Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă, pe care nu le poţi pronunţa. (James Earl Jones)
Iubirea este un element instabil. Creşte aşa… ca praful de copt pentru prăjituri când îl combini cu o soluţie acidă. Il simţi acolo, în tine, cum creşte şi creşte şi te umple. La un moment dat îl simţi că a crescut atât de mult, încât nu mai are loc. Ce te faci atunci? Singurul mod în care te poţi elibera de presiunea aceea ce devine insuportabilă este să spui “Te iubesc”.
Când spui asta simţi cum iubirea iese din tine (prin gura ta – singurul loc princare poate ieşi) sub forma unui abur şi se revarsă asupra celuilalt, învăluindu-l, cuprinzându-l şi toropindu-l ca un val de căldură. Tu te uşurezi, iar toată presiunea aceea dispare. Apoi o iei de la capăt.
Nu mă refer la nimic erotic, sexual sau eu ştiu ce altceva are legătura cu Femeia şi Bărbatul. Iubirea poate fi pentru mama ta, sau pentru copilul tău, sau pentru oricine altcineva.
Îi compătimesc pe cei care nu pot spune “Te iubesc”. Am auzit tot felul de justificări. Cum că anumite “lucruri” nu au nevoie de cuvinte, sau că esti ridicol şi dai dovadă de prea multă sensibilitate dacă o spui. Aiurea!
Cred că este nevoie de aceste cuvinte mai mult decât vor unii să recunoască. Şi dacă iubirea este aşa cum o simt eu că este, a spune “ Te iubesc” este un mod simplu şi inofensiv de a îţi permite să fii egoist. O faci în primul rând pentru tine, apoi pentru celălalt. De ce pentru celălalt? Pentru că, uneori, oamenii au nevoie de confirmări. Nu pentru că nu ştiu sau pentru că sunt nesiguri, ci pentru că lucrul acesta îi hrăneşte şi îi face mai puternici. Îi impulsionează şi îi întăreşte. Aşa cum femeile au nevoie să li se spună că sunt frumoase, iar barbaţii că sunt cei mai importanţi.
Eu aş vrea să mi se spună în fiecare zi “Te iubesc”. Sau chiar mai des. Să recuperez toate zilele în care nu mi s-a spus şi pentru toate zilele în care nu m-am simţit iubită.
Consider că a nu putea spune aceste cuvinte este dovada unei impotenţe emoţionale. Dacă simţi, cum să nu poţi spune? Nu pot înţelege asta!
Trebuie să fii puternic pentru a o spune şi totodată destul de slab pentru a avea nevoie. Orice are un opus, iar noi oamenii ne completăm unii pe ceilalţi.
Totul este iubire. Însăşi esenţa existenţei fiecăruia dintre noi. Cum să nu poţi sau să nu ai nevoie să spui “ Te iubesc”?!
Inima umană simte lucruri pe care ochii nu le pot vedea şi ştie lucruri pe care mintea nu le poate înţelege. (Robert Valett)
10 răspunsuri
Draga Luminita, te iubesc mult de tot. Uite ca am spus. Foarte frumos articolul si ai dreptate in tot ce ai spus.
Draga Keren…m-au luat caldurile cand am citit! 😀
Multumesc pentru aprecieri. Sper sa placa tuturor celor care il citesc!
Si eu ma „compatimesc” ,dar personal ,
nu pot spune „Te iubesc”
si nici nu imi place sa mi se spuna in cuvinte „Te iubesc” .Imi place insa sa simt ,imi place sa aud prin fiecare fapta ,vorba buna ,atitudine, etc.
In acest fel pot spune si eu „Te iubesc”.
„Primul „Te iubesc” este cel mai greu de spus, ultimul e cel mai greu de suportat.”-Victor Rechiţian
„Nu mă iubeşte nimeni
Nu mă iubeşte nimeni,
Sunt trist şi sufletul mi-i amărât
Am crezut ca mă iubeşti,
Dar tu m-ai părăsit.
Nu mă iubeşte nimeni,
Stau ca într-o închisoare închis
Şi vreau să fug în paradis,
Dar acesta e doar un vis!
Nu mă iubeşte nimeni,
Şi inima mă doare!
De ce? că nu pot merge,
De ce? că n-am picioare.
