Să ne tatuăm sau să nu ne tatuăm?
Curând se vor face 4 ani de când m-am hotărât că vreau să am cerneală pe corpul meu pe viaţă. Eram speriat. Rău de tot! Nu mi-era frică de durere… auzisem că era suportabilă. Mi-era mai frică de sentimentul acela de vinovăţie: „O, doamne, săracul corp!”.
Dacă cândva, în viitor, mă hotărăsc că nu mai vreau să am acel tatuaj pe corp? N-o să fie bine.
Dacă nu o să-l facă bine tatuatorul? Am văzut multe eşecuri pe internet.
Dacă peste câţiva ani nu o să mai fiu de acord cu mesajul tatuajului?
Astea erau gândurile mele. Şi totuşi am făcut-o. Mi-am luat inima în dinţi şi am argumentat cu faptul că Sunt convins că ceea ce îmi voi tatua nu va fi ceva ce în timp nu va mai avea valoare pentru mine.
Tatuajul meu zice: „All that we are is a result of what we have thought.”, în traducere: „Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gândit.” (un citat de Buddha)
E pus într-un loc personal, greu de „găsit”. E pentru mine mai mult şi pentru cei din jur mai puţin. Îl văd zilnic. De mai multe ori pe zi. Şi mereu are acel efect pozitiv asupra mea… îmi confirmă că sunt ceea ce gândesc.
Şi există un mit…
Există un mit care spune că odată ce te-ai tatuat, vei mai vrea şi alte tatuaje.
La doi ani după primul m-am hotărât că vreau să nu uit niciodată pasiunea mea pentru biciclete. Am o afacere cu biciclete. Merg zilnic pe o bicicletă. Din punctul meu de vedere, bicicleta este una dintre cele mai simple şi grozave invenţii din lume. Şi deşi tatuajul nu-i un citat, ci un lanţ de bicicletă, îmi va aminti mereu de ceea ce a zis Einstein: “Viaţa-i precum mersul pe bicicletă, ca să înaintezi trebuie să-ţi ţii echilibrul.”
Şi da, mitul e real. După ce primele tatuaje oferă „rezultate”, adică mă motivează şi mă fac să nu uit cine sunt… de parcă ar fi manifestul meu personal scris direct pe trupul meu… simt o nevoie constantă de a-mi tatua lucruri importante din viaţă.
Deci, să ne tatuăm sau să nu ne tatuăm?
Eu votez cu „să ne tatuăm şi să nu regretăm”.
Pentru mine trupul este un bun „carneţel de notiţe”. E mereu cu mine şi e foarte greu, în general, de pierdut…
Nu am un plan anume în a-l „umple” cu lucruri pe care nu vreau să le uit niciodată, dar cred că inevitabil, cu timpul, îmi voi umple corpul de tatuaje ce, de fapt, vor fi amintiri sau credinţe.
A te tatua nu-i deloc greşit. Iar asta o dovedesc oamenii care încă trăiesc în triburi prin locurile izolate ale lumii. Ei încă se tatuează…
