Mulţumesc, străine!

Nu, nu cred în superstiţii, deşi astăzi, marţi 13, am avut parte de una din cele mai proaste zile din ultima perioada, zi care, însă, nu a fost lipsită şi de momente geniale, cum ar fi următorul.

Ora 17.25, Lipscani, Centrul Vechi, Bucureşti. Mergeam repede să ajung la întâlnirea cu dragii mei colegi şi prieteni din echipa Motivonti pentru a pune ţara la cale să vă motivăm pe voi, ma uitam în pământ, plină de nervi cu o falcă-n cer şi una-n pământ când deodată văd în faţa mea nişte picioare care nu voiau să se dea la o parte. În timp ce ridicam ochii din pământ mă tot gândeam de ce persoana respectivă nu voia să facă 2-3 paşi într-o parte. Văd în faţa mea un tip necunoscut, pe la vreo 25-28 de ani cu care am purtat următorul dialog:

„- Eşti supărată tare, aşa-i?”

„- Da, şi?”

„- Nu plec de aici până nu te văd zâmbind!”

…..

Moment în care mă bufneşte un râs isteric, natural şi zgomotos. El îmi zice doar atât: „Bun, acum poţi pleca” şi a dispărut înainte să apuc să îi mulţumesc. I-am mulţumit ulterior, chiar dacă nu m-a auzit, poate o să citească pe aici într-o zi.

Dar iată încă o dovadă a faptului că un zâmbet sau o iniţiativă mică şi simplă venită din partea unui necunoscut îţi poate schimba considerabil starea în bine. Pe mine, personal, m-a scos din starea aia de nervozitate şi mi-a adus zâmbetul pe faţă. Merită din ce în ce mai mult să apreciem lucrurile simple, lucrurile venite din suflet, lucrurile care ne hrănesc sufletul.

Mulţumesc, străine!