La multi ani drag cititor.
Urmează să vă împărtășesc un gând la început de an, un articol sincer despre mine, cine sunt eu și cine am devenit în tot acest scurt timp.
Aseară îmi spunea Paul – Elena, mâine ai 27 de ani. Întotdeauna mi s-a părut vârsta de 27 de ani că treci așa parcă brusc ”în lumea matură”. 🙂
Azi dimineață mă gândeam la vorba ceea – ”Am 50 de ani dar mă simt ca de 30 (sau altă vârstă)” și să vă spun sincer, cam râdeam, pentru că nu-i întelegeam sensul.
Îmi ziceam: hai măi, fii un pic mai realist, cum să spui așa ceva, de ce să-ți ascunzi vârsta, cum să te simti mai tânăr?! 🙂
Și da, asta am realizat și eu azi dimineață.
Ha- ha- ha, exact ca vorba de mai sus – am 27 de ani, dar parcă tot fetița aia sunt de 21 de ani când am terminat licența și urma să merg cu Erasmus în Franța pentru un an.
Nustiu Doamne ce-am făcut în toți acești ani, dar parcă tot la fel am rămas:
- parcă un pic prea naivă,
- un pic prea temătoarea,
- un pic prea fără îndrăzneala aia nesimțită care îți cam trebuie în unele situații,
- un pic prea timidă,
- un pic prea zâmbareată când nu știu ce sa răspund, 🙂
- un pic prea plângăcioasă,
- un pic prea curioasă când nu este cazul,
- un pic prea egoistă,
- un pic prea supărăcioasă,
- un pic prea pesimistă…
- probabil mai găsesc, însa nu vreau să mă gândesc la asta acum. 🙂
– Stai măi Elena un pic să clarificăm – toți cunoscuții tăi ți-au zis că te-ai schimbat enorm în ultimul timp și ca nu ești chiar așa cum te-au cunoscut în facultate, te-ai schimbat și lucrurile merg spre bine, mai ales de când ești mamică, vai ”cât ai mai crescut”. 🙂
– Într-adevăr am crescut cu vreo 4 kg în urma sarcinii. :))
Dar, dacă stau să mă gândesc, într-adevăr m-am schimbat, pentru că l-am intâlnit pe Paul.
Am schimbat Oradea pe București și câteodată, chiar dacă îmi este dor de liniștea orașului din capătul celălat de țară, București mă reprezintă.
În acești 3 ani am cunoscut mulți oameni de la care am învățat câte ceva.
Le multumesc la toți care mi-au ieșit în cale, chiar dacă a fost doar cu un zâmbet sau cu o formă simplă de salut. Când îi văd în poze sau mii amintesc le mulțumesc în gând pentru că simt că am învățat ceva de la ei.
Nuștiu cum am reușit să evoluez așa de mult în atât de puțin timp… anturajul…
Probabil că mediul și persoanele cu care te înconjori – sau te urcă sau te coboară. Pe mine m-au urcat.
Niciodată nu am fost bună la literatura română pentru a reuși să transmit ceea ce gândesc și ce simt prin vorbe. Însă sper să reușesc să mă fac înțeleasă. 🙂
Vreau să le mulțumesc la toți cei care m-au întâlnit, m-au cunoscut, care mi-au zâmbit și care mi-au vorbit.
Probabil nu am fi nimic și nu am reuși ceea ce ne propunem pe lumea asta fără oamenii pe care-i întâlnim care deși aparent îi întâlnim întâmplător, ne devin apropiați sau prieteni mai apoi.
Cel mai recent exemplu este că acest revelion l-am întâlnit împreună cu aproape 30 de persoane în vârf de munte. Ne-am adunat ”întâmplător” însa nu fără motiv. Puterea grupului…
Probabil, fiecare persoană vine cu un scop în viața noastră.
Vreau să-ți mulțumesc și ție cititorule din capătul celălalt al internetului că ai rabdare cu mine și-mi acorzi atenția ta.
Că mă citești, chiar dacă poate nu rezonezi uneori cu ideile mele și ai răbdare cu mine.
Pentru că mă susții și-mi dai curajul de a continua să scriu aici pe blogul acesta minunat, care crește frumos în direcția extraordinară de motivațională. 🙂
Și nu în ultimul rând, îi mulțumesc, da îi mulțumesc, persoanei care mi-a ”făcut cadou de 1 decembrie” furându-mi telefonul din autobuz pentru că am realizat că lucrurile (fie el iphone 6 :)) ) nu te fac fericit pe termen lung ci persoanele care te înconjoară. Persoanele care te iubesc și te acceptă așa cum ești, te iubesc necondiționat și oricând te vor ajuta.
Un gând de final – Da, am 27 de ani, sunt o mămică tânără și o femeie deja. :))
Un răspuns
Frumos articol 🙂