Zâmbete străine

Azi am simţit pe propria-mi piele puterea zâmbetului, şi nu a unuia… ci a vreo 5. Şi nu venite din partea prietenilor, ci a oamenilor necunoscuţi. Hai să vă povestesc despre zâmbete străine:

Duminică, 8 decembrie 2013, ora 11.30. O zi puţin înnorată, oameni puţini pe stradă şi trişti… gri… supăraţi. Ajung la metrou şi mă aşez liniştită pe peron, aşteptând metroul. Soseşte după aproximativ 4-5 minute. Aproape gol. Mă urc, îmi dau ghiozdanul jos de pe umăr şi mă aşez pe un scaun. După 2-3 staţii se umple; îmi dau iPod-ul la maxim si stau la locul meu. La un moment dat ridic ochii din pământ şi văd cum îmi zâmbeşte o doamnă.

Iniţial am crezut că zâmbeşte cuiva de lângă mine, dar nu… eram singură pe partea aceea. Am căutat să văd dacă stă de vorbă cu cineva şi poate acea persoană a făcut-o să zâmbească… răspunsul e iar nu. Era singură. N-am ştiut cum să reacţionez şi am plecat capul, am început să mă joc pe telefon. După 2-3 minute, doamna coboară, ridic capul din pământ şi văd un alt domn care îmi zâmbeşte. Prima întrebare pe care mi-am pus-o: „Oare am ceva pe faţă?” Am zâmbit şi eu timid… şi atât.

După alte 3-4 minute mi-a venit şi mie rândul să cobor. În timp ce metroul încetinea la sosirea pe peron, stăteam în faţa uşilor şi priveam oamenii care voiau să urce în metrou. Când aproape s-a oprit mi-am fixat, fără să vreau, privirea pe o persoană, un puşti de până în 18 ani, aflată de cealaltă parte a geamului uşii. Văzând probabil că mă uit ca nebuna la el a reacţionat cum nu se putea mai bine: mi-a zâmbit!

De data asta am zâmbit şi eu în timp ce ieşeam din metrou şi treceam pe lângă el, după care mi-am băgat căştile în urechi şi am pornit către destinaţie. Pe drum, în timp ce priveam prin oamenii din faţa mea şi mă gândeam la cele 3 zâmbete pe care tocmai le-am primit total gratuit, ceva îmi atrage atenţia. O fetiţă de nici 5 ani, ţinută de mâini de mama ei îmi zâmbeşte al naibii de frumos. La un asemenea zâmbet nu am putut să rămân impasibilă şi, bineînţeles, că am zâmbit şi eu la fel de tare şi puternic, un zâmbet sincer, venit din suflet.

Şi dacă am zis 5 zâmbete străine şi am pomenit doar de 4, al cincilea a fost un fel de „bonus”, venit la dublu, din partea unui cuplu atunci când au văzut zâmbetul copilei şi reacţia mea.

Şi uite aşa ajung la sală unde am parte de un meci amical mai mult decât binevenit şi reuşit datorită acestor gesturi simple, dar atat de necesare! Mai ales că erau venite din partea unor străini.

Zâmbiţi dragilor… zâmbiţi oricui simţiţi!