media către o multitudine de discipoli. Vedem astăzi cum de la radio, trecând prin televiziune și ajungând acum la internet, relația maestru-discipol cunoaște noi forme de manifestare.
Nu este scopul acestui articol să discute cât de eficiente și de profunde sunt aceste noi modalități de manifestare.
Privind astfel la scara istoriei relația aceasta maestru-discipol, vedem cum și aici, de-a lungul evoluției sale, aceasta se depersonalizează treptat, ajungând de la forma de comunicare unu- unu sau unu-mai multi, la mai multi-mai multi sau mai multi-unu.
Aruncând o scurtă privire asupra modului de manifestare al acestui proces de învățare în prezent, vedem cum pe internet se dezvoltă câteva modalități specifice de comunicare a învățăturii.
În primul rând, internetul este o forma de relaționare maestru-discipol între cei care cauta informația și cei care o dețin. Apoi sunt tutorialele audio și/sau video ori cele scrise despre orice domeniu de interes. Acestea sunt o formă extrem de specifică a societății tehnologico-informaționale prin care se manifesta relația maestru-discipol.
O altă formă de manifestare la fel de specifică a acestei relații sunt site-urile și blogurile de dezvoltare personală. Acestea copiază în modul cel mai fidel la nivel exoteric relația maestru-discipol. Există aici o persoană care se presupune că a ajuns la un anumit nivel de cunoastere și dezvoltare personală și, care, îmbrățișând profesii în domeniul training-ului și coaching-ului motivațional și de dezvoltare personală dar nu numai, transmite cunoștințele sale celor interesați. Aceștia se autoaleg astfel ca și discipoli ai celui care oferă aceste informații. Astfel de persoane pot fi privite dintr-o anumită perspectiva ca fiind niște maeștri moderni.
Sunt câteva caracteristici pe care maestrul trebuie să le posede pentru a fi eficient și credibil, caracteristici care se pot observa din plin pe blogurile motivaționale: pe lângă abilități și cunoștințe specifice, se pare că principalul ingredient al succesului acestei relații este personalitatea maestrului, a profesorului.
Discipolul cere maestrului următoarele caracteristici, pe care, dacă le are, inițiatorul comunicării își asigură succesul:
• autoritate și charismă
• atenție personală – să îi acorde discipolului timpul pentru a-l asculta și a-l înțelege
• cunoaștere – un corpus de teorie și practică pe baza căreia emițătorul să poată oferi o explicație și o soluție convingătoare.
Maestrul, trainerul, este o persoană inspiratoare care învață pe discipoli prin intermediul sugestiei, folosindu-și prestigiul.
Aceste caracteristici le are în dezvoltarea personală actuală mentorul, cel care, din punctul de vedere al anumitor teorii prezente în cadrul acestui domeniu, are o importanță crucială pentru ca procesul de evoluție să fie cu adevărat eficient.
Deși ar putea părea la prima vedere că discipolul are nevoie de maestru mai degrabă decât invers, aceasta relație, pentru a fi eficientă și autentică, trebuie să fie una bidirecțională. La fel cum discipolul are nevoie de maestru pentru a evolua, tot astfel și maestrul are nevoie de învățăcei pentru a-și asigura evoluția corespunzătoare nivelului său. Unul evoluează primind iar celalalt oferind.
La fel cum soarele oferă lumina și caldura sa iar pământul le primește, dând înapoi frumusețea naturii și a vieții, în aceeași manieră orice relație autentică umană poate și trebuie să se bazeze pe acest mod de manifestare.
