Acasa » Atitudine » Schimbare » Voi regreta doar lucrurile pe care nu le-am încercat

Voi regreta doar lucrurile pe care nu le-am încercat

De ce ne este frică să încercăm lucruri noi?

De unde vine acea teamă de eșec și ce trebuie să facem ca să o învingem?

Sunt multe persoane cărora le pasă de ceea ce vorbesc ceilalți, de ceea ce gândesc despre ei, de cum îi stigmatizează. Nu cred ca este vina lor, consider că este vina sistemului, așa au fost crescuți și învățați.

Să nu cumva să facem o greșeală, pentru că toată lumea va râde de noi, o să facem familia de râs, cum vor mai putea părinții să iasă în societate?

Cu concepția asta am crescut.  Am moștenit-o de la părinți, bunici, străbunici.

Observ că lumea se mai emancipează, începe să mai renunțe la prejudecăți și la stigmatizări. Dar odată ce ești educat în acest sistem, îți este greu să privești altfel lucrurile.

De ce să nu încerci un job nou, unul la care să te duci de plăcere?

La început poate fi greu până te acomodezi, dar de ce să îi asculți pe cei din jur care te îndeamnă să fii ca un robot, la un job care îți aduce un venit decent, dar care nu te caracterizează?

Altădată. O voi face, dar nu e timpul. Luna viitoare, anul viitor, peste doi ani.

Câți nu au spus asta?

Nu, nu mâine, astăzi.

Voi regreta

Astăzi este momentul să faci o schimbare. Astăzi este momentul să îți găsești impulsul necesar să faci ceea ce îți place. Peste un an va fi prea târziu, pasiunea ta va fi îndepărtată ușor ușor de monotonia zilnică, de programul pe care trebuie să-l urmezi ca și când ai fi un robot.

 Astăzi, fă o schimbare pentru tine. Ceva ce ți-ai dorit să faci de mult. O să te simți mult mai bine mâine, când te vei uita în urmă. Acesta va fi primul pas. Primul pas să faci ceea ce vrei tu, nu ceea ce vor alții.

 De ce anume ți-e frică, mai exact?

  • Ți-e frică să nu râdă colegii de tine dacă faci ceva greșit?
  • ți-e frică să nu îți pierzi locul de muncă?
  • ți-e frică de ce vor spune apropiații dacă nu reușești din prima?

 Și ce dacă o să faci o greșeală la început? nimeni nu s-a născut învățat, din greșeli învățăm. De cele mai multe ori, cei care au început cu câte o greșeală, au devenit printre cei mai buni în cele din urmă. Trebuie să-ți găsești motivația necesară pentru a trece peste.

Nu trebuie să fii cel mai bun în toate domeniile, trebuie să îți găsești acel loc, sau acel lucru pe care să-l faci de plăcere. Riscă și vei avea de câștigat.

De curând, am auzit într-o melodie, versurile nu voi regreta niciun lucru pe care l-am făcut, doar lucrurile pe care nu le-am încercat.

De ce să ajungi la o vârstă la care să spui „mi-ar fi plăcut să vizitez…./ poate era mai bine dacă mergeam la jobul x/ dacă mergeam la facultate unde îmi doream eu, nu unde au vrut părinții mei…..” . Nu trebuie să aștepți să treacă viața pe lângă tine. Trebuie să acționezi și să nu te lași influențat de cei din jur.

 Ce trebuie să faci ca să scapi de teama de eșec?

  • trebuie să încerci lucruri noi
  • să nu renunți când ai întâmpinat prima piedică
  • trebuie să perseverezi
  • să crezi în tine și în capacitățile tale

  Cel mai greu este să faci primul pas. Lasă în urmă concepțiile cu care ai fost crescut. Abordează viața din perspectiva ta și cel mai important, nu-ți fie teamă de eșec, pentru că uneori, dintr-o greșeală înveți să fii cel mai bun.

      E viața ta, tu știi care e cea mai bună cale, tu știi persoanele pe care trebuie să le păstrezi lângă tine și trebuie să le recunoști la timp pe cele care te țin pe loc și nu te lasă să îți întinzi aripile și să devii cineva în viață. Astăzi, trebuie să faci o schimbare.

Beatrice Mare

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!