Curând se vor face 4 ani de când m-am hotărât că vreau să am cerneală pe corpul meu pe viaţă. Eram speriat. Rău de tot! Nu mi-era frică de durere… auzisem că era suportabilă. Mi-era mai frică de sentimentul acela de vinovăţie: „O, doamne, săracul corp!”.
Dacă cândva, în viitor, mă hotărăsc că nu mai vreau să am acel tatuaj pe corp? N-o să fie bine.
Dacă nu o să-l facă bine tatuatorul? Am văzut multe eşecuri pe internet.
Dacă peste câţiva ani nu o să mai fiu de acord cu mesajul tatuajului?
Astea erau gândurile mele. Şi totuşi am făcut-o. Mi-am luat inima în dinţi şi am argumentat cu faptul că Sunt convins că ceea ce îmi voi tatua nu va fi ceva ce în timp nu va mai avea valoare pentru mine.
Tatuajul meu zice: „All that we are is a result of what we have thought.”, în traducere: „Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gândit.” (un citat de Buddha)
E pus într-un loc personal, greu de „găsit”. E pentru mine mai mult şi pentru cei din jur mai puţin. Îl văd zilnic. De mai multe ori pe zi. Şi mereu are acel efect pozitiv asupra mea… îmi confirmă că sunt ceea ce gândesc.
Şi există un mit…
Există un mit care spune că odată ce te-ai tatuat, vei mai vrea şi alte tatuaje.
La doi ani după primul m-am hotărât că vreau să nu uit niciodată pasiunea mea pentru biciclete. Am o afacere cu biciclete. Merg zilnic pe o bicicletă. Din punctul meu de vedere, bicicleta este una dintre cele mai simple şi grozave invenţii din lume. Şi deşi tatuajul nu-i un citat, ci un lanţ de bicicletă, îmi va aminti mereu de ceea ce a zis Einstein: “Viaţa-i precum mersul pe bicicletă, ca să înaintezi trebuie să-ţi ţii echilibrul.”
Şi da, mitul e real. După ce primele tatuaje oferă „rezultate”, adică mă motivează şi mă fac să nu uit cine sunt… de parcă ar fi manifestul meu personal scris direct pe trupul meu… simt o nevoie constantă de a-mi tatua lucruri importante din viaţă.
Deci, să ne tatuăm sau să nu ne tatuăm?
Eu votez cu „să ne tatuăm şi să nu regretăm”.
Pentru mine trupul este un bun „carneţel de notiţe”. E mereu cu mine şi e foarte greu, în general, de pierdut…
Nu am un plan anume în a-l „umple” cu lucruri pe care nu vreau să le uit niciodată, dar cred că inevitabil, cu timpul, îmi voi umple corpul de tatuaje ce, de fapt, vor fi amintiri sau credinţe.
A te tatua nu-i deloc greşit. Iar asta o dovedesc oamenii care încă trăiesc în triburi prin locurile izolate ale lumii. Ei încă se tatuează…
21 de răspunsuri
Eu mi-as face o fundita rosie,ca sa nu uit de unde am plecat niciodata.
O sa imi tatuez „stay strong, keep fighting” si numarul „13”, sa imi aduca aminte de cea mai grea provocare a vietii mele, dintr-o anume zi de 13.
Pe incheietura stanga „Crezi si” si pe dreapta „nu uita.” „Crezi” pentru ca pentru a merge inainte in viata trebuie sa crezi. Fiecare crede in „combustibilul” sau. Pentru unii e o entitate pentru altii sunt ei insisi.
„Nu uita” pentru e mereu bine si recomandat sa nu uiti. Nu uita de unde ai plecat, nu uita unde ai auns si mai ales, cum ai ajuns acolo. Nu uita ca ai prieteni. Nu uita de cei dragi.
Astept doar momentul oportun.
Eu o sa am scris ‘equilibrium’ pe coaste 😀 sunt convinsa ca nu o sa fie tocmai ca un masaj insa consider ca e un loc relativ discret si ca asta imi doresc eu: un echilibrul pe toate planurile
O floare de nu- ma- uita… mai mult un simbol al feminitatii 🙂
voi face un tatuaj pe mana cu: ”Nu te da batut niciodata, stii ca Dumnezeu ori va pune o stanca sub picioarele tale, ori te va invata sa zbori”
Eu vreau un tatuaj pe gât, mai jos un pic de ureche, şi va fi o literă („M”), pentru că mama mea, care se numeşte Maria, este cea mai importantă persoană din viaţa mea şi pe care o iubesc enorm.
Eu am deja primul tatuaj facut. Am decis in aceasta vara sa mi-l fac „cadou” mie pentru mine 🙂 Este un fluture ce imi va aminti mereu ca nu mi-am pierdut aripile si ca sufletul meu este puternic si ca va trece peste toate la fel de glorios ca o omidutza ce devine un fluture.
Eu nu o sa ma tatuez niciodata … nu inteleg de ce as vrea asa ceva si mereu am avut o parere ciudata ca sa nu zic aiurea despre cei tatuati desi am colaborat cu multi si au fost super nu agreez acest gen de „arta” ….
Primul e gata si pentru mine este un mesaj optimist: „This too shall pass”. Mitul este adevarat, insa cred ca pe masura ce trece timpul, fiecare devenim mult mai atenti cu ce si unde ne tatuam. Imi doresc al doilea tatuaj, insa astept evenimentul / starea care sa-mi trezeasca imaginatia si, in final, urmatorul tatuaj.
Eu vreau un tatuaj super original cu numele copiilor. O fetita am si unu e plan. Astept sa vedem cand o sa-l avem si cum o sa-l cheme. Doar ca nu stiu unde sa-l pun. Sugestii?
Toti colegii de la facultate ma intreaba de ce nu mi-am facut un tatuaj!
Prietene drag,spune-mi sincer, tu ti-ai lipi un abtipild pe un Ferrari?
Toti colegii de la facultate ma intreaba de ce nu mi-am facut un tatuaj!
Prietene drag,spune-mi sincer, tu ti-ai lipi un abtipild pe un Ferrari?
În misterul nostru confuz, vrem să ne revendicăm trupurile ca fiind ale noastre, să ne construim un far sau să ne ridicăm o grindă, să elaborăm un manifest, să avertizăm, să sărbătorim, să povestim despre noi.
Tatuajul însemna să înțelegi că pentru ca trupul să renască și să fie din nou subjugat, trebuie mai întâi să fie distrus și eliberat. Vechiul truc.
Al meu reprezintă o chitară şi are o poveste lungă de o seară şi o sticlă de vin 🙂
Eu am deja un tatuaj cu o papadie suflata de vant care se transforma in pasarele 😀 pt ca mereu am considerat ca lucrurile mici pot deveni adevarate minuni
sau pe o dacie 1310?
Pe Ferrari nu, in niciun caz 🙂 Buna comparatia! Eu sunt de parere ca ceea ce nu iti trebuie, nu te ajuta, nu poti trai fara…n-are niciun rost! Acum..fiecare cu parerea lui. Eu, daca m-as tatua, as prelua motto-ul „personalitatii alfa” : Per aspera ad astra – printre greutati catre stele
notiță despre ceea ce a spus Einstein, puțin ai întors cuvintele și i s-a schimbat sensul… ar trebui să fie așa :
” Viața e ca mersul pe bicicletă, pentru a-ți ține echilibrul, trebuie să înaintezi.”
Eu mi-am tatuat deja un citat de-al lui Gandhi: „Be the change you want to see in the world!”. Si are acelasi efect mai sus mentionat!
o sa imi fac unul cu „tatuaj”