Nu mă iubeşte nimeni
Numai părinţii şi cei doi fraţi,
Care de la Dumnezeu
Îmi sunt daţi!
Nu mă iubeşte nimeni,
Dar eu nu regret,
Eu o să iubesc şi o să trăiesc
Până o să-mi bată inima în piept!”-Vladimir Potlog
E foarte frumoasa poezia asta, Mihaela.
Am in teles ce iti place, dar nu ne-ai spus de ce NU iti place sa spui sau sa ti se spuna „Te iubesc”. Banuiesc ca exista un motiv concret pentru care nu iti place.
Mie, una, mi-ar placea sa stiu.
Nu imi place sub forma cuvantului ,este prea des folosit aiurea .
Sotul meu imi spunea in primi ani, Te iubesc ,am pastrat si biletelele lui de Amor ,dar in timp a vazut cu cine are de-a face si a ramas doar in fapte,gesturi si asa au trecut 23 de ani .
Dar imi place sa mi se spuna ,eu il spun ,prin fapte,gesturi,atitudine .
Dragostea se simte, nu se spune.
Este mai incitant asa.
„Daca ai fi o floare eu as fi vantul, ploaia si lumina.
Daca ai fi o stea eu as fi noaptea eterna.
Daca ai fi ocean eu as fi plaja marginita de gandurile tale. Numai pentru a fi impreuna, pentru totdeauna.
Te iubesc.”
O melodie in ton cu articolul :
http://youtu.be/J0BkdKGPTxw
O melodie preferata :
http://youtu.be/zB3AVG81xU8
Cu mentiunea: ” Nu exista zi in care sa nu ma gandesc….”
Dedic randurile urmatoare tuturor celor ce asteapta de la cei ce nu pot sau nu vor sa spuna „Te iubesc!”
Visele mele zboară cu tine spre ţările calde
Sunt firul de iarbă ce se pleacă în bătaia aripilor tale
Eşti umbra trecătoare ce-mi atinge pămantul
Sunt murmurul apei ce-ţi potoleşte setea
Eşti pala de vânt ce-mi atinge frunzele
Şi te întorci mereu……
Iar eu aştept zadarnic să îmi aduci mângâierea.
Tot cautand div.cu „Te iubesc” ,am gasit si daca vrei sa spui si in alte limbi nu doar in Romana :
http://www.mesajededragoste.net/tag/te%20iubesc%20in%20alte%20limbi.html
Si pentru ca este ora 1.20 noaptea cand scriu ,ascult Whitney Houston- love songs ,sotul,catelusii viseaza,eu bananai dupa ceva dragut cu „Te iubesc”.
„Eu iubesc
Iubesc viata, iubesc iubirea
Iubesc soarele si omenirea
Iubesc totul, iubesc floarea
Iubesc aerul si marea
Eu iubesc si voi iubi
Pana moartea va veni
Caci Dumnezeu ce m-a creeat
Dumnezeu m-a inzestrat
Sa iubesc, sa fiu iubit
Sa doresc sa fiu dorit
Plange sufletul in mine
Cand iubirea pleaca, vine
Plange ca un biet copil
Inima cu un dor umil
De iubire si dorinta
De amagire si cainta
O durere mare simti
O placere sa nu minti
Ca a iubi, e foarte bine
Chiar si cand nu ai pe cine”-Florin Dumitru
Înainte de a spune aceste două cuvinte, trebuie să verifici,
în primul rând, dacă nu cumva ţi se pare că iubeşti persoana,
pentru că este posibil să fie doar o iluzie de-a ta şi atât,
iar dacă nu este, în al doilea rând, trebuie să ai curajul
de a fi refuzat, pentru că doare rău de tot să iubeşti mult
şi să fii iubit puţin spre deloc, cum ar spune Mircea Badea.
Nu este nevoie să aşteptăm ziua ta pentru a-ţi spune te iubesc.
Din moment ce în fiecare zi te iubesc şi sunt topit după tine,
de ce să nu spun?… Primul „TE IUBESC” este cel mai greu…
Poate mi se pare că eu te… Şi poate tu nu mă… Ata ete…
Versiunea oficială a domnilor… pentru doamne!
http://www.youtube.com/watch?v=J0BkdKGPTxw
Replica neoficială a doamnelor… pentru domni!
http://www.youtube.com/watch?v=X44XoXyZbIk