V-am mai vorbit despre somn, aici. Însă acum voi încerca ceva absolut nou şi anume somnul polifazic (mai multe faze). N-am să mai intru în amănunte întrucât v-am spus cam tot ceea ce era de spus de somn în articolul anterior. Eu am ales să încep cu The Everyman 3-nap. Dacă totul merge bine, voi trece la 4-nap peste câteva luni bune.
Aşteptări
O să fie extrem de greu. În primele 2 săptămâni voi întâmpina probleme fizice, iar abia după prima lună mă aştept ca trupul şi mintea să se obişnuiască cu acest program. O altă problemă o reprezintă faptul că eu trebuie să trag un pui de somn cam la 6 ore, iar dacă voi avea activităţi ce se vor întinde pe o perioadă de 10 ore se vor ivi o serie de probleme. Evident, acestea sunt aşteptările mele.
De ce?
Am ales să încep acest program pentru că în următorul an de studiu voi începe cursurile de la facultate la ora 14:00. Asta înseamnă că în mod clar voi fi tentat să mă culc la 3-4am şi să mă trezesc la 12pm, ceea ce va conduce ca programul meu să fie doar acasă <-> facultate.
Cum?
Cel mai important este să respect cele 20 minute la 6 ore (în cazuri excepţionale şi la 5 sau 7 ore). La un somn de 8 ore, perioada REM (cea mai importantă) ocupă 25% din timp, adică 2 ore. Vă veţi intreba cum voi face eu faţă doar cu 4 ore de somn când eu am nevoie de 2 ore de REM. Eh, după prima lună se va adapta şi mintea, astfel încât eu voi profita la maxim de cele 20 minute (x3) deoarece voi intra aproape imediat în REM. Altfel spus, 2 săptămâni reprezintă pragul fizic, iar o lună reprezintă pragul psihic.
Alt lucru important este să fac sport şi să am grijă la ce mănânc şi ce beau şi mai ales când. Astăzi am dormit de la 4:25 la 7:25, apoi am făcut abdomene şi am ieşit la alergat. În paralel m-am apucat şi de un program de alergat care are ca scop să mă aducă să parcurg 5km în 26 minute într-o perioadă de 6 săptămâni. Nu mănânc cu 2 ore înainte de fiecare somn şi mănânc cu 45 minute după ce îmi fac exerciţiile şi alergarea. Indicat ar fi să mănânc foarte multe fructe. Încerc pe cât posibil să beau cel puţin 3l de apă pe zi şi să nu beau/mănânc nimic din ceea ce conţine cofeină sau elemente de genul acesta.
Voi reveni peste câteva zile cu progresul meu.
4 răspunsuri
The Uberman e Kramer :))
wowww, sucees. sunt curios de experienta, chiar te rog sa postezi progresul
Ori astăzi pe seară, ori mâine voi posta. În principiu, decurge bine.