Acasa » Dezvoltare personală » Autoevaluare » Reţelele de socializare sunt dăunătoare comunicării

Reţelele de socializare sunt dăunătoare comunicării

Aveam în draft să scriu articol despre subiectul ăsta, dar am tot uitat. Până când, acum câteva zile, la aniversarea unui prieten, fiind o tristeţe mormântală şi toţi fiind pe telefoane, cineva a zis că: „petrecerea asta e ca faza aia de pe 9gag” („A bunch of my friends are coming over this evening to play on their phones„.). M-a pufnit râsul pentru că tocmai asta gândeam şi eu.

Nu ştim să comunicăm tocmai pentru că o putem face aşa uşor, prin orice modalitate. Comunicarea a devenit confortabilă, la fel ca şi învăţatul autonom. Odată cu apariţia internetului oamenii, deşi având mai multe resurse, învaţă mai puţin. Revenind, totuşi. Mereu mă enervez când vorbesc cu Ariel pe Facebook pentru că, inevitabil, ajungem la un punct al conversaţiei când nu reuşim să înţelegem ce vrea să zică celălalt. Oamenii nu mai ies la întâlniri ci îşi dau întâlnire pe Facebook. În curând, nu vom mai şti să empatizăm din cauză că, acum, nu comunicăm. Nu vom mai şti să ascultăm.

Nu mai suntem punctuali pentru că putem oricând anunţa că întârziem sau, mai rău, că nu putem ajunge. Îmi povestea tata că, în tinereţe, era toată ziua pe bulevard. La film, la teatru, la cofetărie, la restaurant, iar când îşi dădea întâlnire într-un loc, cum-necum, trebuia să ajungă. Acum, tot timpul îl petrecem în cluburi în care nu ne simţim bine, dar ne simţim bine că au văzut cei 3000 de prieteni unde ne-am dat noi tag. Ne hrănim cu chestii superficiale şi nu cu chestii ce ţin de esenţă.

Şi eu, la un moment dat, începusem să pierd extrem de mult timp pe Facebook doar dând clickuri aiurea în newsfeed, sărind de la prieten la prieten. Vă cunoaşteţi mai bine „prietenii” de pe Facebook decât vă cunoaşteţi pe voi.

Faceţi o listă cu persoanele apropiate, dar cu care aveţi ocazia să vă vedeţi în realitate, şi încercaţi să nu mai vorbiţi cu ele pe facebook, skype, y!m, dar faceţi în aşa fel încât să vă întâlniţi. Motivul „nu am timp” nu se aplică pentru că timpul petrecut pe Facebook va fi petrecut în faţa unei ceşti de cafea purtând o conversaţie de calitate.

P.S: Există şi (excepţii) persoane care nu se lasă influenţate într-un mod negativ de reţelele de socializare, persoane care merită tot respectul.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

6 răspunsuri

  1. Tocmai de aceea mi-am si inchis facebook-ul si am ales sa imi sun prietenii si sa mai iesim 😀

  2. E adevărat că în ultimii ani comunicarea s-a deteriorat , însă reţelele de socializare au şi părţi bune , nu numai rele . Trebuie să apreciezi subiectul din ambele perspective ! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!