Schimbă normalitatea din jurul tău

În 1964 o tânără a fost ucisă în New York, Queens. Ea a fost urmărită și agresată de trei ori de același bărbat pe parcursul a 30 de minute – timp în care 38 de martori au văzut toate cele petrecute de la geam. Cu toate acestea, în cele 30 de minute, niciunul dintre cei 38 de martori nu a sunat la poliție și nu a sărit în ajutorul tinerei.

Întrebarea este: De ce?

De ce 38 de oameni nu au făcut nimic pentru a ajuta un om agresat? De ce sunt furate biciclete de pe stradă în văzut lumii (vezi acest video incredibil din București)?

Ei bine, se pare că există o explicație pentru care oamenii se simt mai puțin responsabili atunci când sunt laolaltă. Se pare că ne place să ne lăsăm conduși de ceea ce ne place să numim „normalitate”. Adică de ce „fac cei din jurul nostru” sau ce este „normal să facă un om”.

Mergi complet dezbrăcat pe străzile orașului tău și vei vedea că nu-i „normal” să fac asta. Oamenii din jur vor țipa la tine, vor chema poliția, unii poate chiar te vor ataca. De ce? Pentru că normalitatea actuală zice că nu este în regulă să mergi fără haine pe tine pe străzi.

Într-o situație de oarecare criză, în care o doamnă este agresată de un bărbat pe stradă, seara târziu, dacă vezi că este „normal” să țipi de la balcon și nu să cobori din bloc să ajuți – cel mai probabil tot ce vei face va fi să țipi de la balcon. Pentru că, în fond, asta fac toți ceilalți. Și ți-este frică să cobori de unul singur, să te bați cu bărbatul acela.

Într-un experiment un student a fost lăsat singur în cameră și rugat să însceneze o criză epileptică. Când în camera alăturată era un om, singur, în 85% din cazuri acesta a intervenit la auzul sunetelor provenite de la studentul ce înscena criza.

Însă, dacă în camera alăturată erau cinci oameni, la auzul sunetelor provocate de student s-a intervenit în doar 31% din cazuri.

Într-un experiment asemănător, dar fără criză epileptică de data asta, ci cu fum ieșind pe sub ușă, procentele au semănat: dacă în camera alăturată era un singur om, acesta a intervenit în 75% din cazuri – însă dacă în camera alăturată erau cinci oameni, s-a intervenit în 38% din cazuri.

Când oamenii sunt într-un grup, responsabilitatea pentru a acționa și a-i ajuta pe cei din jur este, cumva, răspândită. Ei se așteaptă ca altcineva să ia atitudine. În astfel de situații oamenii devin, automat, parcă mai puțin responsabili.

Când vezi fum ieșind de sub o ușă și alți 4 oameni din jurul tău nu au nicio reacție, începi să presupui că fumul acela nu reprezintă un pericol și dacă alți 4 oameni nu acționează, nu ai de ce să acționezi tocmai tu.

De acum înainte gândeste-te de două ori când ești pus în fața unor astfel de situații. Cântărește „normalitatea” și schimbă „normalitatea” grupului din care faci parte.

De obicei dacă unul dintre cei cinci oameni din camera alăturată se alerta în legătură cu fumul ce venea de sub ușă, se alertau și ceilalți din grup, considerând că „este normal să se alerteze”.

Acționează chiar dacă ceilalți nu acționează. Te vor urma, încet-încet. Și, dacă vrei să citești mai multe chestii faine de genul ăsta îți recomand cartea „The Tipping Point” de Malcolm Gladwell (eu o citesc în engleză – o găsești aici în engleză).