Când eram prin clasa a 8-a mama mea mă compara cu toţi colegii de clasă ce aveau note mai mari ca mine la materiile la care eu eram prost. Punct. Mai citeşte o dată prima frază căci sigur n-ai înţeles din prima.
Şi acum să explic… Mama făcea două lucruri oribile: 1. Mă compara doar cu cei mai buni ca mine. 2. Mă compara doar la materiile la care eu eram slab pregătit.
Ce spera ea să facă? Cred că încerca să mă motiveze… Ce făcea de fapt? Mă demoraliza complet, mă făcea să-mi urăsc colegii pentru că au note mai mari, mă facea să-mi urăsc profesorii la care aveam note mici, mă făcea să nu-i mai spun când se anunţă şedinţele cu părinţii etc.
De ce ne comparăm între noi?
De fapt… de unde a pornit toată chestia asta cu comparatul? De ce ne uităm în grădina altuia? De ce ţinem morţiş să avem o maşină mai frumoasă ca vecinul? De ce vrem să ştim ce salariu are colegul?
Răspunsul e logic şi simplu: Faptul că noi ne comparăm este ceva natural, aproape instinctiv. Aşa aflăm de fapt mai multe despre noi înşine. Dar oare-i bine să ne comparăm atât?
De ce nu-i bine să ne comparăm?
Pentru că cei mai mulţi dintre noi fac comparaţiile acestea într-un mod foarte greşit. Nu ştiu eu să explic de ce am ajuns să ne uităm la ce salariu are vecinul în loc să ne uităm la cât de productiv este el de fapt… dar în fond despre asta-i vorba: Facem comparaţiile greşite.
Când mama mă compara cu colegii ea avea în vedere doar notele lor – uita de interesul lor faţă de şcoala (în general) sau de interesul lor faţa de acel subiect, acea materie. V-am spus că nu mă compara cu restul clasei când eu eram cel mai bun din clasă – şi erau câteva materii la care eu eram cel mai bun. De ce? Probabil pentru că mă pasiona acea materie. Mama mea uita această perspectivă.
Comparându-ne ajugem din nou la „bine” şi „rău”, „frumos” şi „urât”, de fapt … la „pozitiv” şi „negativ”. Ceea ce nu-i tocmai recomandat.
Lucrurile nu sunt bune sau rele în sine, gândirea noastră le face să fie astfel.
– William Shakespeare
Eu prefer să nu mă mai compar cu nimeni. Sunt unic!
Da, e adevărat, comparându-mă cu alţii mă pot motiva. În fond sunt mai bun, mai inteligent, mai arătos, mai sportiv ca atâţia! Dar de fapt… cât timp o să mă mai motiveze povestea asta? Nu mă mai motivează. 🙂
Am hotărât că-s unic. Am pasiunile mele care mă fac să fiu diferit de oricine altcineva. Refuz să mă compar cu oameni în general: Şi cu cei mai slabi ca mine, şi cu cei mai buni ca mine. Rezultatele comparaţiilor sunt mai puţin satisfăcătoare decât faptul că eu sunt diferit, unic, special.
Şi nu, nu recomand să duceţi o viaţă falsă comparându-vă doar cu cei mai slabi ca voi – astfel încercând să vă motivaţi. E o idee proastă. Şi oricum… după un timp veţi ajunge ca mama mea: Îi veţi vedea doar pe cei de deasupra voastră.
Un om care se compara toată ziua cu cei din jur e un om care se limitează.
14 răspunsuri
Nu as putea sa ma compar cu cei din jur. Nu am putut niciodata. Si asta nu dintr-un orgoliu prea mare ci pentru ca intr-adevar fiecare dintre noi este unic.
Toti oamenii au nevoie de un feedback, si succesele noastre se raporteaza la succesele celorlalti. Daca n-ar mai exista concurenta n-ar mai exista calitate. Pana la urma este necesar si acest „rau” tocmai pentru faptul ca ne concretizeaza actiunile pe care le-am infaptui in van fara oglindirea lor cu alte actiuni similare. Stiu ca este o atitudine specific masculina, dar fara comparatia cu ceilalti ne-am pierde valoarea in fata noastra. Si in general e bine sa compari intr-un mod constructiv nu demoralizator. Intr-un fel sa inveti din greselile altora pentru a le indrepta pe ale tale.
@Ionuţ – de acord. am şi spus că este normal şi natural să facem asta … doar ca problema pe care am observat-o eu este că oamenii, cel puţin din mediul meu, nu mai fac comparaţiile corecte. „corecte” sunt cele de care spui chiar tu. 🙂
Vreau sa iti multumesc pentru postul asta. Meditand asupra celor citite mi-am dat seama ca si eu ma compar cu cei din jurul meu si ma raportez foarte des la parerile altora despre mine.
De acum inainte o sa lucrez asupra unicitatii de care vorbesti in articol si o sa incep pur si simplu sa ignor gandurile de comparatie precum si parerile altora despre mine.
Sunt de acord cu cel tot ce ai spus mai putin un lucru si anume ca sa nu te compari cu nimeni. Eu consider ca cea mai buna comparare este cu tine insuti. Asa obtii un feedback obiectiv si esti intotdeauna motivat sa imbunatatesti 🙂
@Paul – tu vorbesti despre o autodepasire? adevarul e ca si eu ma compar cu mine de acum 2 zile… imi place sa ma autodepasesc.
Nu neaparat autodepasire… dar cred ca poti sa ii spui si asa. E acel sentiment ca pot sa fiu un pic mai bun decat sunt acuma. Ce spune Tony Robbins prin CANI
ca orice om, m-am comparat de nenumărate ori cu ceilalţi, dar asta n-a schimbat nimic. comparându-ma cu ceilalti pot zice că m-am pus in mai multe situatii şi am iesit cu un oarecare „profit” mereu .
„Nu as putea sa ma compar cu cei din jur.” eu te contrazic, aceste comparatii fac parte din noi…sunt sigur ca cel putin odata te-ai comparat cu ceilalti.
cred ca ar trebui sa ma compar dor eu pe mine,cu mine dar un pic in raportare si cu ceilalti pentru a-mi vedea real care imi sunt calitatile sau defectele si ce trebuie sa schimb pentru a fi mai bun si a ma simi mai bine
Daaa, mi se mai intampla. Si se intampla sa ma compar si pozitiv, si negativ.
Mama ma compara tot timpul cu fetitele de varsta mea,caci eu eram ba in varful copacului,ba zdrelita la maini si picioare,ba veneau mamicile de baieti sa se planga ca le bat odraslele….Cand am mai crescut….rareori aveam 10 la purtare….Am fost unica,nu-i asa ?????De un lucru sant insa sigure :mama a fost intotdeauna mandra de mine …caci asa sant mamele !!!!!