În ultima vreme nu mai mâncăm, am învățat că e corect să ne hrănim. Și sunt întru totul de acord cu asta. Totodată, este tot mai dificil să încropești un menu de restaurant fără să pierzi din vedere cel puțin vreo două modele de dietă. Deci, la modul general, avem cam așa: vegetarienii – includ oul și lactatele în dietă sau numai una dintre ele, veganii – au o alimentație exclusiv bazată pe legume, fructe și semințe gătite, raw-veganii – se delectează cu hrană vie (nepreparată termic) care, la rândul lor consumă hrana solidă, deshidratată sau crudă, gen salate sau cei care consumă numai hrană în stare fluidă și ne-vegetarienii, care să nu ne închipuim că ar consuma cu toții de toate și orice, ci fiecare, în funcție de cultură, preferințe, alergii și pofte. Și asta este numai unul din infinitele criterii după care ne diferențiem.
Da, suntem diferiți, din fericire!
Suntem ceea ce suntem datorită emoțiilor noastre. Fiecare atingere a oricăruia dintre simțurile noastre a plămădit prin ecoul din noi, o emoție căreia i-am dat nume. Nu suntem una cu emoțiile noastre dar identitatea noastră este dată exact de felul în care le conștientizăm și cum ne raportăm la ele sau mai exact ce atitudine luăm în fața lor. Asta presupune cunoașterea lor și prelucrare.
Pentru a mă împlini îmi construiesc un stil prin fiecare răspuns pe care-l dau vieții.
Necesitatea de stabilitate și securitate te învață să-ți menții echilibrul și puterea prin intermediul corporalității.
Nevoia de comunicare, de proximitate te învață să te îndrepți către oameni, să intri în relație, să-ți faci prieteni. Aici constați că ai gusturi și devii atent la plăcerile tale. E momentul în care te delimitezi. Pentru a intra într-o relație, musai să știi unde se termină “mine” și de unde începe “tu”. În felul acesta îți faci o idee cât de aproape poți să-l primești pe celălalt.
Iar pentru că suntem în permanență în preajma celorlalți începi să te-ntrebi “ce aduc eu valoros în această relație, cu ce particip eu?” Începi să explorezi în interior căutându-ți propriul filon de aur din nevoia de a fi tu însuți.
Asta face parte din devenire și se numește viață atâta timp cât sunt în mișcare și toleranța se instalează prin împlinirea celor trei paliere ale identității personale.
Stilul meu de alimentație spune ceva despre mine și dacă este un stil asumat îmi lasă spațiu pentru a înțelege faptul că celălalt este diferit. Ce se întâmplă însă dacă simt că nu sunt acceptat așa cum sunt? Gusturile mele, felul meu de a fi, poate chiar propria valoare sunt puse sub semnul îndoielii. Acest lucru este resimțit ca o agresiune la adresa mea care provoacă durere, teamă, disconfort, intruziune și declanșează în mod automat semnalul de alarmă: pregătirea pentru apărare sau chiar atacul. Iar asta este resimțită din partea opusă tot ca o agresiune, deci s-a declanșat conflictul!
Situațiile de felul ăsta se petrec la tot pasul și chiar dacă nu se continuă prin trecere la act lasă în urmă un balast emoțional.
Ce fac?
Pot suporta ocolind problema sau pot accepta faptul că “cineva nu mă place așa cum sunt” dându-i spațiu și lăsându-l să fie, pentru că este loc și pentru mine așa cum sunt, dar și pentru el.
Toleranța este despre a-i permite celuilalt să nu mă accepte mai mult decât despre a revendica acceptarea cu orice preț. Toleranța începe cu mine și este spațiul pe care eu îl ofer și nu ceea ce aștept de la celălalt.
