Acasa » Dezvoltare personală » Fericire » 5 lucruri mărunte de care probabil ai uitat

5 lucruri mărunte de care probabil ai uitat

Foloseşte la maximum resursele la care ai acces

Am observat că foarte mulţi oameni sunt de cele mai multe ori uimiţi atunci când văd o persoană care suferă de un handicap fizici şi care dă semne clare că este fericită. Cum poate o persoană care se află într-o astfel de situaţie, fiind restricţionată din punct de vedere fizic, să fie fericită? Cel mai probabil, răspunsul se află în modul în care această persoană reuşeşte să folosească resursele pe care le are la dispoziţie. Stevie Wonder era orb şi asta nu l-a împiedicat să-şi folosească la maximum auzul pentru a-şi exprima pasiunea sa pentru muzică. Iar asta i-a adus 25 de premii Grammy.

Savurează bucuria ce vine natural din plăcerile simple ale vieţii

S-ar putea să-mi spui că mă repet însă această idee este cu adevărat importantă: cele mai bune lucruri în viaţă sunt gratuite. Acestea vin sub formă de placeri simple şi de cele mai multe ori îşi fac apariţia chiar în faţa ta, în locuri în care nici nu te aştepţi şi în momente surprinzătoare. Este vorba de acele situaţii în care îţi acorzi câteva momente să observi reflexiile de portocaliu şi roşu aprins de pe suprafaţa apei, în timp ce înspiri profund şi te relaxezi. Observă aceste întâmplări atunci când au loc şi dă-ţi seama că atunci când ai parte de ele cu regularitate, vei începe să observi cum trăieşti momente de fericire care nu sunt declanşate de ceva anume…doar se întâmplă.

Aminteşte-ţi mereu de obiectivele tale şi direcţia în care mergi

Dacă nu faci acest lucru, este ca şi cum ai semna un contract cu tine însuţi că vei face doar lucruri nesemnificative şi-ţi vei umple timpul cu nimicuri. Atunci când îţi îndrepţi atenţia către interior şi reflectezi asupra lucrurilor care ţi se întâmplă în viaţă, acest lucru în sine te ajută să-ţi menţii atenţia în mod conştient asupra lecţiilor pe care le-ai învăţat şi încotro vrei să mergi mai departe, oferindu-ţi astfel oportunitatea să te realiniezi la ceea ce este cu adevărat important pentru tine, oricând este nevoie.

Pătrează-ţi nişte timp pentru călătorii spontane

Câteodată situaţiile oportune bat la uşă în nişte momente suprinzătoare. Tocmai de aceea, asigură-te că ai destulă flexibilitate în program astfel încât să răspunzi într-un mod corespunzător.

Trăieşte în “Aici şi Acum

Aici este cel mai puţin de spus. Momentul de “Aici şi Acum” este practic singurul moment pe care-l ai. Chiar Acum se desfăşoară viaţa în jurul tău. Ai grijă să fii atent/ă când se întâmplă acest lucru.

Vlad Negrilă – NLP Trainer

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!