Acasa » Dezvoltare personală » Programe » Ultima zi de provocare şi concluziile

Ultima zi de provocare şi concluziile

Această săptămână pentru mine a însemnat să îmi rafinez unul din exerciţiile pe care eu personal le folosesc de mai bine de un an. Am reuşit împărtăşindu-mi experienţele să descopăr ce greşeli au şi unde să le îmbunătăţesc. Desigur, acest lucru a fost posibil şi datorită unor feedbackuri ce m-au facut să văd dintr-o altă perspectivă.

Am sa trec cât pot de scurt toate micile discipline pe care le-am prezentat anterior precum şi procesul de plănuire:

Procesul de plănuire

1. Începe de cu seara să plănuieşti ce vrei să faci pentru ziua următoare. Care sunt cele mai importante rezultate pe care vrei să le obţi in următoarea zi?

2. Priorizează taskurile. După ce ai scris cam 8-10 taskuri pentru următoarea zi începe să le pui un A celor mai importante, un B celor destul de importante şi un C celor nu chiar aşa de importante.

3. Ordinea. Uită-te la acele taskuri care au nota A şi pune-ţi întrebarea: „Care dintre acestea este cel mai important?”. Pune-i acelui task un A1 şi continuă acest proces până când fiecare task are o literă şi o cifră.

4. Nivelul optim de rezultate. Dupa ce ai ales o ordine în lista ta selectează acele rezultate pe care le doreşti foarte mult să le ai pentru ziua următoare. Dacă ai început acest exerciţiu de puţin timp îţi recomand să ai un nivel optim de rezultate undeva pe la 1-3 taskuri. De ce? Deoarece ai nevoie mai întai să îţi formezi obiceiul, după aceea îl îmbunătăţeşti. Este FOARTE IMPORTANT ca în fiecare zi să îndeplineşti cel putin nivelul optim de rezultate. Dacă reuşeşti mai mult, bravo ţie, dar fi foarte atent ca să nu existe nici măcar o zi în care să faci mai puţin de nivelul optim de rezultate. După ce ai reuşit să îndeplnesti aceste rezultate poţi să îţi foloseşti timpul în ce mod doreşti dar doar DUPĂ.

5. Recompensează-te. După ce ai reuşit sa îndeplineşti nivelul optim de rezultate sau chiar ai făcut şi în plus, nu uita să te recompensezi într-un fel, în orice fel.

6-1

Eu folosesc în viata mea principiul biblic şi anume că atunci când Dumnezeu a creat lumea a făcut-o în 6 zile iar în cea de-a 7 s-a odihnit. Aşa cum l-am formulat eu principiul 6-1 înseamnă 6 zile rezultate, 1 de odihna. În cele 6 zile tot ceea ce este nevoie este să îndeplineşti acel nivel optim de rezultate iar în cea de-a 7-a zi nu face nimic care să aibă legătură cu munca. Îţi recomand acest principiu.

Observaţii:

Poate părea un proces foarte elaborios şi complicat dar în realitate nu este. Mie îmi ia cam 5-10 minute la sfârşitul fiecărei zile pentru a vedea ce am reuşit să fac în ziua respectivă şi pentru a plănui ziua următoare.

În cele din urmă beneficiile acestui mic obicei, făcut în fiecare zi, sunt enorme. Mult succes.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!