Poate că prima impresie nu contează în toate situațiile, de cele mai multe ori având ocazia să impresionăm la următoarele întâlniri, însă nu este și cazul interviurilor de angajare. Așadar, reține faptul că, în cazul unui interviu, cea mai importantă parte sunt modul în care te pregătești, respectiv prima parte a interviului – prima impresie pe care o lași celor cu care relaționezi.
Primul gând care îți vine în minte atunci când urmează să te prezinți la interviu este ca imaginea (inclusiv zâmbetul) să fie cât mai plăcută. Pe lângă modul în care te prezinți, de-a lungul anilor va fi nevoie de perfecționare continuă, indiferent că este vorba despre specializare, despre urmarea unui curs de informatică, înscrierea la un modul superior la cursuri engleză pentru a-ți îmbunătăți nivelul de limbă. La fel de utile sunt și cursurile de dezvoltare personală, fiind un prilej de dezbatere a anumitor probleme sau dificultăți întâmpinate atât în domeniul profesional, cât și în alte domenii ale vieții.
Iată câteva secrete – Cum poți face o impresie bună la interviul de angajare?
Unii spun că angajatorul își dă seama încă din primele 30 de secunde dacă o persoană este sau nu potrivită pentru postul vacant. În teorie, pregătirea pentru interviu este facilă, rapidă și fără prea multe bătăi de cap, mai ales pentru cei care nu sunt la primul job. Cum poți face o impresie bună la interviurile de angajare, oricare ar fi experiența profesională?
- Îmbrăcămintea
Jobul pentru care aplici impune ținuta pe care o vei purta la un interviu. Cele mai multe companii au un cod vestimentar cu care te-ai familiarizat deja, astfel că optezi pentru o ținută office, în culori neutre sau nonculori. Bineînțeles că dacă ești o persoană creativă, iar jobul pentru care aplici nu impune codul vestimentar strict, vei purta o ținută care te caracterizează, potrivită cadrului în care te prezinți.
- Nu întârzia, dar nu merge prea devreme
Fie că este primul interviu sau nu, nu întârzia! În principiu, dacă ajungi cu 10-15 minute înainte de ora stabilită e perfect, așa că evită să mergi cu o jumătate de oră mai repede.
- Pregătește-te să discuți despre tine
Chiar dacă mergi la un interviu de angajare într-un domeniu în care excelezi, pregătește-te să răspunzi și unui set de întrebări care nu are legătură cu pregătirea și activitatea profesională. Vorbește deschis despre pasiunile tale, despre așteptările pe care le ai și, în general, răspunde sincer tuturor întrebărilor care îți sunt adresate: onestitatea este o calitate căutate de toți angajatorii.
- Documentează-te despre job și companie
Este unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont: citește mai multe despre poziția vacantă pentru care aplici, dar informează-te și despre compania în care aplici. În zilele prezente, acest lucru este extrem de ușor, prin intermediul site-ului web sau prin urmărirea canalelor de socializare și site-urilor business (Linkedln, Facebook, Instagram).
- Pregătește-ți portofoliul de prezentare
Actualizarea CV-ului reprezintă o sarcină care îți revine în mod constant. Pe lângă realizarea unui CV atractiv, cu toate datele complete și actualizate, adaugă și micile și marile împliniri: absolvirea unui modul de cursuri engleză, franceză, germană, spaniolă.