Relaţiile ca oglindă a interiorului nostru – Partea 2
Şi, se apre că la fel cum antipatizăm „la prima vedere”, simpatizăm, admirăm şi ne îndrăgostim (chiar dacă nu la fel de des cum antipatizăm), tot la prima vedere. Poate vă întrebaţi de ce afirm că nu la fel de des. Mă bazez pe varianta cu perechea simpatică a exerciţiului din acelaşi atelier – al Lisei Bourbeau – în care niciunii nu ne-am găsit perechea la fel de repede.
M-a bulversat oarecum descoperirea – adică purtăm tot timpul vesta antiglonţ? M-am gândit că are legătură cu instinctele de conservare, că probabil suntem programaţi să ne dăm seama de pericole foarte rapid şi că simpatiile, fiind „detalii”, se pot construi – şi e chiar recomandabil să fie aşa – în timp.
Asta până de curând, când am auzit la cineva că are puţini prieteni, fiindcă nu poate să ţină la prea multă lume. Ca şi cum iubirea ei era limitată şi simţea că-i trădează pe prietenii vechi fiindcă dilua sentimentele pentru ei dacă şi-ar fi construit noi relaţii… Undeva era o frică, pe care unii o consideră perfect motivată, iar alţii o consideră stupidă.
Oare iubim cu frică? Frica de a trăda, frica de a fi părăsiţi, păcăliţi, înşelaţi. Admirăm sincer, sau cu frică (adică invidiem)? Am întâlnit oameni care trebuie să găsească un defect unei persoane pentru a se putea ataşa de aceasta (Eric Berne spune că joacă un joc numit „Blemish – defect, pată”). Frica de a nu fi suficient de buni ne face asta. La fel, când găsim calităţi incontestabile cuiva, trebuie să existe condiţii excepţionale care să-i fi ajutat, de care noi n-am avut parte.
Ceva se ascunde în spatele acestor „pete” pe care le căutăm pe „tricoul” altora. Vrei să ştii ce?
Încearcă următorul exerciţiu
(e foarte asemănător cu primul, vei vedea):
1. Notează o atitudine pe care o admiri la cineva, cu explicaţii şi exemple (legată de persoana respectivă şi atitudinea ei)
2. Mai cunoşti persoane care îi seamănă întrucâtva?
3. Te vezi şi pe tine astfel, uneori? Dacă da, dă un exemplu! Dacă nu, întreabă-i pe cei apropiaţi (s-ar putea să te vadă mai bine)
4. Dacă ţi-ai acorda dreptul de a fi ce admiri, ce lucru neplăcut ţi s-ar putea întâmpla?
Ce-ai descoperit? O credinţă care nu-ţi face deloc bine, mai mult ca sigur. Ce-ai de făcut? Fii ceea ce admiri acordându-ţi dreptul de a-ţi fi teamă! E uşor? Prima dată, deloc! E normal să fie aşa, dar spunând da unei experienţe nu vei face decât să deschizi un drum nou altor experienţe, ciudate, înfricoşătoare, plăcute sau nu. Ce înseamnă asta? Că vei începe să trăieşti, nimic mai mult.
