Acasa » Uncategorized » Să-nvăţăm de la copii. 5 lecţii pentru a te face înţeles!

Să-nvăţăm de la copii. 5 lecţii pentru a te face înţeles!

Turcia.
O vacanţă de vara ce s-a încheiat acum o săptămâna.

Un sejur excelent într-un resort de vis în care abia dacă simţeai că eşti în vacanţă cu copiii, doar pentru simplu fapt că dezvoltatorii locaţiei au gândit în detaliu locurile de distracţie pentru copii “echipate” cu personal calificat, antrenat în ocuparea creativă a celor mici.

Excelent, dacă stai să te gândeşti cât de important este pentru un părinte că vacanţă de vara să fie o plăcere şi o distracţie pentru copii, ce se vor întoarce mulţumiţi dintr-o astfel de vacanţă cu multe amintiri de povestit şi experienţe diverse care contribuie la dezvoltarea lor.

Dar, să nu mă abat cu aceste aprecieri de la ideea centrală a acestui articol, în care vreau să subliniez încă odată, că noi cu toţii cunoaştem, încă de la o vârstă fragedă, metode diverse de comunicare clară şi eficientă, însă pe parcursul evoluţiei noastre, datorită diverselor interferenţe de natură familială, socială sau educaţională, ne inhibăm, devenim tot mai puţin interesaţi în a comunica cu cei din jur şi chiar mai mult refuzăm orice ocazie de a ne adresa în public, doar pentru că ne-am pierdut curajul copilăriei.

De aceea vreau să va împărtăşesc din experienţă fiului meu de integrare şi comunicare într-un mediu multiligvistic, experienţă pe care am transpus-o în 5 tehnici de livrare a unei prezentări în faţă unui public.

Miercuri, ziua a 5-a de sejur.
David, băieţelul meu în vârstă de numai 4 ani, îşi decide planul de distracţie încă de dimineaţă, specificând clar că toată după amiază vrea să fie lăsat la Mini Clubul “Price Turan”, unde copiii desenează, joacă în mini piese de teatru sau participa la concursuri de dans, dart sau de recitat poezii.

Era foarte entuziasmat aşa că am fost de acord cu decizia lui, menţionându-i totuşi că am să fiu şi eu prezenţa la club pe perioada de distracţie, având în vedere că acolo sunt mulţi copii care vorbesc în diverse limbi, iar discuţiile cu echipa de “educatori” se purtau în limba engleză, limba pe care el o cunoaşte destul de puţin.

Nici nu am reuşit să îmi termin explicaţia, căci răspunsul lui a venit imediat: “- Mami! Tu nu ştii că suntem copii şi noi ştim să ne jucăm între noi liber, chiar şi fără să vorbim. De ce vrei să fii şi tu acolo? Nu ai ce face!”

Şi uite cum mi-am primit prima lecţie din aceea zi:

Atunci când comunci mesajul pe înţelesul publicului tău, vei fi ascultat şi cu adevărat înţeles.

Aşa că am pornit spre locul de joacă, cu promisiunea fermă că nu voi stă lângă el, iar dacă va avea vreo problema, va cere ajutorul unei persoane adulte că eu să fiu chemată, doar pronunţând cuvântul “Mother”.
Am intrat totuşi după el în clubul de joacă să mă sigur că este bine (aşa suntem noi mamele), şi îl văd pe David că se opreşte într-un colţ al camerei uitându-se în jurul lui cu atenţie, analizând atât persoanele din camera cât şi camera în sine.

Nu am îndrăznit să îl întreb nimic, pentru că îi promisesem că am să îl las liber, aşa că am plecat şi am aşteptat nerăbdătoare 3 ore, că să se întoarcă de la locul de joacă şi să povestim cum a fost.

Ce experienţă a avut David pe parcursul celor 3 ore şi cum a depăşit barieră lingvistică, am să va spun imediat nu înainte de a specifică că din aceea zi, David a cerut permisiunea să meargă în fiecare zi la clubul de joacă.

De ce a analizat preţ de câteva minute spaţiul de joacă şi copiii? Ei bine, răspunsul sau a fost:
– pentru a înţelege cât de mare este camera de joacă,
– ce lucruri utile se pot găsi acolo

– cum arată fiecare copil de acolo
– cum se joacă copiii şi cum îşi vorbesc sau
– ce se întâmplă dacă intervine o ceartă între copii

David, a încercat în acest mod să înţeleagă cum se poate integra în acel mediu, care sunt lucrurile care îl vor ajută să se joace cu copiii şi mai ales şi-a făcut curaj să între în interacţiune cu ei.

