Acasa » Atitudine » Schimbare » Sună un prieten

Sună un prieten

N-am în plan să vorbesc despre ”Vrei să fii miliardar?”, ci mai degrabă despre prietenie. Da, știu, e un subiect mult prea vast. Chiar de aia nici nu intenționez să-l acopăr pe tot. Zilele trecute am dat peste un CD cu poze din liceu, adica de acum vreo 6 ani.

Ce mi-am dat seama după alea două ore în care mi-am revăzut aproape toți colegii? Că n-am mai păstrat legătura cu nici jumătate din ei după terminarea liceului.

Prieteni de sezon

Partea cu terminarea liceului e doar un caz. Situații similare se găsesc mai peste tot. Fie că ai participat la un curs de câteva luni, că ai fost într-o tabără, că te-ai implicat într-un proiect de voluntariat, ai avut ocazia sa cunoști oameni noi. Oameni cu care te-ai distrat la maxim și cu care ți-ai propus să păstrezi legătura.

La început totul e bine și frumos, vorbiți cel puțin de două ori pe săptămână. Aveți subiecte de discuție că doar v-ați văzut recent. Doar că pe cum trec săptămânile începeți să vorbiți tot mai rar, fiecare se ia cu alte treburi și relația se răcește. Cam urât !

Nu vreau să fiu prea serios în exprimare dar situația stă în felul următor: niciodată n-o să ai prea mulți prieteni încât să nu mai ai loc pentru alții. Dacă vrei cu adevărat să păstrezi o prietenie cu cineva sigur o să-ți găsești 3 minute într-o săptămână cât să îi trimiți un mesaj și să-l întrebi ce face. Poate te gândești că a uitat de tine, poate că nu te mai vrea ca prieten, poate l-ai supărat în vreun fel; nu ai de unde să știi decât dacă faci un minim efort, să-l cauți. Nu căuta vinovați, nu-i reproșa că n-a mai dat nici un semn de viață de mult timp, nu-i trimite mesaje de mustrare cu care intenționezi să-l faci să sufere în tăcere, măcinat de gândul că nu ți-a mai zis nimic. Din punctul meu de vedere sunteți în aceeași oală, nici tu n-ai fost în stare să te interesezi de soarta lui.

Temă de casă

Sigur te regăsești în situația de mai sus, drept urmare îți propun așa: trimite-i un mesaj / mail / comentariu / scrisoare unui prieten de care nu mai știi nimic de cel puțin 2 luni. Întreabă-l ce mai e nou, povestește-i un pic despre ce-ai făcut tu de când nu v-ați mai văzut și propune-i să vă întâlniți la o cafea, să mai stați de vorbă. După ce ai trimis mesajul mai ai un lucru de făcut: uită că i-ai scris!

Ești un pic confuz? Hai să-ți explic ideea: dacă uiți de mesajul pe care tocmai l-ai trimis, o să-ți vezi de treburile tale în continuare, ca și până acum. Dacă o să te gândești de 5 ori pe zi la el, o să-ți imaginezi tot felul de scenarii prin care să-ți explici de ce nu primești nici un răspuns; iar dacă se adună câteva zile fără nici un semn, în mintea ta vei știi motivul exact: prietenul te-a uitat, nu mai ești destul de cool pentru el, drept urmare nu meriți să-și piardă timpul cu tine (sper că mi-ai simțit tonul ironic).

Adevărul e că nu poți să stii niciodată precis. Poate te grăbești să acuzi atunci când nu e cazul: poate n-a avut timp în perioada aia să-și verifice mesajele, poate i s-a stricat PC-ul, poate e plecat din țară, poate are o problemă serioasă. Nu văd nici un motiv pentru care ar trebui să-ți bați capul cu treaba asta. Tu ți-ai făcut partea ta, i-ai arătat că te interesează soarta lui, mai departe nu depinde de tine.

Ce mai aștepți, apucă-te de scris!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!