„Bă, în ţara asta de rahat nu poţi să faci nimic! Tu nu vezi?! Du-te bă afară! Pleacă! E mai simplu afară. Şi nu te chinui cu ăştia.”
OK. Asta e o parte din realitatea din jurul nostru. Ce (ne) facem?
Am 2 filme pentru tine + un experiment. În filmul 1, fără vreo pretenţie de analiză riguroasă, vizionăm împreună 4 scene, adică alternative de comportament la „statusul” descris mai sus. Vezi că e mai mult o glumă, nu o lua prea tare în serios. Apoi am pregătit filmul 2 – dacă ai chef şi timp de ajuns până acolo. La final o să vezi şi experimentul pe care ţi-l propun.
FILMUL 1.
Scena 1. CE FAC MAJORITATEA OAMENILOR? Un fel de Valea Plângerii, o complacere veşnică în realitatea nu tocmai roz, uneori vânătoare de pisici şi de capre ale vecinului, fugărirea căţeilor (comunitari) cu covrigi în coadă, iluzie de cai verzi – pe pereţi sau nu.
FINALITATEA: plânsete, „caterincă”, senzaţional, greve, crime’n stradă, divorţ în direct. Măcar e zgomot…
Scena 2. CE FACE MAJORITATEA MICĂ? Meci de tenis. Ai fost la vreun meci de tenis? Majoritatea mică aude mult, ascultă puţin. Mai mult se amuză sau se minunează. Unii chiar pleacă din ţară. Dar fără prea multă dramă. Pur şi simplu pleacă. Definitiv sau doar pentru o perioadă de timp. Într-un fel, majoritatea mică sunt cei fericiţi. Pentru că atenţia lor este direcţionată la păpica de la prânz, la party-ul de saptămâna trecută, la noul mobilier din casă.
FINALITATEA: ceva mirare + fericire parţiala = realitate paralelă.
Scena 3. CE FACE MAJORITATEA ŞI MAI MICĂ? Sunt şi câţiva „lunatici” care strigă la Lună. În fiecare lună. Chiar în fiecare zi. Ce strigă? Păi divese: cum că noi avem mare, dar şi munte. Cum că avem olimpici, premii internaţionale, filme bune, cultură, oameni inteligenţi. Cum că e o mare prăpastie între „viaţa publică” (?) şi România reală. O parte din „lunatici” mai fac şi câte ceva relevant ca să-şi susţină strigătele la Lună.
FINALITATEA: multe strigăte la Lună + energie multă investită.
Scena 4. CE FACE MAJORITATEA MINORĂ? Nimic. Ei sunt ocupaţi cu ale lor. Toate’s noi şi toate’s vechi. De fapt, probabil că ei sunt fericiţi. Sunt Zen. Mai mult decât Zen. Sunt cei care au acelaşi comportament şi in România şi în Congo (scuze celor din Congo, dar nu aveam alt nume de ţară în minte) şi în State sau unde vreţi voi.
Hai să schimbăm niţel cadrul. Dacă mai eşti pe aici, hai să trecem la Filmul 2.
FILMUL 2.
Despre cultura organizaţională şi „cultura de ţară”.
Pentru că lucrez în training şi resurse umane iţi propun să facem o paralelă între cultura organizaţională şi „cultura de ţară”. Mai în glumă, mai în serios.
Pe scurt, avem de-a face cu un set de norme, reguli, valori şi simboluri utilizate de o adunare de oameni, fie ea şi un „popor”.
Într-o organizaţie reţeta pare simplă, nu? O sumedenie de pixuri, discursuri înflăcărate, tricouri, calendare, relaţii între oameni şi agende cu sigla frumos vorbitoare. Toate în aşa fel încât inima indivizilor să vibreze „a grup”, a apartenenţă. „Eu”-l devine “Noi”. „Noi” suntem mari şi frumoşi, „Noi” facem ca lucrurile să se rostogolească la vale, „Noi” mişcăm lumea.
Dar ce facem cu-cool-tura de ţară? Judecând după aceste criterii, aparent ai spune că „Noi” nu prea mai avem cultură de ţară. Tot ce înseamnă simboluri, valori se pare că le-am cam rătăcit printre dosarele nomenclaturiştilor. Ca să nu mai vorbim de norme şi reguli…
Teoria, însă, ne spune că o organizaţie are o cultură organizaţională, fie că şi-a propus, fie că nu. Fie bună, fie rea, în funcţie de un standard comun acceptat. Probabil şi noi ca… adunare avem un soi de cultură, fie ea rea sau bună.
Ce faci însa cu acea cultură care devine stil de viaţă? Şi acel stil de viaţă devine nociv. Ce faci când „Noi” suntem infestaţi de propria cultură? Ce faci când „Noi” am ales cultura negativă? Şi ea ne alege pe noi? Aproape că avem în ADN-ul culturii noastre „mondene” să nu ne placă de noi. Să nu ne prea pese de noi… Sau?
Ce facem? Păi filmul 1 era cel cu alternativele. Şi poate mai găseşti tu şi alte „majorităţi”. Acum vreau să împărtăşesc cu tine un gând. Un gând despre o formă de patriotism…
Despre patriotismul “cool”.
Îţi propun o formă de patriotism. Patriotismul “cool”. Nu întâmplător folosesc asocierea cu un cuvânt în limba engleză, deşi ştiu că îi voi supăra pe cei care apără fiecare cuvânt din limba română. Pe de altă parte, nu cred în naţionalismul extrem. Mai mult, cred că forma extemă de naţionalism ne aduce mai multe prejudicii decât beneficii.