Lecţia 2:

Cunoaşte spaţiul în care vei ţine prezentarea.

Un element important în etapă de pregătire a prezentării. Este foarte important să ştii cum este organizată locaţia în care vei ţine prezentarea pentru a cunoaşte acustică spaţiului, poziţionarea locurilor în public, poziţionarea ecranului de proiectare, a scenei, dacă este cazul, precum şi a altor elemente pe care dacă le vei ignoră, îţi pot afecta calitatea mesajului de livrat publicului.

Lecţia 3:

Cunoaşte publicul căruia i te adresezi.

Este o metodă de control emoţional şi o etapă în pregătirea prezentării, aşa că va invit să facem o analiză, răspunzând sincer la următoarele întrebări:.
Cum ne simţim când ne adresăm unor prieteni, persoane cunoscute? în compartie cu
Cum ne simţim când ne adresăm unor străini?

Se cunoaşte foarte bine că una din cele mai mari frici este să vorbim unui grup de oameni pe care nu îi cunoaştem, aşa că dacă îţi faci timp să comunici cu acele persoane, să le cunoşti, îţi vor deveni prieteni şi uite cum teamă de a vorbi în faţă acestor persoane dispare.

După o scurtă perioada de timp s-a decis să se joace cu un grup de copii care construiau un castel din cuburi, tocmai pentru că era un joc care nu necesită explicaţii şi un mod uşor de a îşi arata interesul de a se juca şi astfel de a fi integra în grup.

Lecţia 4:

Utilizează activitatea că şi metodă de captare sau menţinere a atenţiei publicului, dar mai ales că metodă de interacţiune a ta cu publicul şi a membrilor publicului între ei.

Angajarea publicului prin activitate se poate face prin diverse metode, care pot avea că şi scop relaxarea publicului, sau aplicarea practică a unei teme prezentare, sau de ce nu activitatea poate fi folosită că şi modalitate de rezumare a ideilor prezentate pentru a rămâne în mintea publicului.

Mi-a povestit cu entuziasm momentul în care se plictisise să construiască castelul şi nu ştia cum să îi facă pe copii să înţeleagă că vrea să se mai joace şi altceva.
“- Mami, m-am dus în colţul camerei, am luat una dintre săgeţile de la jocul cu ţintă şi am aruncat- o în mijlocul copiilor…..Imediat doi dintre băieţi s-au ridicat şi s-au certat pe săgeata.

Le-am arătat că mai aveam câteva săgeţi în mâna şi au venit alegând că să se joace cu mine. Ştiau jocul aşa că am jucat pe rând, iar doamna de acolo calcula cine câştigă.”

Şi totuşi cum a reuşit David să se facă înţeles sau să îi înţeleagă pe cei din jurul sau, atunci când erau necesare nişte interacţiuni verbale?
Încerc să reproduc răspunsul sau, care explică foarte bine:
“-Jocurile cu semne pe care le jucăm uneori, m-au ajută să le explic copiilor anumite lucruri şi m- am folosit şi de jucăriile din jur că să le arăt ce vreau să ne jucăm, iar doamnele de acolo înţelegeau şi ele şi ne ajutau. Aşa au înţeles şi când a trebui să mă ducă la baie, pentru că m-au văzut că țopăiam”.

Lecţia 5:

Limbajul nonverbal sau Comunicarea fără cuvinte.
Se cunoaşte foarte bine că peste 60% din comunicare se face prin limbajul nonverbal, adică prin gestică, mişcarea corpului, postura sau chiar prin aspectul personal.
Lasă corpul să vorbească alături de ţine. Publicul înţelege mult mai bine mesajul verbal dacă acesta este susţinut şi de exprimări ale corpului. Corpul nu minte, el oferă cu exactitate publicului ceea ce tu simţi în interior, aşa că fii liber să te exprimi cu toată fiinţă ta.

O zi cu distracţie dar mai ales cu câteva lecţii de învăţat despre cum poţi comunica liber, clar şi convingător chiar şi într-un spaţiu multiligvistic, ţinând cont de câteva reguli de baza ale vorbitului în public.

Un text de Mihaela Mathe.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!