Acasa » Dezvoltare personală » Somn polifazic #2

Somn polifazic #2

Destul de ok atât din punct de vedere fizic cât şi psihic.

Nici nu ştiu cum şi de unde să încep. Au trecut 4 nopţi şi pot spune că cele mai grele zile sunt cele de vineri şi sâmbătă. Acest lucru se întâmplă deoarece vineri reprezintă începutul, iar sâmbătă punctul culminant al weekendului.

Ziua 1

a decurs fantastic. Am dormit de la 4:25 la 7:25, am continuat cu alergarea şi exerciţiile specifice şi m-am pus pe treabă. Primele 4 ore au fost de vis, iar apoi m-a lovit un somn crunt. Am dormit 30 minute (cu tot cu perioada de adormit). La finalul zilei mă simţeam foarte bine deşi dormisem doar 2 serii a 20 minute.

Ziua 2

a decurs puţin mai bine, deşi a fost seară de ieşit. Deşi nu mă hidratasem (fară să adăug şi aburii de alcool) şi nu mâncasem cum trebuie spre finalul zilei, am reuşit totuşi să mă trezesc după 4h, rezonabil aş spune în condiţiile date.

Ziua 3

a fost un eşec total. De fapt, ziua 2 a fost un dezastru total, cea de 3a fiind doar consecinţa. Am dormit nici mai mult nici mai puţin de 8h. Bineînţeles că la prânz nu am mai dormit. M-am simţit ca o legumă întreaga zi, abia spre finalul ei m-am mai dezmorţit când am ieşit la alergare şi am făcut un duş rece. După această zi au apărut şi anumite simptome fizice, iar dacă ele vor persista încă vreo 7 zile îmi voi anula planul deoarece sănătatea este foarte importantă.

Ziua 4

a decurs bine. M-am culcat la ora 6:30 şi m-am trezit în jur de ora 10 (acum 5 ore). Încă nu am ieşit la alergare, voi ieşi în jur de ora 9pm, după unul din puiurile de somn.

Concluzii

  • Hidratarea este extrem, extrem de importantă, mai importantă chiar şi decât ceea ce mănânci.
  • Primele 4 ore după somnul principal sunt de vis, urmate de orele de după cel de-al doilea pui de somn.
  • Încă nu mi-am reglat somnul cum trebuie; după cum se poate observa, nu dorm 3 ore fix, dar totuşi progresul este vizibil.
  • În anumite perioade, nu ai cum să faci faţă la situaţiile de ordin cotidian, dar acest lucru va fi posibil odată cu adaptarea la noul program, adică peste aproximativ o lună.
  • Oamenii din jur, poate pe bună dreptate, mă cred nebun. Am să le dau dreptate, sper să nu, peste o lună cel mult.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

6 răspunsuri

  1. Pentru ca e bine sa cunosti si experienta altora – poate furi ceva idei folositoare – am sa iti spun ce am trait eu.

    Odata, pe vremuri, am fost super super obosit. Asa ca am profitat de o conjunctura si am dormit cam 3 zile jumatate cu pauze pentru nevoi personale, igiena si mancat. Dupa aceea, miracol, nu am mai putut sa dorm. Motaiam 2, maxim 3 ore pe noapte si am facut asa cam 2 ani, 2 ani si ceva.

    A fost o experienta interesanta.
    Succes si tie.
    Inca ceva: nu pune dormitul putin ca scop, sau obiectiv major. O sa obosesti sufleteste si apoi o sa faci orice sa recuperezi dar o sa fie infernal de greu.

  2. Si ce sa faci cu atata timp? Nu cred ca ai ceva util care sa te tina ocupat atata. Daca ai afaceri, proiecte, sunt sigur ca nu sunt mai importante decat sanatatea si odihna ta.
    Daca nu, decat inca 3 ore de facebook mai bine niste somn.
    Parerea mea 🙂

    1. „ce să faci cu atâta timp”

      Nu cred că asta este problema ci problema este dacă eşti eficient sau nu în orele alea libere.

  3. Sunt foarte curioasa daca inca mai urmezi programul. Am citit despre Leonardo da Vinci (pe care il admir tare) si Thomas Edison ca dormeau foarte putin, dar mai des.

    Eu stiu doar ca daca dorm mult ma simt si mai obosita.

    Deci, cum stai cu programul? 🙂

    1. Scuze pentru răspunsul (foarte) târziu.

      Programul a mers în jur de o lună. M-am oprit nu din cauza faptului că eram extenuat fizic sau psihic ci din cauza faptului că este aproape imposibil să ţii pasul cu ceilalţi, să ţii pasul cu cotidianul. Acest lucru se întâmplă întrucât trebuie să dormi la ore foarte stricte.

  4. Am citit articolele tale despre somnul polifazic. Ce zici acum peste atitia ani? Mi-ai recomanda sa fac si eu acest experiment?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!