În viaţa de zi cu zi schimbările sunt iminente, indiferent de planul în care apar, ele fac parte din cotidian. În genere, toţi ne dorim sa emanăm energie pozitivă, să fim un exemplu de luat în calcul pentru semenii care gravitează în jurul nostru, întocmai ca aceştia să ia atitudine atunci când se află într-un impas de plafonare. Ce se întamplă când viaţa profesională ne este atacată de monotonie ? de imposibilitatea de a fi animată la momentul oportun de aceste binevenite schimbări ? Chiar şi după ani buni de activat în aceeaşi companie, fiind obişnuiţi cu acelaşi traseu al carierei profesionale, dorinţa şi puterea de schimbare scad şi nu ne dorim altceva nou, să pornim pe alt drum necunoscut pare neatractiv şi riscant. Atunci ne mulţumim cu ce avem şi acceptăm totul, cu bune şi rele, mai mult rele decât bune: leafa merge, jobul este stabil…..doar că lipseşte ceva, oare ce?……aaa, da, asta era: viaţa profesională este fadă. Mersul lucrurilor îşi vede de cursul lui firesc, fără satisfacţie, cu colegi plictisiţi la fel ca noi şi nemulţumiţi de felul în care evoluează jobul dar fără să ia atitudine pentru că nu consideră că este treaba lor să lupte pentru schimbare. Aşteaptă cu speranţa că poate se va întampla cândva iar dacă totul rămâne la fel ne consolăm cu ideea că aici ştim deja cum stau lucrurile, ce rost are să mizăm?.
Suntem predispusi la plafonare, devenim plictisiti, obositi si doar visam la alt job care pare o acţiune de pe alt tărâm. Un loc de muncă în care să regăsim pasiunea de a munci chiar şi cu greutatea orele suplimentare, dorinţa de a ne remarca, satisfacţia că începem alt proiect de la zero, alţi colegi şi de ce nu, mai mulţi bani, în fond şi la urma urmei, pentru confort ne zbatem toţi.
După mai bine de 2 ani într-o companie în care din varii motive nu putem avansa, este cazul să îi punem punct şi să mergem mai departe. Fie nu mai intrăm în graţiile colegilor, suntem sătui de aceleaşi persoane şi ele de noi, vrem altceva care să ne facă inima să se trezească de curiozitate şi să pulseze cu entuziasm, să ne ardă degetele de dorinţa de a munci cu spor şi de a merge de drag la birou……ei…asta este o poveste des întalnită. Din păcate, mulţi oameni se confruntă cu aceeaşi problemă. Câţi dintre cei ce parcurg aceste rânduri nu se regăsesc oare printre cuvinte?
Şi dacă tot ce am scris nu pare convingător, staţi să-l adăugăm pe şeful care face favoritisme şi discriminări pentru că deşi are o funcţie căreia i se impun standarde înalte, el nu este capabil să îşi conducă echipa profesional şi etic, nu înţelege rolul lui în companie şi în faţa colegilor, nu îşi responsabilizează în mod egal subalternii, în schimb îi expolatează. Asta se datorează fie lipsei de experienţă fie unei calităţi opuse : făţărnicia. Îşi exclude subalternii cu idei inovative, oameni care reprezintă o ameninţare pentru funcţia lui sau îi scoate din joc pentru a-şi proteja puţinii buni prieteni din rândul celor pe care îi conduce. Un şef pe care nu îl preocupă interesul companiei din care îşi câştigă foloasele, nu este un leader ci o persoană incapabilă să construiască un colectiv unit, trainic şi solidar. Fără o conduită morală care să îl ridice în ochii acestuia, el nu are acces la piedestalul profesional.
Ca urmare nici noi nu stăm de drag peste program, nu muncim mai mult decât ni se cere pentru că fără dreptate şi apreciere suntem egali cu zero….este dureros când ne trezim după câţiva ani de convieţuire în acelaşi birou, acelaşi colectiv, conduşi de un om care nu ne merită recunoştinţa, stima şi loialitatea.
Am ajuns să cred că este bine ca la maxim 2 ani să intervină o schimbare în viaţa profesională pentru a ne păstra frumoasă relaţia cu viitorii foşti colegi şi neatinsă de răutăţi. Pentru a puncta un nou episod şi o nouă experienţă pe cv-ul nostru, în viaţa noastră. Este important să înţelegem ca lucrurile se fac toate la timpul lor, la vârsta potrivită şi să fim constienţi că omenirea este într-o continuă schimbare. Evoluăm şi este obligatoriu să ţinem pasul cu ea.
Din păcate, nu este uşor să punem în aplicare, întâmpinăm piedici începând cu iniţiativa noastră cât şi din partea societăţii dar merită încercat pentru a nu fi obligaţi să ne ducem zilele profesionale în acelaşi mod cu speranţa că dacă nu luăm atitudine, poate oamenii de lângă noi se vor schimba în bine.
Un text de Isabela Manea
