Este în natura omului să fie egoist. A fi egoist, nu înseamnă doar a îţi păsa numai de tine, ci a avea curajul să te gândeşti la binele tău şi să realizezi ce e bine pentru tine, pentru a fi un om mai bun. Oamenii care nu realizează acest lucru de obicei sunt cei mai nefericiţi. Rolul societăţii nu este acela de a ne face fericiţi. Dacă ar face-o, ar însemna că existenţa noastră se bazează pe ideea că trebuie să îi ajutăm pe ceilalti. Poate nu ne-am gândit niciodată cu adevărat că suntem dependenti de oamenii din jurul nostru pentru că avem nevoie atât de mult de confirmarea lor. Vrem să fim acceptaţi!
„Fii mereu acolo pentru ceilalţi, iar ei îţi vor fi recunoscători.”
Această deviză este atât de greşită! Nimeni nu ne ajută dacă nu vede în asta un avantaj pentru sine. Cei care împart această deviză sunt aceia care manipulează, de fapt, persoanele din jurul lor. Această deviză spune că nu ne putem baza pe noi înşine şi că fericirea noastră depinde de cei din jurul nostru.
Un om nefericit este acela care nu se poate baza pe el însuşi, care are nevoie de confirmare si aşteaptă ajutorul din partea celorlalţi. Este acela care nu realizează că viaţa lui depinde de dorinţele sale şi nu ale societăţii.
Să pasăm altora răspunderea noastră, în loc să o purtăm singuri
Acesta este felul în care ne ferim de eşecuri, alibiul nostru în situatiile în care vrem să fugim de noi, când vedem că ajungem la un capăt de drum şi ne este frică să spunem lucrurilor pe nume. Obiceiul acesta este unul distructiv pentru noi. Nimeni nu poate simţi ca noi şi nimeni nu ne poate spune în faţă adevărul aşa cum putem să o facem noi înşine. Dezvoltarea noastră ţine de curajul de a lua decizile care ne aparţin nouă şi nu persoanelor de lăngă noi.
Niciodata nu ar trebui să facem din sentimentele noastre un instrument de manipulare sau impresionare.
Puterea de a spune ceea ce gândeşti
Poate asta nu te face un om mai bun pe moment. Pot apărea sentimente de vinovaţie şi regret. Omul uită ca face parte din sarcinile sale să lupte pentru fericirea proprie. E datoria noastră să ne setăm priorităţile. Trebuie să ne preocupe dorinţele noastre şi împlinirea lor.
Dacă am învăţa să fim egoişti, viaţa noastră s-ar îmbunătăţi vizibil. Nu ar mai fi oameni dezamăgiţi de toate persoanele din jurul lor pentru că nu ar mai fi oameni care să fie dependenţi de promisiunile celorlalţi.
Majoritatea dintre noi căutăm un sprijin interior, căutăm siguranţă
Un sentiment de siguranţă, un loc la care să ne intoarcem când am dat-o în bară. Colacul de salvare al unora, poate fi o altă persoană, un grup de oameni, o autoritate/religie, o idee pe care o imparte cu ceilalţi, precum ideea de frumos şi de ceea ce este la modă etc. Trebuie să simţim că aparţinem de ceva sau cuiva pentru a ne putea ascunde slăbiciunile. Recunoaşterea celorlalţi ne mulţumeşte şi ne dă sentimentul de siguranţă, dar asta nu ţine pentru multă vreme. Să trăim în pielea noastră poate fi unul dintre cele mai grele lucruri atunci când nu luptăm pentru dezvoltarea noastră, nu avem o relaţie frumoasă cu noi înşine.
Atitudinea critică pe care o avem faţă de ceilalţi este tot un mod de a camufla toate nesiguranţele noastre, strânse şi bine ascunse pentru ca nu cumva să se prindă cineva că suntem slabi.
O atitudine sănatoasă pentru noi este să realizăm că nimeni nu este îndatorat să preia răspunderea pentru fericirea noastră. Să ne atribuim nefericirea noastră altora nu ne aduce nimic bun. Este ceea ce trebuie să ne amintim mereu atunci când suntem pregătiţi să aruncăm vina pentru greşelile noastre altcuiva. Suntem responsabili să căutăm o alternativă atunci când ceva nu merge bine şi nu trebuie să acceptăm ce primim doar pentru că este mai uşor şi mai comod.
Acest post a fost scris de către Raluca.
