Aceasta este o scrisoare către tine, cititorule.
Te trezeşti în fiecare dimineaţă cu aceleaşi obiceiuri, cu aceleaşi tabieturi, cu aceeaşi monotonie. Te îmbraci bine, pentru că, surprinzător, la sfârşit de martie afară ninge într-o veselie, şi te îndrepţi, agale sau nu, către locul de muncă, locul acela unde petreci poate mai mult timp decât petreci cu cei dragi ţie. Ajungi şi intri în transă. Îţi faci o cafea, fumezi o ţigară, fiecare după caz. Trec, mai greu sau mai puţin greu, cele 8-9 ore de muncă după care ajungi acasă unde nu îţi mai arde decât de o baie fierbinte, o masă bună şi o vorbă cu cei dragi.
Şi uite aşa se mai scurge o zi din viaţa noastră şi aşa scurtă. Şi uite aşa ne mai permitem luxul să mai lăsăm 24 de ore să se scurgă fără să facem ceva ce merită trecut în carneţelul cu amintiri ce ne hrănesc sufletul.
„Ceea ce faci azi este extrem de important deoarece dai la schimb o zi din viaţă pentru asta!”
Nu vreau să vorbesc aici degeaba, vreau doar să îţi deschid ochii, să te fac să vrei să simţi viaţa asta!
Aşadar tu, cititorule, ia un loc şi ascultă-mă. Şi bagă bine la cap ceea ce urmează să îţi spun.
- Ai încercat vreodată, dimineaţa, să te aşezi în faţa oglinzii şi să vorbeşti puţin cu tine? Să faci o recapitulare a tot ceea ce ai făcut bun sau rău în ultima vreme, să înclini balanţa mai mult în favoarea binelui, să vezi dincolo de imaginea somnoroasă din oglindă şi să-ţi priveşti sufletul cu ochii minţii? Să fii sincer cu tine, să ştii ce vrei cu adevărat şi pe cine vrei lângă tine? Nu ai făcut asta până acum? Fă-o acum!
- Ai ieşit vreodată să te plimbi hai-hui pe străzi, dezbrăcat de gândurile şi principiile societăţii în care trăim? Să fii doar tu cu tine şi gândurile tale? Te-ai uitat în jur să vezi viaţa? Să asculţi natura? Să simţi vibraţiile oamenilor? Ţi-ai arătat vreodata adevărata faţă, ai ascultat în noapte ecoul vieţii din interiorul tău? Ţi-ai privit vreodată umbra? Ai visat cu ochii deschişi? Nu? Fă lucrurile astea acum!
- Ai deschis vreodată ochii să vezi omul ăla singuratic, desculţ, de la colţul străzii, cu ochii blânzi şi faţa marcată de loviturile vieţii în inima căruia parcă scrie „Nu exist” şi să înveţi ceva de la el? Şi pe femeia aceea care îşi caută continuu copilul demult rătăcit şi care parcă se întreabă „Sufletul meu nu mai e, eu de ce mai trăiesc?”. Şi după toate astea să realizezi că tu eşti un om fericit. Şi poate nu ai tot ceea ce îţi doreşti, dar ai tot ceea ce îţi trebuie. Şi pentru asta fii recunoscător!
- Ai încercat vreodată să vezi un sunet, să asculţi o imagine, să atingi un gând, să alini un suflet… să guşti viaţa? Ai spus vreodată o minciună care era mai adevărată decât însuşi adevărul? Ai încerat, ai vrut măcar o dată să depăşeşti bariera ochilor proprii? Să vrei să vezi mai mult? Te-ai uitat în tine şi apoi în jurul tău, dragul meu prieten? Nu? Nu mai aştepta!
Vine un moment în viaţă în care trebuie să îţi reaminteşti cum este să vrei să fii viu cu adevărat! Ei bine, eu vreau să îţi reamintesc asta aici… acum!