Tocmai exagerarea diminuează puterea patriotismului, făcându-l să pară o deviaţie nesănătoasă. Cum am scris şi pe site-ul lui Mihail Muşat (mulţumesc, Mihail!) cred că este sănătos să promovezi cultura, ţara şi locurile în care ai crescut, cum la fel de important este să vezi şi realitatea, să nu ai o lentilă care să-ţi ascundă părţile negative. Împăcat cu cine eşti şi dornic să construieşti lucruri, ai o şansă să schimbi în bine lucrurile. Simplu de zis. Multă muncă de făcut.
APROPO DE MUNCĂ, ÎŢI PROPUN UN EXPERIMENT.
Gândeşte-te cu câţi oameni din jurul tău vorbeşti despre România. De pildă – în ultima lună. Cu câtă lume ai vorbit despre România în ultima lună? Asta e şansa noastră: noi vorbim mult de ţara noastră. Facem mai puţin, da, dar vorbim mult. Un străin care ajunge în România şi ne cunoaşte o să ne spună că e multă energie investită pe subiectul „România”.
Ce-ar fi să vorbeşti timp de o lună de bine despre România cu prietenii tăi? Nu agresiv de bine, căci s-ar putea să primeşti priviri ciudate. 🙂
Timp de o lună încearcă să găseşti lucruri pozitive în realitatea în care trăieşti. Alege-ţi subiectele preferate (constructive) de conversaţie, caută soluţii pentru proiectul de la birou (şi nu doar probleme), încurajază-i pe cei din jurul tău să facă lucruri constructive.
Şi mai e ceva.
Vorbeşte frumos cu oamenii de la ghişeu. Sau de la coadă de la bancă. Salută-i pe cei care strâng gunoiul din stradă. Mergi la o cafea cu tine. Nu mâine. Azi. Întreabă-te în ce film eşti. Dar, mai ales ce film îţi doreşti pentru tine. Pe bune. Apoi poate ai o decizie în cunoştinţă de cauză, asumată – dacă pleci din ţară, dacă plângi, dacă te revolţi sau dacă râzi. Dar măcar faci ceva concret şi constructiv. În România sau în afară.
O luna. Ăsta e pariul. O lună de gânduri pozitive despre tine şi despre realitatea din jurul tău. Şi apoi vezi care e filmul tău.
Tu unde te regăseşti? Care e filmul tău?
Cine a scris acest articol?
Florin Ghinda este un om excepţional tocmai datorită atitudinii sale pozitive. El este fondatorul siteului RomâniaPozitivă.ro, o platforma a informaţiilor pozitive despre România. Pentru noi este acel om care ne aminteşte mereu că se poate.
Poţi să intri în contact cu Florin prin Facebook.
8 răspunsuri
Nu contest lucrurile pozitive pe care le-au facut niste persoane si organizatii in ultimul an . Dar ce propui tu tot la stadiul de vorba si teorie este . Toti cei care vin cu ganduri si planuri si-au luat resursele informationale din afara daca tot stam si ne uitam la CV-uri
Dupa ce am avut de-a face cu profi straini am avut o energie fantastica de a crea . Dupa cinci luni cu profi romani am invatat lucruri interesante dar nu a mai fost energia aia de a depasi imposibilul. Eu la aia ma refer
Eu cred ca tine de atitudinea ta si de motivatia personala care te „incarca”.
Energia vine din tine, nu din profi, care te pot incuraja sau descuraja.
Daca te simti in stare sa creezi este pentru ca ai fost incurajata, iar starea aceea, latenta acum, asteapta doar motivatia.
Incearca sa o gasesti in alt mod. Depinde de tine, nu crezi?
O prietena imi spunea in urma cu mai mult timp ca intelege mai bine realitatea in care a trait (tara) abia cand a plecat pentru o perioada din locul respectiv.
Pentru ca asa vezi mai bine, detasat. Nu contest ca este posibil ca energia sa vina si din exterior. Important – insa – este ce facem cu ea. Cu energia.
Un profesor fara energie si fara „drive” poate sa aduca si altfel de lucruri. Poate sa aduca motivarea pentru schimbare a studentului, cautarea de altceva, implicarea in proiecte care sa genereze impact pozitiv. Stiu ca sunt cuvinte cam pretentioase, dar cred ca energia vine foarte mult din motivatie. Chiar daca initial este doar enervare si suparare, motivatia de schimbare poate sa faca un om extrem de puternic.
Interesant experiment si merita de incercat!
Daca de Romania se zice de rau, pai de Republica Moldova tac …
trebuie sa recunosc ca nu m-as fi inchipuit niciodata in acest rol de „mesager” al tarii noastre dar asta fac! Suntem 40 de tineri romani asistenti COMENIUS (program finantat de UE prin LLP) care implicati in sistemul educational din alte tari europene promovam cultura si traditiile romanesti. Ne folosim de orele de geografie ca si motiv pentru a le arata elevilor din Europa peisaje si minuni ale naturii din Romania, predam istorie, promovam personalitati si nume importante pentru tara noastra. Mai facem cateodata referire si la situatia precara, realitati de care nu ne putem ascunde dar de fiecare data cu speranta ca ceva se va indrepta. Stagiile noastre dureaza pana la cateva luni insa e destul cat sa promovam unele dintre adevaratele valori ale Romaniei. Facand asta ma simt excelent, invat si eu lucruri noi despre tara mea si abia astept sa ma intorc acasa…in Romania!