Aşa că opreşte-te din rutina ta zilnică, trage aer în piept, deschide bine ochii, plângi dacă simţi nevoia şi ia atitudine. Fă ceva cu viaţa ta! Fă ceva bun pentru sufletul tău! Şi scrie-mi atunci când vei face toate astea, atunci când vei fi cu adevărat mulţumit şi mândru de tine!
Cu drag, Bianca
28 de răspunsuri
Imi place ideea… Si mie imi place sa ma plimb cat de mult pot cu bicicleta sau pe jos, singur, pentru a-mi pune ordine in ganduri… Daca nu imi ajunge timpul, ascult muzica si ma relaxez, gandindu-ma la cat de frumoasa este viata 🙂 🙂 … Si cel mai important, niciodata nu uit sa zambesc 🙂
Foarte bună reţeta ta! Şi spun asta pentru că şi eu am încercat-o de atâtea ori, singura diferenţă fiind că eu apelez la role şi nu la bicicletă 🙂
Si mie imi placeau rolele cand eram mic, insa bicicleta si mountain-bike-ul sunt pasiunile mele 😡 🙂 :*
Frumos si realiste sfaturile cuprinse in articol.
Din pacate, tot mai multi oameni generalizeaza, sunt tot mai depresivi, vad numai dezavantajele si uita sa aprecieze lucrurile marunte. Insa, sa nu uitam ca lucrurile marunte fac diferenta. De ce mereu apreciem, sau valorificam un lucru la adevarata valoare numai dupa ce l-am pierdut? Pentru ca nu avem timp sa ne oprim, sa traim, sa ne bucuram de viata. Viata a devenit un maraton. Ne ascundem in spatele unor clisee, ca de exemplu: „Traim in secolul vitezei”… 🙂 Ce porcarie…
Avem o singura viata, avem posibilitatea de a ne alege atitudinea cu care sa ne traim aceasta viata. Eu am ales sa traiesc frumos, asa cum inseamna frumos pentru mine. Stiu ca o gandire pozitiva atrage rezultate pozitive. Stiu ca lucrurile simple, facute cu drag au cea mai mare valoare.. care e sentimentala si nu materiala. Si asa cum foarte bine ai spus si tu, toate clipele se scurg din viata mea, singura viata pe care o am de trait…
Wow si daca fac deja toate lucrurile recomandate mai sus, sa ma consider fericita?:D
Nu trebuie să te consideri fericită, trebuie să te simţi fericită!
Este un frumos articol!Incisiv,scris cu dragoste ca de parinte,profund si cald.Felicitari!!!
Mulţumesc frumos!
Merci, Bianca, merci, Ariel, pentru mesaj, ca si pentru indemnul la bunavointa fata de sine. Ca fereastra, usa, poarta catre sensul, intelesul, rostul pierdut al vietii.
Nu-i cazul sa va conving, dar chiar practic aceste oaze de „raw life”, sa le spun asa, inca de oe cand nu se numeau astfel, prin chiar firea mea de Geaman. Cu mai multe viteze. Se intampla ca o duminica, sau orice alta zi, sa fie lunga decat o saptamana, o zi mai lunga decat o noapte, o ora mai lunga decat o zi. Nemaivorbind de rarele clipe care-si dau peste cap durata si, mai ales, semnificatia, ca intr-un basm, devenind cine stie ce nici cu gandul sau intuitia nu am anticipat. „Nici nu stii, tu, Harap Alb…”
E stenic, pentru mine, sa stiu ca exista cautatori de sensuri si motivati ca voi, cautand pe plaja timpului urmele copilaroase ale normalitatii pierdute, mereu sterse de valurile vietii acesteia, mereu grabita si
Întotdeauna, cu cea mai mare plăcere! Dacă ne-am demoraliza zilnic, lăsându-ne învinşi de problemele societăţii nu am ajunge nicăieri, nu am face nimic cu viaţa noastră şi am trăi în zadar! Da, e foarte important să avem momente de noi cu noi, să ne regăsim, să ne punem gândurile în ordine şi să ne încărcăm bateriile!
va multumesc
va multumesc
Întotdeauna, cu plăcere
Foarte bine punctat, dar atat de greu de infaptuit.
E atat de greu sa te „smulgi” din ritmul infernal in care traim si sa iti permiti luxul de a-ti acorda cateva clipe de ragaz in care sa fii tu cu tine…
Credeti-ma, eu tanjesc dupa aceste cateva clipe si in „wish-list”-ul meu incepe sa urce in top aceasta dorinta, devansand obiectele materiale pe care mi le doresc. Nu stiu la ce/cine sa renunt pentru mine….
Prima greşeală pe care o facem: să considerăm că lucrul acesta este un lux! Nicidecum! Avem nevoie de el, avem nevoie să apelăm la aşa ceva de fiecare dată când simţim că nu mai putem. Şi da, e greu…dar merită tot efortul din lume! Cristina, primul pas l-ai făcut: să realizezi că ai nevoie de aşa ceva. Ai făcut chiar şi mai mult: să renunţi la anumite dorinţe materiale pentru momentele alea de tine cu tine. Luptă pentru ele – merită!
dimineata ma trezesc cu gindul ca trebuie sa zimesc si realizez cit de simpla si de frumoasa este viata alaturi de voi nu trebuie decit sa traim sa ne bucuram de fiecare zi
Exact! Încă mai sunt oameni frumoşi pe lumea asta…să ne bucurăm unii de alţii
@ andreea…eu zic sa fii fericita ca ti-ai gasit echilibrul si ai aflat la timp ce inseamna toate acestea in viata ta….cel putin eu asa ca simt acum…stiu sigur ca nu las zilele sa treaca pe langa mine, nu sunt simplu spectator al vietii mele:) Zi frumoasa!
Ancuţa – mă bucur tare să aud lucrurile astea. Sper să îi molipseşti şi pe cei din jurul tău şi să apreciezi mereu fiecare clipă a vieţii tale 🙂
Erezia pustiului din noi
Sfârşitul vine ca o furtună de nisip
Toate clepsidrele-s burduşite cu apa
renţe nou-nouţe Îndrăgostiţii abia-a
bia mai ţin cumpăna ultimei nopţi de
dragoste de pe pământ Nu-i aplaudaţi
totuşi Diferenţa de presiune ar pute
a schimba direcţia trecutului Şi zău
dacă mai este cineva dispus să ia de
la capăt paradisul pierdut
poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă
Îmi plac la nebunie sfaturile tale. Este foarte adevărat tot ce ai scris.
Una din greşelile pe care majoritatea le facem este că nu ştim să ascultăm, nu dăm importanţa cuvenită trăirilor. Mereu suntem preocupaţi de noi şi gândim într-una ce trebuie să facem sau ce avem de făcut.
Trăim într-o lume reală. Asta nu este un joc.
Numai zile frumoase vă doresc la toţi!
Articolul acesta ar trebui postat peste tot,la metrou,pe stalpi ,pe cladiri in loc de reclame 😀 Sau scos la imprimanta si citit zilnic,ca sa nu uitam ca ideile din articol sunt singurele indei care ne ajuta sa ne indreptam spre viata adevarata,spre ce conteaza cu adevarat,daca nu suntem deja acolo 🙂 Indiferent de probleme ,indiferent de situatie,oricat ar fi de greu, nu ne ajuta cu nimic grijile si atitudinea pesimista…cand faptul e deja consumat,trebuie sa ne gandim pozitiv,iar daca nu e consumat inca,sa ne gandim tot pozitiv,fiindca momentul nu a venit si nu merita sa ne facem scenarii degeaba…. Cred ca aproape toate raspunsurile la intrebarile noastre isi au raspunsul in interiorul si sinceritatea noastra,si mai bine mai tarziu decat niciodata sa incepem sa urmam o alta cale mai buna,decat sa ramanem pe acelasi drum batatorit …
multumesc! Am nevoie de astfel de mesaje!
Superb site! Felicitari pt toate articolele si munca depusa! …o sa revin constat sa citesc noutatile ;).
Monica, iti recomand sa te abonezi la newsletter. 🙂